CSJ. Decizia nr. 2472/2003. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2472/2003
Dosar nr. 4038/2002
Şedinţa publică din 27 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 431 din 18 decembrie 2001 a Tribunalului Botoşani, inculpata M.S. a fost condamnată la:
- 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen.;
- 4 luni închisoare, pentru infracţiunea, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen. ş.
- un an şi 2 luni închisoare, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a dispus executarea pedepsei celei mai mari, de un an şi 2 luni închisoare, iar potrivit art. 83 C. pen., a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 3226/1997 a Judecătoriei Botoşani, urmând ca, în final, inculpata să execute pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În perioada aprilie – noiembrie 1999, în calitate de administrator al S.C. V. SRL Botoşani şi împuternicit al persoanelor fizice autorizate M.M. şi M.B. (tatăl şi fratele), inculpata a achiziţionat de la ţărani un număr de 330.869 cupoane agricole cu suma de 33.655.379.800 lei, a întocmit facturi false, în care nu a consemnat realitatea, că ar fi executat lucrări agricole posesorilor de cupoane, primind de la B.A., sucursala Botoşani şi B.C.R., agenţia Săveni suma totală de 36.909.722.800 lei.
Diferenţa între suma decontată şi suma investită în cumpărarea cupoanelor este de 3.254.343.000 lei, însă instanţa a redus sumele de 1.012.619.000 lei comision bancar, 1.857.060.412 lei dobânzi bancare şi 372.835.923 lei T.V.A., obligând-o pe inculpată să plătească părţii civile D.G.F.P. Botoşani suma de 62.370.528 lei despăgubiri, în solidar cu S.C. V. S.R.L. Botoşani.
Împotriva sentinţei au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, partea civilă Ministerul Finanţelor prin D.G.F.P.C.F.S. Botoşani şi inculpata M.S.
Parchetul a criticat sentinţa întrucât instanţa a făcut o greşită încadrare juridică a faptei de înşelăciune [(în speţă fiind întrunite, în opinia sa, elementele constitutive ale infracţiunii, prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen.)] şi a rezolvat în mod greşit latura civilă a cauzei.
Partea civilă a criticat sentinţa tot pentru greşita soluţionare a acţiunii civile, susţinând că instanţa ar fi trebuit să oblige pe inculpată la plata întregii sume încasată de la bancă.
Inculpata a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei, apreciind-o ca fiind prea aspră.
Prin Decizia penală nr. 301 din 16 septembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpată.
A admis apelurile declarate de parchet şi partea civilă, desfiinţând parţial sentinţa, dispunând următoarele:
- schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea, prevăzută de art. 215 alin. (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 37 lit. a), art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen. şi majorarea pedepsei la 4 ani închisoare, urmând ca, prin aplicarea prevederilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
- a obligat inculpata să plătească, în solidar cu S.C. V. S.R.L. Botoşani, suma de 3.254.343.000 lei despăgubiri părţii civile Ministerul Finanţelor Publice (prin D.G.F.P. Botoşani), în loc de 62.370.528 lei.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva deciziei a declarat recurs inculpata M.S., solicitând, prin apărător, admiterea recursului, casarea hotărârilor şi rejudecând, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite.
Cu privire la solicitarea inculpatei în sensul achitării, aceasta nu poate fi primită întrucât, aşa cum a reţinut instanţa de fond şi a motivat în mod judicios soluţia de condamnare, nemaifiind necesară reluarea de către instanţa de recurs a expunerii situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat în cauză, inculpata a comis faptele care au fost reţinute în sarcina sa, în mod corect, fiindu-i stabilite pedepse în raport cu criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi cu scopurile pedepsei, prevăzute de art. 52 C. pen.
Aşa încât, nu se poate invoca lipsa elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), atâta timp cât este amplu probată în cauză săvârşirea acestor infracţiuni de către inculpată, care, de altfel, în cursul cercetării judecătoreşti a recunoscut învinuirile care i s-au adus.
Faţă de aceste considerente, urmează să fie respins recursul declarat de inculpată, ca nefondat, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.S. împotriva deciziei penale nr. 301 din 16 septembrie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Obligă recurenta inculpată la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2471/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 2474/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
---|