CSJ. Decizia nr. 3103/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3103/2003
Dosar nr.1661/2003
Şedinţa publică din 27 iunie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 615 din 8 noiembrie 2002 Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul B.M. la 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească părţii vătămate 724.152 lei despăgubiri civile, precum şi la plata sumei globale de 3.900.000 lei, reprezentând prestaţia periodică începând cu data de 6 octombrie 2001 şi până la data pronunţării hotărârii (8 noiembrie 2002) şi la 300.000 lei lunar până la intervenirea unei cauze de modificare sau încetare a infirmităţii.
S-a respins acţiunea civilă privind acordarea daunelor morale.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 6.438.106 lei cheltuieli de spitalizare către Spitalul Clinic nr. 1 Craiova.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 6 octombrie 2001, în jurul orelor 15-16, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, inculpatul a avut o altercaţie cu vecinul său P.Şt. din comuna Gherceşti, judeţul Dolj, care acoperise cu coceni o şiră de paie din grădina casei. La acoperirea şirei de paie, partea vătămată s-a folosit de o furcă metalică, cu coadă din lemn de esenţă tare. Şira de paie proprietatea lui P.Şt. depăşea cu circa 1-2 m hotarul, pe terenul din grădina inculpatului.
După plecarea soţiei lui P.Şt. din grădină, inculpatul (41 de ani) a venit la şira de paie unde se afla partea vătămată (de 63 ani) şi, prin surprindere, i-a luat furca de fier din mână, după unele discuţii, aplicându-i cu ea mai multe lovituri în direcţia capului.
Partea vătămată a parat loviturile cu mâna stângă, care i-a fost fracturată în două locuri. Cu toată apărarea realizată, partea vătămată a fost lovită şi în zona parietală a capului, producându-i-se un traumatism cranio-cerebral acut deschis.
Datorită loviturilor aplicate de inculpat, partea metalică a furcii s-a desprins de coada din lemn, iar victima, plină de sânge pe faţă şi cap, a căzut la pământ, strigând după ajutor.
Venind imediat la locul faptei soţia victimei, inculpatul a încetat agresiunea, plecând spre casă.
Victima a fost transportată la Spitalul Clinic nr. 1 Craiova, unde s-a intervenit operator.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 249/ A1 din 1 februarie 2002, rezultă că partea vătămată a fost internată în Spitalul nr. 1 Craiova în perioada 6 octombrie 2001 – 22 octombrie 2001 cu diagnosticul : politraumatism prin agresiune, T.C.C. acut deschis, fractură 1/3 medie ambele oase antebraţ stâng, contuzie piramidală nazală, contuzie umăr stâng, s-a suturat plaga parietală, pe 9 octombrie 2001 s-a intervenit chirurgical şi s-a efectuat osteosinteză cetromedulară, cu broşă cu cubitus şi radius stâng şi imobilizare în aparat gipsat. S-a concluzionat că leziunile de violenţă au necesitat pentru vindecare 70-75 de zile îngrijiri medicale, ele putând fi produse prin lovire cu corp dur, cele de la nivelul antebraţului stâng putând fi considerate leziuni de autoapărare.
La cererea primei instanţe s-a întocmit un raport de expertiză medico-legală prin care s-a prelungit numărul de zile pentru îngrijiri medicale la 100-105 zile, s-a constatat că partea vătămată prezintă o infirmitate fizică temporară, corespunzătoare gradului III de invaliditate şi s-a concluzionat că leziunile nu au pus în primejdie viaţa victimei.
Prima instanţă a apreciat că în cauză se impune aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) şi art. 76 alin. (2) C. pen., acceptând declaraţia inculpatului că partea vătămată „a încercat” să-l înţepe cu furca, după care i-a aplicat două lovituri, apoi el smulgându-i coada de furcă din mână, i-a aplicat victimei mai multe lovituri, producându-i leziunile prezentate în raportul de constatare medico-legală.
Împotriva hotărârii primei instanţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj care a apreciat că în mod greşit s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., care nu este confirmată de probele administrate în cauză, solicitându-se majorarea pedepsei.
De asemenea, inculpatul a declarat apel apreciind că încadrarea juridică corectă a faptei este în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante a provocării.
Prin Decizia penală nr. 122 din 20 martie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis apelurile formulate în cauză şi a desfiinţat sentinţa penală numai cu privire la stabilirea pedepsei, înlăturând dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen. şi durata până la care curge prestaţia periodică lunară.
