CSJ. Decizia nr. 3133/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3133/2003
Dosar nr. 315/2003
Şedinţa publică din 1 iulie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 241 din 24 aprilie 2002, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul D.S. la:
- 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., i-a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88, din pedeapsa pe care acesta urmează să o execute, s-a dedus timpul arestării preventive de la 12 mai 2001, la zi.
Prin aceeaşi sentinţă inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic Craiova suma de 1.960.377 lei, cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente calculate de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la achitarea totală a debitului.
A fost admisă, în parte, acţiunea civilă, iar inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile N.J., sumele de 75.085.187 lei, cu titlu de despăgubiri civile, 50.000.000 lei, cu titlu de daune morale şi 1.500.000 lei cheltuieli judiciare.
De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata unei prestaţii periodice lunare, în cuantum de 258.682 lei, către minora N.A.C., începând cu 11 noiembrie 2001 şi până la majorat sau la intervenţia unei cauze legale de modificare sau încetare a obligaţiei.
Diferit, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În seara zilei de 11 mai 2001, victima N.I. venea cu autoturismul proprietate personală la părinţii săi din Craiova, Cartierul Valea Roşie, pentru a-i lua acasă pe soţie şi copil. În momentul în care a intrat pe aleea dintre blocuri a observat că intrarea în alee era blocată de autoturismul la volanul căruia se găsea inculpatul D.S. care discuta cu nişte persoane.
Era de notorietate faptul că inculpatul obişnuia să lase adesea autoturismul în mijlocul aleilor din cartier, distrându-se şi în acelaşi timp şicanând pe ceilalţi conducători auto.
Victima N.I. a avertizat sonor de blocarea drumului de către inculpat, încercare nesocotită de acesta, motiv pentru care victima a coborât de la volan şi s-a apropiat de autoturismul inculpatului pe care l-a invitat să deblocheze drumul, fiind întâmpinat cu un refuz categoric.
Conflictul a fost aplanat pentru un moment ca urmare a intervenţiei martorului G.I. care îi cunoştea pe amândoi.
Cu toate acestea, victima constatând că inculpatul a rămas, în continuare, în mod ostentativ, în intersecţie, deşi îl clacsonase, a mers din nou la acesta, cerându-i să elibereze aleea, între ei având loc un dialog injurios, care a fost, şi de această dată, aplanat de intervenţia aceleaşi persoane, G.I.
Întrucât inculpatul continua să refuze eliberarea accesului în alee, victima s-a deplasat din nou la autoturismul acestuia şi profitând de faptul că geamul de la portiera din stânga era lăsată a pătruns peste inculpat cu intenţia de a-l lovi, lucru pe care nu l-a reuşit, deoarece în acel moment inculpatul a luat un cuţit din buzunarul portierei din dreapta şi i-a aplicat victimei o lovitură în zona pectorală stânga.
În urma loviturii primită, victima s-a retras cu greutate la autoturismul său şi a încercat să plece în urmărirea inculpatului, dar la mică distanţă s-a prăbuşit peste volan şi cu toate că a fost transportat de urgenţă la spital, în scurt timp a încetat din viaţă.
Raportul de constatare medico-legală – autopsie, întocmit în cauză a concluzionat că moartea victimei N.I. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei interne şi externe, consecinţa unei plăgi înjunghiate toracice cu interesare cardiacă cu traiect antero-posterior şi că leziunea de violenţă s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător (posibil cuţit) a cărui lamă are lungimea minimă de 10-12 cm şi lăţimea maximă de cca. un cm.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, partea civilă N.J., inculpatul D.S. şi tatăl său, D.G.
Prin apelul declarat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:
- pedeapsa aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă, fiind orientată către minimul legal, deşi fapta comisă prezintă un pericol social major, demonstrat prin perseverenţa infracţională manifestată de acesta la locul faptei şi consecinţele grave cauzate, solicitând majorarea acesteia;
- sumele acordate părţii civile N.J., cu titlu de despăgubiri, reprezentând cheltuielile neachitate pentru înmormântarea victimei şi pomenile ulterioare ca şi cele cu titlu de daune morale, sunt prea mici în raport cu probatoriul administrat şi conţinutul prejudiciului moral încercat de partea civilă şi familie, solicitându-se majorarea acestora la suma de 100.000.000 lei, urmând a fi majorate în acelaşi timp şi daunele morale.
