CSJ. Decizia nr. 2471/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2471/2003
Dosar nr. 3623/2003
Şedinţa publică din 26 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa nr. 210 din 15 martie 2002, în fond după casare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului R.C.L., pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.
Instanţa a constatat că inculpatul a fost arestat de la 10 noiembrie 1999, la 18 februarie 2002 şi a respins, ca neîntemeiate, cererile formulate de părţile civile N.N. şi N.M., privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut în fapt, că, în ziua de 20 aprilie 1992, victima N.Şt. se afla la un local din zona Big–Berceni, unde consumase băuturi alcoolice, şi la un moment dat s-a adresat unei femei, care intrase pentru a cumpăra diverse lucruri, în mod indecent, împrejurare în care, în sprijinul ei a intervenit inculpatul, cât şi o altă persoană mai în vârstă.
Inculpatul R.C.L. a avut un comportament deosebit de violent, ameninţând cu cuţitul mai multe persoane, inclusiv pe cele care au încercat să aplaneze conflictul, pentru ca, în final, să-l lovească de trei ori cu cuţitul în coapsa dreaptă pe N.Şt., după care a părăsit în grabă locul comiterii infracţiunii.
Potrivit concluziilor Raportului medico-legal de autopsie nr. A 3/845 din 7 mai 1992, întocmit de Institutul de Medicină Legală Prof. dr. Mina Minovici şi avizat la 8 iunie 1992 de Comisia de avizare şi control, moartea lui N.Şt. a fost violentă; ea s-a datorat hemoragiei externe, ca urmare a secţionării parţiale a arterei femurale drepte; leziunile au fost sigur şi direct mortale prin ele însele. Leziunile care au cauzat moartea victimei, precum şi celelalte, localizate la coapsa dreaptă, s-au produs prin aplicarea grupată a trei lovituri cu un obiect ascuţit de tip înţepător-tăietor (cu vârf şi două părţi tăioase ale lamei), acesta având o lăţime maximă de circa 7 cm şi o lungime minimă de 12 cm; leziunile au fost aplicate cu mare putere, dintr-o poziţie anterioară faţă de victimă, ea putând fi: fie în decubit vertical, fie mai probabil în decubit dorsal.
În vederea soluţionării cauzei, instanţa a dispus citarea cu mandat de aducere a tuturor martorilor din acte, precum şi efectuarea unei adrese la Evidenţa Populaţiei pentru a verifica şi a afla adresele, la zi, ale acestora, având în vedere timpul scurs de la momentul indicării respectivelor adrese.
S-a dispus, de asemenea, audierea unui martor nou, în persoana lui M.G., s-au reaudiat: inculpatul, partea civilă N.N., martorii din lucrări P.C., B.V., T.G. şi H.C., iar la cererea inculpatului au fost audiaţi şi martorii: G.L., G.D., A.C., C.G.S., N.I. şi C.N.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, din probele administrate nu s-a dovedit în mod cert că inculpatul este autorul faptei pentru care este cercetat.
În acest sens, instanţa constată că identificarea inculpatului s-a făcut pe baza unui portret robot, conceput în funcţie de declaraţiile date de martorii oculari şi a două fotografii, iar în ceea ce priveşte semnalmentele acestuia, declaraţiile sunt contradictorii, deşi provin de la martori oculari (P.C., H.C., H.P., B.V. şi P.T.).
Împotriva sentinţei a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care a considerat-o netemeinică, deoarece în mod greşit a fost achitat inculpatul în temeiul declaraţiilor martorilor şi a celorlalte probe administrate numai în faza cercetării judecătoreşti.
Apel a declarat şi partea civilă, care a solicitat desfiinţarea sentinţei, ca netemeinică, deoarece i-a fost respinsă cererea de acordare a despăgubirilor civile, pe care le-a formulat cu prilejul judecăţii.
