CSJ. Decizia nr. 3140/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3140/2003
Dosar nr.1799/2003
Şedinţa publică din 1 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa penală nr. 10 din 5 februarie 2003, a condamnat pe inculpaţii:
- S.O.C. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., prin respingerea cererii de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208, raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.;
- T.V. la 10 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 75 lit. c) şi a art. 37 lit. a) C. pen.; în baza art. 61 alin. (1) din acelaşi cod, s-a revocat liberarea condiţionată pentru restul de pedeapsă de 798 zile, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 86/1998 a Tribunalului Vâlcea şi s-a dispus contopirea lui, conform art. 39 alin. (2), raportat la art. 34 lit. b) C. pen., în pedeapsa de 10 ani închisoare şi
- C.M.M. la 5 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 99 şi a art. 109 C. pen.
Instanţa a aplicat fiecărui inculpat dispoziţiile art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a dedus din pedepsele stabilite timpul reţinerii şi al arestării preventive pentru fiecare, începând cu 3 noiembrie 2002 la zi; a menţinut starea de arest a acestora; a obligat pe fiecare la plata sumei de 2.500.000 lei, cheltuieli judiciare către stat şi a constatat integral acoperit prejudiciul produs părţii vătămate P.C.
Hotărând astfel, tribunalul a reţinut, în fapt, că, în noaptea de 2 noiembrie 2002, în jurul orei 24,00, inculpaţii s-au întâlnit la discoteca din cadrul Căminului cultural din comuna Voiceşti, şi au hotărât să meargă pe terasa unui restaurant, ceea ce au şi făcut. La un moment dat, aceştia au văzut-o pe partea vătămată P.C. că se plimba prin faţa terasei şi şi-au propus să o atragă într-un fel. În acest scop, inculpata S.O.C. a intrat în discuţie cu P.C. şi i-a spus că este dispusă că întreţină relaţii sexuale cu el, iar cum acesta a acceptat au pornit pe drumul spre Voiceşti şi de aici pe un câmp. În timp ce simula că-şi dezbracă pantalonii, a făcut-o pe partea vătămată să procedeze la fel, timp în care, dinspre şosea, au venit spre ei şi inculpaţii T.V. şi C.M.M., care au început să o lovească cu pumnii şi cu picioarele, în regiunea feţei, iar când aceasta a căzut la pământ, inculpata S.O.C. a început să o scotocească prin buzunare, de unde i-a sustras 3.750.000 lei, în bancnote, iar inculpatul minor C.M.M. i-a sustras buletinul de identitate, ceasul şi telefonul mobil, după care au plecat de la locul faptei, împărţind banii şi bunurile între ei, care au fost găsite la domiciliile acestora şi restituite părţii vătămate.
Potrivit concluziilor Raportului de constatare medico-legală nr. 1241/E/1101 din 4 noiembrie 2002, întocmit de Serviciul judeţean de medicină legală Vâlcea, numitul P.C. a prezentat leziuni traumatice în zona feţei (periorbitrar stg. şi pe buza superioară), care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure şi au putut data din 2 noiembrie 2002. A necesitat 8-10 zile de îngrijiri medicale, de la producerea leziunilor.
Împotriva sentinţei, inculpaţii au declarat apel în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, cu referire la pedepsele aplicate care sunt deosebit de aspre, în opinia inculpaţilor S.O.C. şi C.M.M. în raport cu datele lor personale, deoarece au recunoscut faptele cu sinceritate, fiind la prima abatere de o asemenea gravitate.
Inculpatul T.V. a criticat hotărârea pentru netemeinicie, în sensul că el nu a participat la comiterea faptei de tâlhărie, iar banii găsiţi asupra sa fiind daţi de către inculpata S.O.C., solicitând, în principal, achitarea sa, iar, în subsidiar, reducerea pedepsei, care este prea severă.
