CSJ. Decizia nr. 2270/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2270/2003
Dosar nr. 950/2003
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 231 din 25 noiembrie 2002, Tribunalul Bihor l-a condamnat pe inculpatul M.T.D. la o pedeapsă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 11 februarie 2002, la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile după cum urmează: 14.798.500 lei daune materiale şi 50.000.000 lei despăgubiri periodice lunare în favoarea minorului S.Şt., cu începere din data de 9 februarie 2002 până la împlinirea de către acesta a vârstei de 18 ani, iar în cazul continuării studiilor, până la împlinirea vârstei de 25 ani.
În baza art. 118 C. pen., a confiscat în favoarea statului cuţitul rupt de către inculpat şi bucata de lemn folosită la lovirea victimei.
În baza art. 193 C. proc. pen., a obligat pe inculpat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea părţii civile F.I.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat inculpatul să plătească statului 14.000.000 lei cheltuieli judiciare sumă ce include şi onorariile apărătorilor oficiu.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că victima S.Şt. locuia singură într-un apartament la bloc şi obişnuia să primească diferiţi cunoscuţi, bărbaţi şi femei cu care consuma băuturi alcoolice.
În luna ianuarie 2002, S.Şt. i-a primit în chirie pentru o scurtă perioadă pe inculpatul M.T.D., împreună cu concubina sa şi o fetiţă în vârstă de 3 ani şi, întrucât nu s-au înţeles cu privire la plata chiriei, în data de 5 sau 6 februarie 2002, S.Şt. le-a cerut să părăsească apartamentul.
Inculpatul cu concubina şi fetiţa s-au mutat în altă parte, iar fetiţa s-a îmbolnăvit, fiind internată în spital, motiv pentru care, în data de 9 februarie 2002, inculpatul M.T.D. a mers la locuinţa lui S.Şt. şi i-a reproşat că din cauza lui s-a îmbolnăvit fetiţa şi a fost internată în spital.
În apartamentul victimei se aflau la data respectivă, martorii G.I., D.A., B.F. şi G.M., iar în prezenţa acestora, inculpatul a început să-l bată pe S.Şt., lovindu-l la început cu pumnii, stând amândoi în picioare, după care S.Şt. a căzut la podea, iar inculpatul a continuat să-l lovească cu bocancii cu care era încălţat, precum şi cu o bucată de lemn, provocându-i leziuni care ulterior au determinat decesul acestuia.
Martorii menţionaţi mai sus au încercat să intervină în apărarea victimei, moment în care, inculpatul a luat un cuţit şi i-a ameninţat mai ales pe femei, astfel că încercările acestora au rămas fără nici un rezultat, iar cuţitul l-a rupt şi l-a aruncat la gunoi.
Fapta a fost comisă în jurul orelor 1,00, după care, în apartament s-a făcut linişte. S.Şt., inculpatul M.T.D., G.I. şi D.A. s-au culcat, iar G.M. împreună cu B.F. au ieşit în oraş să consume băuturi alcoolice, de unde s-au întors în jurul orelor 5,00 şi, dându-şi seama că S.Şt. nu mai dă nici un semn de viaţă au constat că este mort. L-au trezit apoi pe inculpat şi pe ceilalţi martori, după care au plecat din apartament.
Au mers la un bar unde au consumat băuturi alcoolice, iar inculpatul le-a cerut celorlalte persoane să nu spună nimănui ce s-a întâmplat, după care a plecat la spital, unde era concubina internată cu fetiţa.
Martorii au anunţat organele de poliţie, care s-au deplasat la faţa locului pentru cercetări, iar victima a fost transportată la Serviciul de Medicină Legală Bihor unde i s-a făcut autopsia.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 381/III/70 din 10 februarie 2002, a rezultat că moartea victimei a fost violentă, şi s-a datorat şocului hemoragic şi traumatic, consecinţa unui politraumatism cu multe fracturi şi rupturi de organe. Leziunile s-au produs prin lovirea victimei în mod repetat cu un corp dur contondent, respectiv pumnii şi picioarele precum şi cu o bucată de lemn. Poziţia victimă agresor a fost de dinamică următoarea: la început victima şi agresorul în picioare, faţă în faţă, victima încercând să pareze unele lovituri (are leziuni de apărare), ulterior victima a căzut la podea, agresorul lovind-o cu picioarele în continuare.
Deşi inculpatul a susţinut că nu a avut intenţia să omoare victima, această apărare nu poate fi primită şi deci nu se poate dispune schimbarea încadrării juridice a faptei, în infracţiunea prevăzută şi pedepsită de art. 183 C. pen., deoarece faţă de numărul mare al fracturilor şi rupturilor de organe produse, nu se poate reţine că inculpatul nu a acţionat cu intenţie, eventual s-ar putea reţine că a acţionat cu intenţie indirectă, în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de omor.
Fapta astfel descrisă şi reţinută de tribunal în sarcina inculpatului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzută şi pedepsită de art. 174, combinat cu art. 175 lit. i) C. pen., cu art. 74, raportat la art. 76 C. pen., texte de lege în baza cărora a fost condamnat conform dispozitivului sentinţei apelate.
La individualizarea pedepsei prima instanţă a avut în vedere pericolul social deosebit de ridicat al infracţiunii comise, modul şi mijloacele săvârşirii faptei, dar şi circumstanţele atenuante legale, respectiv persoana inculpatului, fără antecedente penale, faptul că a recunoscut şi regretat sincer infracţiunea comisă şi faptul că a fost de acord să achite integral despăgubirile civile solicitate de partea civilă, toate acestea determinând coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut pentru această infracţiune.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen, inculpatul M.T.D., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând casarea ei şi în rejudecare să dispună schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea, prevăzută de art. 174 C. pen.