Instanţa de apel făcând aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., la infracţiunea prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.M. la 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
De asemenea, inculpatul a fost obligat către partea civilă la o prestaţie periodică lunară în sumă de 300.000 lei începând cu 8 noiembrie 2002, până la 4 septembrie 2003, data reexaminării părţii vătămate.
Curtea de Apel Craiova a motivat înlăturarea aplicării art. 73 lit. b) C. pen., prin aceea că întregul comportament al părţii vătămate de a ridica şira de paie, pătrunzând cu cca. 1-2 m pe terenul inculpatului, nu poate fi interpretat ca un act de provocare, nefiind de natură să creeze o stare afectivă acestuia care să-i reducă posibilitatea de autocontrol şi să explice reacţia extrem de violentă a victimei.
Decizia nr. 122 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova a fost atacată cu recurs de către inculpat, care a solicitat scris şi prin apărător schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., aplicarea scuzei provocării prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen. şi reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar rezultă că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Potrivit art. 174 alin. (1) şi (2) C. pen., uciderea unei persoane se sancţionează cu închisoare de la 10 la 20 de ani, pedepsindu-se şi tentativa la această infracţiune.
Tentativa, potrivit art. 20 C. pen., constă în punerea în executare a hotărârii de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost întreruptă sau nu şi-a produs efectul.
Sub aspectul laturii subiective, omorul se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, aceasta din urmă implicând, pe lângă prevedere, o atitudine de indiferenţă faţă de rezultat şi acceptarea posibilităţii producerii lui.
În speţă, stabilirea limitei între tentativă la infracţiunea de omor şi infracţiunea de vătămare corporală gravă este dată de intenţia cu care a acţionat inculpatul, aceea de a ucide sau de a aplica o corecţie victimei.
Or, tocmai intenţia de a ucide a inculpatului, rezultă din acţiunile săvârşite de acesta, criteriile de apreciere fiind: zona anatomică vizată prin lovire, intensitatea loviturii şi obiectul folosit.
Lovirea victimei în cap, respectiv în zona parietală, evidenţiată prin traumatismul cranio cerebral acut deschis, deci într-o zonă vitală, cu un obiect apt de a ucide, respectiv coada din lemn esenţă tare a furcii şi intensitatea deosebită a loviturilor, rezultând din însăşi fracturarea mâinii stângi folosită ca apărare, rezultatul letal neproducându-se din cauza independente de voinţa inculpatului, cât şi a întreruperii agresiunii ca urmare a venirii soţiei victimei.
Toate acestea dovedesc că inculpatul a prevăzut eventualitatea decesului victimei şi, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, el l-a acceptat, săvârşind astfel tentativa la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu intenţie indirectă, cum corect a reţinut instanţa de apel.
În cauză, nu poate fi reţinută nici circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Potrivit art. 73 lit. b) C. pen., constituie circumstanţă atenuantă săvârşirea infracţiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de provocarea din partea persoanei vătămate, produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau prin altă acţiune gravă.
Or, în speţă, victima P.Şt., care rămăsese singur cu inculpatul, nu a săvârşit nici un act de provocare asupra acestuia, în condiţiile prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., afirmaţiile sale, cum că victima a „încercat” să-l înţepe cu furca şi l-a lovit cu două palme, nefiind cu nimic dovedite.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că instanţa de apel a făcut o justă apreciere în ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate inculpatului.
Examinând lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se reţine că în procesul individualizării pedepsei, s-a ţinut seama de împrejurările favorabile inculpatului, aplicându-se circumstanţe atenuante conform art. 74 – art. 76 C. pen., de gravitatea faptei şi comportamentul său în timpul procesului penal, parţial nesincer.
În aceste condiţii, pedeapsa de 3 ani închisoare, sub minimul prevăzut de lege, este corect individualizată, respectându-se criteriile legale şi corespunzând scopului prevăzut de art. 52 C. pen.
Ca atare, recursul declarat de inculpat, nefiind fondat, va fi respins, în baza art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
Conform dispoziţiilor art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive.
În conformitate cu prevederile art. 192 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.M. împotriva deciziei penale nr. 122 din 20 martie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 5 februarie 2002, la 27 iunie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3101/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3104/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