Partea civilă N.J. a criticat aceeaşi hotărâre cu privire la cuantumul atât al daunelor materiale, cât şi al celor morale pe care le consideră ca fiind prea mici în raport cu dovezile făcute, solicitând majorarea acestora.
Inculpatul a criticat hotărârea instanţei de fond referitor la greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, solicitând a fi schimbată în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, întrucât intenţia sa nu a fost de a ucide pe victimă, ori în infracţiunea de omor simplu, prin înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., întrucât actul de agresiune a avut loc în interiorul autoturismului său şi nu în drumul public.
Tatăl inculpatului D.G. nu şi-a motivat apelul declarat.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 537 din 28 noiembrie 2002, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi partea civilă N.J. pe care a desfiinţat-o, în sensul că a majorat pedeapsa aplicată inculpatului la 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
De asemenea, au fost majorate cuantumul daunelor morale acordate părţii civile N.J. la 150.000.000 lei, precum şi o prestaţie periodică pentru minora N.A.C. la 1.000.000 lei, lunar.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul D.S. şi ca inadmisibil apelul declarat de D.G., tatăl inculpatului.
Prin aceeaşi decizie inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare şi de 1.500.000 lei, cu acelaşi titlu către partea civilă N.J.
S-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, în continuare, timpul arestării preventive, la zi.
În motivarea acestei decizii curtea de apel a arătat că:
- „În ce priveşte tratamentul sancţionator, se constată că într-adevăr, faţă de gravitatea maximă a faptei comise de inculpat, astfel cum este confirmată prin consecinţele cauzate şi anume suprimarea vieţii victimei şi perseverenţa infracţională manifestată de inculpat la locul faptei, prin conduita antisocială care a atras aprobiul tuturor persoanelor în număr mare prezente la locul faptei, este prea blândă şi urmează ca prin desfiinţarea sentinţei pedeapsa să fie majorată în mod corespunzător”.
- „Sub aspectul laturii civile, se constată, de asemenea, că, daunele morale acordate părţii civile sunt în cuantum prea redus, faţă de prejudiciul moral accentuat suferit de aceasta şi de fiica minoră, în vârstă de 2 ani, precum şi de întreaga familie, reclamau un cuantum mai ridicat, ce urmează să fie operat şi acordat prin admiterea apelului”.
S-a mai arătat că „prestaţia periodică acordată pentru întreţinerea minorei ce a rămas în urma victimei este în cuantum prea redus, ţinându-se seama că din luna aprilie 2001, victima realiza un venit brut lunar de 4.686.405 lei, atestat prin adeverinţa nr. 33 din 30 ianuarie 2002, eliberată de SC W.I.E. SRL Bucureşti, unitate în cadrul căreia victima era angajată, criterii faţă de care se constată o mai importantă contribuţie a victimei pe timpul vieţii, la întreţinerea minorei, ca şi de contribuţia nemijlocită a victimei la asigurarea climatului familial, efectiv şi de educaţia, pentru minoră, toate acestea urmând ca prin majorarea cuantumului prestaţiei periodice, să fie complinite în mai mare măsură, menţinând însă cuantumul despăgubirilor civile, reprezentând cheltuielile efectuate pentru înmormântarea victimei şi pomenile ulterioare, întrucât sumele deja acordate sunt în limita confirmării lor de către probatoriile administrate, menţinând şi celelalte dispoziţii ale sentinţei”.
- „Pentru subzistenţa infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen., se impune existenţa condiţiei praeterintenţiei, cerinţă neîndeplinită în speţă, iar în ce priveşte faptul că actul de agresiune a fost comis de inculpat în interiorul autoturismului este irelevant pentru schimbarea de încadrare solicitată, întrucât autoturismul se găsea în drum public şi sub observaţia persoanelor în număr mare la locul faptei”.