Secţia I penală a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia nr. 441 din 1 august 2002, examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, sub aspectul criticilor aduse, cât şi din oficiu, conform prevederilor art. 371 C. proc. pen., a admis apelurile declarate, a desfiinţat sentinţa şi în baza art. 174, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a condamnat pe inculpatul R.C.L. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 1999, la 18 februarie 2002 şi l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 20.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă N.N.
Instanţa de control judiciar, cu luarea în considerare a dispoziţiilor de principiu cuprinse în art. 69 şi art. 63 C. proc. pen., a examinat declaraţiile martorilor audiaţi în ambele faze ale procesului penal, respectiv, P.C., H.C., H.P., B.V. şi P.C., constatând că aceştia l-au identificat pe inculpat ca autor al faptei, iar ezitările, în instanţă, ale lui H.C. şi H.P., se explică prin trecerea unui interval mare de timp de la comiterea faptei, aprilie 1992 şi până la finalizarea cercetării ei, iunie 1998 (rechizitoriu), martie 2001 (o primă judecată), ei nerevenind total asupra declaraţiilor iniţiale.
Instanţa a reţinut, de asemenea, ca prezentând importanţă declaraţia soţiei inculpatului R.A., care a precizat că, de la comiterea faptei acesta s-a sustras urmăririi penale, iar în aprilie 1992, momentul săvârşirii infracţiunii, s-a comportat ca o persoană marcată psihologic de cele petrecute.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, considerând-o netemeinică, deoarece depoziţiile martorilor sunt contradictorii, nerezultând cu certitudine că el este autorul infracţiunii de omor, privind pe N.Şt., situaţie în care se impune casarea deciziei şi menţinerea sentinţei primei instanţe, prin care a fost achitat.
Examinând Decizia atacată în raport de cazul de recurs invocat, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat, urmând a fi respins.
1. Din interpretarea dispoziţiei care prevede cazul de recurs referitor la comiterea de către instanţe, a unei erori grave de fapt, rezultă că legiuitorul a avut în vedere, în primul rând, situaţia în care contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanţele au pronunţat una dintre soluţiile, prevăzute de art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (referitoare la rezolvarea acţiunii penale), în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit. În alţi termeni, reţinându-se în urma comiterii unei erori grave de fapt o situaţie contrară realităţii, instanţele au pronunţat (şi confirmat) una dintre soluţiile învederate în art. 345 alin. (1), care este infirmată, nu corespunde probelor.
2. Revenind la cauză, se constată că organele judiciare au depus eforturi deosebite pentru administrarea unui bogat probatoriu pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt şi a vinovăţiei inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor, pe care a negat-o în mod constant.
Din examinarea acestuia, rezultă că, în seara zilei de 20 aprilie 1992, conflictul dintre inculpat şi cei ce-l însoţeau, pe de o parte, şi victima N.Şt. şi prietenul său P.C. pe de altă parte, a parcurs două etape.
Iniţial, victima, care era în stare de ebrietate a intrat în magazinul, tip consignaţie R.E. din zona Big-Berceni, împreună cu P.C., de unde au cumpărat ţigări şi un litru de vin.
La scurt timp, în acelaşi magazin a intrat şi o femeie pentru a cumpăra diverse produse, care ar fi fost „apostrofată” de victimă, fapt relatat inculpatului şi unei persoane mai în vârstă care o însoţeau, la ieşirea din magazin.
A doua fază a conflictului începe şi se consumă în afara consignaţiei, unde persoana în vârstă (rămasă neidentificată) o agresează pe victimă şi pe martorul P.C., lovindu-i cu palma, întrucât au fost necuviincioşi cu femeia ce li s-a plâns.
În acest moment apare „un ţigan mai tânăr, cu mustaţă şi barbă (barbişon) care era îmbrăcat în costum şi purta cravată. Acesta a scos din haină un cuţit şi fără nici o discuţie cu mine sau cu N.Şt. a încercat să-mi aplice o lovitură în zona gâtului; am reuşit să mă feresc şi să parez lovitura cu mâna stângă, lama cuţitului secţionându-mi degetul mic. Victima, N.Şt. se afla şi el lângă noi, fiind în faţa ţiganului tânăr la o distanţă de un m.