Curtea de Apel Piteşti, secţia penală, prin Decizia nr. 88 din 1 aprilie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, constatând, din actele şi dovezile existente la dosar, că nu sunt temeiuri, care să justifice aplicarea de circumstanţe atenuante personale, faţă de inculpaţii S.O.C. şi C.M.M., iar în ceea ce priveşte motivul principal de apel invocat de inculpatul T.V., a reţinut, de asemenea, netemeinicia lui, deoarece acesta, în faza de cercetare penală, a recunoscut comiterea faptei, declaraţie care se coroborează cu cele ale celorlalţi inculpaţi.
În termen legal, cu invocarea aceloraşi motive de netemeinicie şi nelegalitate, la care s-a adăugat şi greşita încadrare juridică a faptei, inculpaţii au declarat recursuri.
Examinând Decizia atacată în raport de cazurile de recurs prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 18, 17 şi pct. 14 teza întâi C. proc. pen., Curtea constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursurile nefondate, urmând a fi respinse.
1. În acest sens, hotărârile sunt supuse casării „când s-a comis o eroare gravă de fapt” în cazul în care, contrar probelor neîndoielnice existente în cauză, instanţa a cărei hotărâre a fost atacată cu recurs a confirmat condamnarea sau achitarea inculpatului ori încetarea procesului penal faţă de acesta, conform prevederilor art. 345 alin. (1) C. proc. pen. (referitoare la rezolvarea acţiunii penale), în temeiul unor fapte reţinute în mod vădit greşit.
Totodată, pot fi erori grave de fapt, în sensul dispoziţiei în discuţie şi acele greşeli în stabilirea situaţiei de fapt care au avut drept consecinţă nereţinerea (greşită) a unor date, împrejurări ori consecinţe ce s-au produs sau s-ar fi putut produce şi care privesc încadrarea juridică corectă a faptei.
Revenind la cauză, din coroborarea bogatului material probatoriu, dispus şi administrat rezultă că, în timpul procesului penal, inculpaţii au avut o atitudine oscilantă: în faza de urmărire penală recunoscând şi descriind în mod complet etapele prin care au trecut faptele plănuite şi comise de ei, pentru ca în instanţă, să revină asupra declaraţiilor anterioare fără nici o justificare.
Relatările acestora, făcute în primele declaraţii, se coroborează cu celelalte mijloace de probă (declaraţiile părţii vătămate, depoziţiile martorilor S.M., D.I. şi D.D., fotografiile judiciare înfăţişând-o pe victima P.C. cu faţa tumefiată şi îmbrăcămintea pătată cu sânge, precum şi concluziile cuprinse în raportul de constatare medico-legală), din care rezultă fără nici un dubiu că, după ce l-au ademenit pe P.C., cu propunerea făcută de inculpata S.O.C. de a întreţine relaţii sexuale cu el, toţi inculpaţii, inclusiv T.V., l-au bătut pentru a-i sustrage banii şi bunurile pe care le avea asupra sa (ceasul de la mână şi telefonul mobil), pe care le-au împărţit apoi între ei.
Aşa fiind, fapta şi împrejurările săvârşirii ei, precum şi vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunea de tâlhărie rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către cele două instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei reale, cât şi cu privire la încadrarea juridică a faptei, ce corespunde din punct de vedere obiectiv şi subiectiv dispoziţiilor cuprinse în art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) C. pen. şi nu celei de furt calificat, cum s-au apărat, printre altele, inculpaţii.
2. Nefondat se dovedeşte şi cazul de recurs referitor la pedepsele greşit individualizate în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât la stabilirea şi menţinerea acestora, instanţele au apreciat în mod corect gradul de pericol social concret al faptei şi al inculpaţilor, ele trebuind să contribuie la realizarea funcţiilor şi a scopului prevăzute în art. 52 C. pen.
În consecinţă, secţia penală a Curţii Supreme de Justiţie, constatând neîndeplinite cerinţele cazurilor de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.O.C., T.V. şi C.M.M., va deduce din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la 1 iulie 2003, pentru toţi inculpaţii şi îi va obliga pe recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.O.C., T.V. şi C.M.M. împotriva deciziei penale nr. 88/ A din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 3 noiembrie 2002, la 1 iulie 2003, pentru toţi inculpaţii.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3138/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3142/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
