CSJ. Decizia nr. 2609/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2609/2003
Dosar nr. 4083/2002
Şedinţa publică din 30 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 22 februarie 2002, Tribunalul Mureş a condamnat pe inculpatul M.V. la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat şi inculpatul N.V.A. la 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor, pentru infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) şi (5) C. pen., la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), la 3 ani închisoare şi la 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., toate infracţiunile cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), dispunându-se, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., ca acest inculpat să execute, pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare şi 7 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
Inculpatul M.V. a fost obligat să plătească părţii civile SC Z. SA Tg. Mureş, suma de 5.499.240.480 lei preţul mărfii livrate şi neachitate şi suma de 4.403.158.740 lei dobânzi legale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt următoarele:
Prin încheierea nr. 1569/1999, inculpatul N.V.A., a preluat în calitate de gestionar de la B.C., SC A.S. SRL, schimbând sediul societăţii iniţial la Braşov şi apoi la Săcele.
La începutul lunii septembrie 1999, inculpatul N.V.A. l-a contactat telefonic pe C.I., întâlnindu-se cu acesta la Tg. Mureş şi prezentându-se la SC Z. SA Tg. Mureş unde a relatat directorului acestei societăţi că are desfacere pentru o mare cantitate de zahăr, societatea lui având o cifră mare de afaceri. În data de 11 octombrie 1999 s-a încheiat contractul de livrare nr. 5200 pentru cantitatea de 1500 tone zahăr tos la preţul de 6000 lei kg plus TVA şi ambalaj. În contract s-a stipulat că sediul societăţii A.S. SRL este în str. Calcarului, aspect fictiv.
Primele transporturi s-au efectuat la datele de 11 şi 12 octombrie 1999, marfa fiind descărcată la Braşov, după indicaţiile lui N.V.A., aceste livrări în cantitate de 60 tone au fost achitate de D.C. cu 2 bilete de ordin.
În data de 12 octombrie 1999, C.I. a primit 2 bilete de ordin de la N.V.A. în vederea ocupării în continuare de livrări, aceste bilete fiind semnate şi ştampilate în alb de inculpat, sumele pentru transport urmând să fie primite la Oficiul poştal nr. 1 Tg. Mureş.
În ziua următoare N.V.A. a depus o cerere la B.R.D. Braşov ca noi specimene de semnătură pentru el şi D.C., susţinând că acesta din urmă este administrator, aspect nereal.
În perioada 11-17 octombrie 1999, a fost livrată cantitatea de 600 tone zahăr, în valoare de 3.970.030.000 lei, fiind emise bilete de ordin, semnate şi ştampilate de N.V.A. în fals, facturile fiind emise la fostul sediu al SC A.S. SRL, la Braşov, str. Calcarului.
În data de 10 octombrie 1999, s-a efectuat un control la sediul societăţii de către Garda Financiară, unde au fost găsite documente contabile. Banii primiţi pe zahărul descărcat la Braşov, Bistriţa, Cluj au fost depuşi în cont la B.P. Braşov şi nu în contul iniţiat de B.R.D. Braşov. Biletele de ordin emise în 13 octombrie 1999, au fost respinse la plată din lipsă de disponibil.
În data de 26 octombrie 1999, s-a semnat un contract de intrare nr. 5560, de data aceasta în beneficiul societăţii V.O. SRL Braşov, aparţinând inculpatului M.V. În data de 27 octombrie 1999, martorul C.I. a fost înştiinţat de directorul Z. că biletele de ordin au fost returnate din lipsă de acoperire bancară. Inculpatul M.V. prezentându-se la Tg. Mureş a discutat cu directorul societăţii furnizoare şi i-a solicitat să retragă biletele la ordin emise de SC A.S. SRL, promiţând că la data de 1 noiembrie 1999 va aduce el un bilet la ordin pentru întreaga sumă datorată.
Verificându-se situaţia creditului de care a vorbit inculpatul M.V., s-a constatat că SC A.S. SRL a solicitat B.R.D. Braşov un credit de 5 miliarde lei, banca comunicându-i că nu poate acorda creditul.
Inculpatul M.V. prezentându-se la SC Z. SA Tg. Mureş a susţinut că a obţinut toate aprobările pentru credit, iar în 4 noiembrie 1999, când va începe livrarea mărfii la SC V.O. SRL, va aduce pentru ambele societăţi un bilet la ordin. Într-adevăr, în data de 4 noiembrie 1999, inculpatul a depus la SC Z. SA Tg. Mureş, două bilete la ordin pentru ambele societăţi.