Nu ştiu ce s-a întâmplat după aceea pentru că eu am fugit şi am observat că ţiganul care avea cuţitul în mână a pornit în urmărirea mea” (declaraţie P.C.).
Acelaşi martor, în ziua de 18 iunie 1997, la sediul Poliţiei Capitalei, unde i-au fost arătate mai multe fotografii, reprezentând bărbaţi şi femei, printre ele a recunoscut persoana care l-a atacat şi l-a fugărit cu cuţitul precizând: „Aşa cum am mai arătat, precizez că nu am văzut efectiv când a fost N.Şt. înjunghiat de individul recunoscut de mine în fotografie. Despre individul recunoscut de mine am aflat că se numeşte R.C.L. şi este în vârstă de 33 ani.
În aceiaşi termeni este descris conflictul şi de către martorul H.C., vânzător în magazinul R.E. care precizează: „Cu prilejul prezentei audieri (14 iunie 1997), arăt că recunosc în fotografiile prezentate pe individul care în seara evenimentului l-am văzut în altercaţie cu însoţitorul victimei, care de fapt a fost motivul altercaţiei, întrucât acesta a acostat în magazinul meu pe femeia care în continuare a generat altercaţia.
Deci, individul recunoscut de mine am aflat că se numeşte R.C.L.
Edificatoare este declaraţia martorului P.C.M., prezent la conflictul din faţa magazinului: „Acest bărbat s-a luat la bătaie cu cei doi, bătaie la care a participat şi femeia. La un moment dat în timpul încăierării, bărbatul care era cu femeia a scos din buzunarul interior al hainei lui un cuţit cu buton a cărui lamă iese în faţă, cu care l-a lovit în picior de cel puţin două ori pe tânărul care nu era blond. Apoi blondul a fugit spre capătul liniilor de troleibuze, urmărit de bărbatul care dăduse cu cuţitul.
Martorul C.V., în legătură cu aceleaşi împrejurări în care victima şi cu prietenul său P.C. („blondul”) au avut un conflict cu un bărbat în vârstă, menţionează: „În acest moment în conflict a intervenit un tânăr (despre care afirm că seamănă cu fotografia portret-robot), care şi el la rândul său a fost lovit de unul din cei doi agresori, căzând pe asfalt. Când s-a ridicat, acesta a scos un cuţit cu buton, după care a fugit după unul din cei doi. L-a ajuns pe acesta în faţa consignaţiei A. şi l-a lovit cu cuţitul în picior, după care a fugit după celălalt, pe care l-a prins în apropierea staţiei de troleibuz, unde l-a tăiat la deget, după care a revenit la locul unde a avut loc incidentul iniţial”.
Descrierea inculpatului este aceeaşi în linii definitorii prin elemente de identificare esenţiale (înălţimea 1,75 – 1,80 m; tenul închis, părul negru prins într-o coadă la spate; o barbă mică tip barbişon; costum, cămaşă albă cu cravată) la toţi martorii prezenţi în zona conflictului din afara magazinului, iar faptul că unii dintre ei „nu şi-l mai amintesc”, în faţa instanţei (la audierile ce au avut loc în cursul anului 2001, deci după circa 9 ani de la săvârşirea faptei) nu diminuează cu nimic valoarea probantă a primelor declaraţii, deoarece martorii „menţin declaraţiile date anterior” când l-au văzut pe inculpat lovind de câteva ori în picior pe N.Şt., cu un briceag.
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpatului R.C. pentru comiterea infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen., rezultă din probele corect apreciate de către instanţa de control judiciar, care nu a comis nici o eroare gravă de fapt în stabilirea situaţiei reale.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpat, va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 1999, la 18 februarie 2002 şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.C.L. împotriva deciziei penale nr. 441 din 1 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 noiembrie 1999, la 18 februarie 2002.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000.0000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2469/2003. Penal. Contestatie în anulare.... | CSJ. Decizia nr. 2472/2003. Penal → |
|---|