În motivarea apelului s-a susţinut că, infracţiunii reţinute în sarcina sa nu i se poate reţine agravanta locului public, deoarece persoanele care au fost prezente nu sunt nominalizate în mod corect. Pe de altă parte, persoanele aflate în apartament dormeau la ora comiterii faptei. Totodată, faţă de împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, de atitudinea sinceră şi de regret a inculpatului şi că s-a obligat la plata despăgubirilor civile, s-a cerut reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 21/ A din 6 februarie 2003, Curtea de Apel Oradea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, reţinând că, atât încadrarea juridică, cât şi pedeapsa aplicată sunt în concordanţă cu prevederile legale şi situaţia de fapt reţinută în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei.
Astfel, instanţa de control judiciar a motivat că, în mod corect prima instanţă a apreciat că fapta săvârşită de inculpat întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor în formă calificată, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., fiind comisă în loc public, în prezenţa mai multor persoane, respectiv G.I., G.M., D.A., B.F., întrucât, contrar susţinerilor inculpatului din lucrările dosarului rezultă cu certitudine că persoanele sus-menţionate au fost de faţă şi au văzut cum s-au derulat faptele.
Referitor la cuantumul pedepsei, s-a apreciat că instanţa de fond a făcut o corectă individualizare reţinând în favoarea inculpatului drept circumstanţe atenuante, acele împrejurări invocate în apel de acesta şi a coborât pedeapsa sub limita minimă, neimpunându-se o nouă reindividualizare, în sensul stabilirii pedepsei într-un cuantum şi mai mic.
Împotriva acestei decizii, ca şi a soluţiei pronunţată de prima instanţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.T.D., care prin apărătorul său a criticat hotărârile recurate pentru nelegalitate şi netemeinicie solicitând în esenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice dată faptei din infracţiunea de omor calificat săvârşit în public, prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., întrucât inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a omorî victima.
Totodată, s-a cerut să se facă şi aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., motivat de faptul că inculpatul a fost provocat de victimă prin insulte şi ameninţări.
În scris, inculpatul a reluat criticile formulate şi în faţa instanţei de apel.
Recursul declarat este nefondat.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de criticile formulate şi prevederile legale, Curtea Supremă constată că instanţele au reţinut în mod corect situaţia de fapt în baza probatoriului administrat la dosarul cauzei, încadrarea juridică fiind în concordanţă cu prevederile legale, iar pedeapsa corect individualizată.
Astfel, critica formulată de inculpat, potrivit căreia încadrarea juridică dată faptei este nelegală, întrucât el nu a acţionat cu intenţia de a-i suprima viaţa victimei, nu poate fi primită atâta timp, cât acesta a lovit-o în mod repetat cu un corp dur, contondent, respectiv cu pumnii şi picioarele, precum şi cu o bucată de lemn, chiar şi după ce aceasta a căzut la podea, provocându-i decesul.
Astfel, potrivit raportului de constatare medico legală nr. 381/III/1970 din 10 februarie 2002, moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic şi traumatic, fiind consecinţa unui politraumatism cu multiple fracturi şi rupturi de organe.
Prin urmare, chiar dacă, inculpatul nu a urmărit în mod direct să-i suprime viaţa victimei aşa cum a susţinut, el a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat având în vedere modalitatea în care a acţionat, respectiv prin lovirea repetată cu un corp dur, contondent, o bucată de lemn, dar şi cu pumnii şi picioarele, în timp ce victima era căzută la podea, dar şi intensitatea loviturilor aplicate şi zonele lezate, ceea ce a dus la decesul acesteia.
Aşa fiind, fapta inculpatului de a-i aplica victimei în prezenţa mai multor persoane multiple lovituri cu corpuri dure, contondente, cu o intensitate mare, pe toată suprafaţa corpului, dar mai ales în zona capului şi care a dus la decesul acesteia, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat săvârşit în public, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 174, raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
Nici critica referitoare la nereţinerea scuzei provocării nu poate fi primită atâta vreme, cât inculpatul a fost cel care a provocat incidentul, în sensul că, el a fost cel care s-a dus la domiciliul victimei, şi în timp ce aceasta era culcată (dormea) în camera sa, inculpatul a început să-i adreseze insulte şi să o lovească, partea vătămată reuşind în prima fază a conflictului doar să se apere, după care, doborâtă fiind la podea, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele şi cu o bucată de lemn, aşa încât, în speţă, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Referitor la ultima critică formulată, Curtea Supremă constată că, instanţele au ţinut cont de toate criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), având în vedere atât acele circumstanţe atenuante favorabile, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală sinceră, faptul că a fost de acord să achite integral despăgubirile civile solicitate de partea civilă, atunci când au coborât pedeapsa aplicată sub minimul special, dar, în acelaşi timp, în mod obiectiv, au ţinut cont şi de gravitatea faptei comise, pericolul social concret al acesteia, modalitatea în care a fost săvârşită şi urmarea produsă, atunci când au stabilit-o în cuantumul arătat, situaţie în care, cum în speţă, nu se constată temeiuri noi care să conducă la o nouă reindividualizare a pedepsei, şi pentru acest motiv recursul urmează a fi respins, ca atare.
În concluzie, întrucât motivele de recurs sunt nefondate, iar din analiza actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3851 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează să respingă recursul declarat, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 11 februarie 2002, la 15 mai 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.T.D. împotriva deciziei penale nr. 21/ A din 6 februarie 2003 a Curţii de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsă perioada executată în arest preventiv de la 11 februarie 2002, la 15 mai 2003.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.400.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi la 4 milioane lei cheltuieli judiciare către partea civilă F.I.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 22/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 2271/2003. Penal → |
|---|