Biletul la ordin avalizat de B.C.R., sucursala Câmpulung în valoare de 4.621.030.000 lei, fiind verificat de martora D.M., la un nr. de telefon dat de inculpatul M.V., i s-a spus că totul este în regulă. Ulterior, s-a constatat că acest post telefonic aparţine SC E.T.G. SRL Câmpulung, unde s-a prezentat un anumit P., care i-a solicitat secretarei societăţii să-i dea voie să primească un apel. Ulterior s-a stabilit că ştampila aplicată pe biletul de ordin nu aparţine B.C.R. Câmpulung, iar completările au fost făcute de inculpatul M.V., banca confirmând că nu avalizează asemenea instrumente de plată.
Livrările de marfă pentru SC V.O. SRL au început la 5 noiembrie 1999, inculpatul M.V. având bilete la ordin în valoare de 3.970.030.000 lei. SC Z. SA a livrat în perioada 4–9 noiembrie 1999 către SC V.O. SRL, 746 tone zahăr în valoare de 4.582.984.000 lei. La data de 9 noiembrie 1999, înainte de termenul scadent, inculpatul M.V. a depus la SC Z. un alt bilet la ordin în valoare de 4.432.711.000 lei. Cele două bilete la ordin au fost emise de SC S. SRL Sălcioara, jud. Dâmboviţa.
În urma administrării probelor s-a stabilit că reprezentantul firmei S. SRL Sălcioara nu este S.C., aşa cum a susţinut inculpatul M.V., ci de fapt, în baza facturilor existente SC V.O. SRL a livrat SC A.S. SRL cantitatea de 340 tone zahăr, în realitate marfa fiind vândută direct, sumele încasate fiind depuse în contul deschis la B.P., sucursala Braşov.
Efectuându-se verificări cu privire la destinaţia zahărului, s-a stabilit că SC V.O. SRL Braşov a vândut direct sau prin SC A.S. SRL la SC P. SRL Piteşti, cantitatea de 24.000 kg zahăr în perioada 5–10 noiembrie 1999. În perioada 6-9 noiembrie 1999 s-a livrat către SC D.M. SRL Timişoara 36.000 kg zahăr, şi către SC M.I. SRL Arad 20 tone zahăr. S-a constatat, de asemenea, că firmele care au achiziţionat zahăr nu aveau evidenţe contabile, că foloseau bilete la ordin fără acoperire, tocmai în vederea înşelării părţii civile.
Apelurile declarate de inculpaţi prin care au solicitat reducerea pedepselor, au fost respinse, ca nefondate, de Curtea de Apel Târgu-Mureş, prin Decizia penală nr. 113/ A din 4 septembrie 2002.
A motivat instanţa de apel că pedepsele au fost just individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen.
Împotriva acestei decizii, inculpatul N.V.A. a declarat recurs, prin care a cerut reducerea pedepselor.
Recursul este nefondat.
În raport de probatoriu administrat, starea de fapt reţinută este în deplină concordanţă cu aceasta, încadrarea juridică dată faptelor este legală, iar vinovăţia recurentului rezultă neîndoielnic din actele dosarului.
Aspectul netemeiniciei invocat de recurentul inculpat privitor la proporţionalizarea pedepsei se constată că este neîntemeiat, întrucât, instanţele prin considerarea criteriilor de individualizare au procedat la stabilirea acesteia, evaluând corespunzător atât gradul de pericol social al infracţiunii comise, astfel cum rezultă din conţinutul ei concret, din împrejurările în care a fost comisă şi din urmările produse, cât şi datele ce caracterizează persoana acestuia care este recidivist şi s-a sustras cercetării judecătoreşti.
Se constată astfel că, pedeapsa de 10 ani închisoare răspunde cerinţelor legale şi este de natură a asigura finalitatea preventivă, cât şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea ei în sensul solicitat.
Pentru considerentele ce preced şi cum verificând hotărârea atacată şi prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata recursul este nefondat şi a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.V. împotriva deciziei penale nr. 113 din 4 septembrie 2002 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Obligă recurentul la 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2607/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 261/2003. Penal → |
|---|
