CSJ. Decizia nr. 3137/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3137/2003
Dosar nr. 185/2003
Şedinţa publică din 1 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1025 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii:
T.V. la:
- 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la zi;
- V.P. la:
- 4 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată s-a dedus timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la zi.
În baza art. 14 C. proc. pen., a constatat că partea vătămată I.O.D. nu s-a constituit parte civilă şi că prejudiciul cauzat prin infracţiune a fost acoperit prin restituirea bunului sustras.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 2.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariu de avocat cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, urmează a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 18 aprilie 2002, orele 18,00, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpatul T.V. a deposedat-o prin violenţă, pe partea vătămată I.O.D. de un telefon mobil, în timp ce inculpatul V.P. i-a asigurat scăparea.
Astfel, la data menţionată, inculpaţii s-au deplasat pe B-dul Gh. Şincai din capitală. La un moment dat, inculpatul V.P. a văzut-o pe partea vătămată I.O.D. că vorbea la un telefon mobil, prilej cu care i-a propus inculpatului T.V. să o deposedeze de acest bun, urmând ca el să-i asigure scăparea.
Fiind de acord cu această propunere, inculpatul T.V., în momentul în care a ajuns în dreptul părţii vătămate, s-a apropiat de aceasta şi a încercat să-i smulgă telefonul mobil din mână. Întrucât partea vătămată s-a opus, inculpatul nu a putut intra în posesia telefonului care a căzut la pământ, de unde inculpatul T.V. l-a ridicat şi a părăsit în fugă locul faptei.
În momentul imediat următor, partea vătămată a vrut să plece în urmărirea inculpatului T.V., însă, în faţa sa, s-a poziţionat inculpatul V.P. ce a împiedicat-o să se deplaseze, ţinând-o de umeri.
Toate aceste activităţi, au fost văzute de un echipaj de poliţie, care i-a somat pe inculpaţi să stea pe loc, după care i-a reţinut.
Cu ocazia percheziţiei efectuată, asupra inculpatului T.V. a fost găsit telefonul mobil aparţinând părţii vătămate, care a fost restituit acesteia.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri inculpaţii T.V. şi V.P. care nu au fost motivate.
Cu ocazia judecării apelurilor, apărătorul inculpaţilor a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la pedepsele aplicate acestora pe care le consideră prea severe, solicitând reducerea lor prin acordarea unei mai mari eficienţe circumstanţelor atenuante reţinute, constând în sinceritatea de care au dat dovadă pe parcursul procesului penal, lipsa antecedentelor penale, regretul manifestat şi faptul că prejudiciul cauzat prin infracţiune a fost recuperat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 816/ A din 10 decembrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii T.V. şi V.P.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că: „Sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpaţilor, tribunalul a făcut o justă evaluare a criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în contextul speţei, având în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei comise, agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, de contribuţia de autor şi respectiv, complice, de circumstanţele personale ale inculpaţilor, respectiv, lipsa antecedentelor penale, provin din familii organizate, atitudinea sinceră de recunoaştere a faptei de către inculpatul T.V. şi nesinceră a inculpatului V.P., care nu a recunoscut comiterea faptei” şi că „Mai mult, tribunalul a dat relevanţă în mod distinct circumstanţelor atenuante judecătoreşti prevăzute de art. 74 C. pen. şi regimul sancţionator corespunzător prevăzut de art. 76 C. pen., în sensul că a coborât cuantumul pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege” astfel că „Prin cuantumul pedepsei aplicate cu executare în regim de detenţie pentru ambii inculpaţi, tribunalul a apreciat în mod corect că numai acesta poate să-şi atingă scopurile, educativ şi de exemplificare în resocializarea viitoare a inculpaţilor”.
S-a concluzionat că, motivul de casare invocat de inculpaţi, reducerea pedepselor, nefiind întemeiat, apelurile declarate de aceştia, urmează a fi respinse ca nefondate.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpaţii T.V. şi V.P.
Inculpatul T.V. a criticat Decizia atacată pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în apel şi anume, severitatea pedepsei aplicate a cărei reducere o solicită prin reaprecierea criteriilor de individualizare, urmând a da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa.
Inculpatul V.P. a criticat aceeaşi decizie, în principal, cu privire la greşita lui condamnare, solicitând achitarea, întrucât nu a participat la comiterea faptei, iar, în subsidiar, cu privire la pedeapsa aplicată pe care o apreciază ca fiind prea severă a cărei reducere o solicită, în cazul în care nu se va primi primul motiv de casare.
Recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi V.P. sunt nefondate.
Referitor la motivul de casare invocat de inculpatul V.P., privind greşita sa condamnare pe considerentul că nu a participat la săvârşirea faptei şi pentru care solicită a se dispune achitarea, se constată că nu este fondat.
Este adevărat că acest inculpat, pe întreg parcursul procesului penal, nu a recunoscut participarea sa la sustragerea telefonului mobil de către inculpatul T.V. de la partea vătămată, însă această poziţie a sa nu este susţinută de nici o probă. Dimpotrivă, probele administrate în cauză dovedesc contrariul.
Astfel, inculpatul T.V. în declaraţiile sale a confirmat înţelegerea dintre el şi inculpatul V.P. în legătură cu sustragerea telefonului mobil de la partea vătămată, cât şi postarea acestuia în faţa părţii vătămate, după sustragerea bunului, pentru a o împiedica să acţioneze.
În acelaşi sens, al participării inculpatului V.P. la săvârşirea faptei este şi declaraţia părţii vătămate I.O.D. care l-a recunoscut pe acesta ca fiind persoana care, după ce a fost deposedată de telefon, a împiedicat-o să se deplaseze după făptuitor, precum şi procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante în care s-a consemnat faptul că lucrătorii din cadrul secţiei 14 Poliţie, au fost de faţă la comiterea faptei şi au observat atât momentul când inculpatul T.V. a deposedat pe partea vătămată de telefonul mobil, cât şi momentul în care inculpatul V.P. s-a interpus între partea vătămată şi inculpatul T.V., reţinând-o pe aceasta şi împiedicând-o astfel să pornească în urmărirea celui ce i-a sustras telefonul.
Prin urmare, existând suficiente dovezi din care rezultă participarea inculpatului V.P. la comiterea faptei în calitate de complice, critica sa care vizează lipsa de vinovăţie şi pe cale de consecinţă achitarea sa, se constată că este nefondată.
Cât priveşte cea de a doua critică, formulată de inculpaţi în comun, şi anume severitatea pedepselor aplicate, se constată, de asemenea, că este nefondată.
Întrucât această critică a format şi obiectul căii de atac a apelului la care instanţa de apel i-a dat un răspuns detaliat şi convingător, cu argumente pertinente care au la bază probele existente la dosar şi care au fost expuse pe larg în prezenta decizie, argumente pe care instanţa de recurs şi le însuşeşte pe deplin, urmează a se constata că reluarea lor nu se mai impune.
În aceste condiţii, urmează a se constata că această critică este nefondată, neexistând nici o împrejurare nouă care să justifice reducerea pedepselor care atât prin cuantum, cât şi modalitate de executare sunt în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen.
Pentru considerentele ce preced, având în vedere că verificând Decizia atacată în conformitate şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi V.P. sunt nefondate, a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii T.V. şi V.P. împotriva deciziei penale nr. 816/ A din 10 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 18 aprilie 2002, la 1 iulie 2003, pentru ambii inculpaţi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3136/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 3138/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