- În cauză nu se justifică reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen., „deoarece nu subzistă nici o depăşire a limitelor legitimei apărări şi nici starea de provocare, în condiţiile în care conduita nesemnificativă agresivă a victimei a fost rezultatul atitudinii antisociale manifestate de inculpat, prin blocarea drumului public cu autoturismul său în pofida încercărilor victimei şi al unor martori de a-l determina să renunţe la această atitudine”.
- „În raport cu soluţia ce se va pronunţa în apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, urmează a se înlătura şi solicitarea inculpatului în legătură cu a se opera o reducere de pedeapsă”, precum şi critica referitoare la greşita acordare de daune morale părţii civile.
- „În ce priveşte pe D.G., tatăl inculpatului, se reţine că apelul acestuia este nemotivat, dar şi inadmisibil, întrucât acesta nu se încadrează între persoanele enumerate în art. 362 C. proc. pen., care să poată fi abilitate în exercitarea căii de atac a apelului, în favoarea inculpatului, fiul său major”.
Împotriva deciziei pronunţată de curtea de apel a declarat recurs inculpatul D.S. pe care a criticat-o pentru aceleaşi motive invocate şi la judecata în apel şi anume:
- omisiunea instanţei de a constata că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen., întrucât lovirea victimei de către el s-a datorat comportării culpabile a acesteia, care s-a manifestat violent, el nefăcând altceva decât să se apere de atacul violent exercitat asupra sa;
- greşita încadrare juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat, în cauză impunându-se înlăturarea agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., întrucât lovirea victimei de către el nu a avut loc într-un loc public cum o cere acest text de lege, ci în autoturismul său care nu poate fi considerat ca fiind public, câtă vreme este un bun proprietate personală;
- pedeapsa aplicată pe care o consideră prea mare, în raport cu împrejurările comiterii faptei la dozarea acesteia urmând să se ţină seama şi de faptul că victima a fost aceea care s-a manifestat violent, determinându-l să se apere în modalitatea reţinută de instanţe.
Recursul declarat de inculpatul D.S. este fondat însă numai în ce priveşte critica privind greşita individualizare a pedepsei.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că în cauză a fost reţinută o corectă situaţie de fapt, confirmată de probele de la dosar, corect apreciate de instanţe, iar încadrarea juridică dată faptei este cea legală.
Revenind la recursul declarat de inculpat, în ce privesc criticile privind omisiunea reţinerii în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. a), ori art. 73 lit. b) C. pen. şi a greşitei încadrări juridice a faptei, în sensul înlăturării agravantei prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., urmează, pentru considerentele arătate în motivarea instanţei de apel, redată pe larg şi în Decizia de faţă pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin şi a căror reluare nu se mai impune, a se constata că sunt nefondate.
În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, urmare a majorării acesteia de către instanţa de apel, se constată că este prea severă, deoarece în cauză s-a acordat o importanţă prea mare pericolului social al faptei, fără a se ţine seama, la dozarea acesteia, şi de comportamentul victimei, care s-a manifestat violent în sensul că l-a atacat pe acesta în interiorul autoturismului în care se afla, creând premisele reacţiei violente a inculpatului, fără însă ca acest comportament să poată fi apreciat în sensul prevederilor art. 73 lit. a) ori art. 73 lit. b) C. pen., dar care nici nu poate fi neglijat în sensul reflectării sale în cuantumul pedepsei.
În consecinţă, pentru considerentele arătate, având în vedere faptul că în cauză nu se identifică şi existenţa unor alte motive care, analizate din oficiu în temeiul art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., să ducă la modificări ale hotărârilor pronunţate în cauză, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul D.S. este fondat numai în ce priveşte cuantumul pedepsei privative de libertate aplicată, a fi admis, a casa Decizia atacată sub acest aspect şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.S. împotriva deciziei penale nr. 537 din28 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată cu privire la cuantumul pedepsei privative de libertate aplicate.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că o reduce de la 20 ani închisoare, la 16 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 12 mai 2001, la 1 iulie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3132/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3134/2003. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen.... → |
|---|
