CSJ. Decizia nr. 3168/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3168/2003
Dosar nr. 693/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 372 din 17 octombrie 2002 a Tribunalului Bacău au fost condamnaţi inculpaţii: 1) P.V., în baza art. 174, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 14 ani închisoare.
S-a dispus repunerea în individualitatea ei pedeapsa rezultantă de un an şi 8 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 945 din 22 noiembrie 2001 a Judecătoriei Piatra Neamţ, definitivă prin neapelare, la data de 11 decembrie 2001 în pedepsele de: 8 luni închisoare stabilită în baza art. 181, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi un an închisoare pentru care s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepselor aplicate prin sentinţa penală nr. 1143/1998 a Judecătoriei Moineşti.
Ca urmare s-a dispus contopirea în pedeapsa aplicată în cauză a pedepsei de 8 luni închisoare stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea la care s-a adăugat pedeapsa de un an, în urma revocării suspendării condiţionate a executării, urmând ca inculpatul să execute 15 ani închisoare; 2) Z.M., în baza art. 174 C. pen., la 14 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-au dedus din pedepse duratele arestării preventive de la 4 martie 2002 la zi, pentru inculpatul P.V. şi de la 7 iunie 2001 la zi, pentru inculpatul Z.M.
Instanţa a luat act că partea vătămată I.M. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut în fapt că în seara zilei de 18 mai 2001, inculpaţii P.V. şi Z.M. au consumat băuturi alcoolice la un bar din satul Băceşti, comuna Pârjol şi că, în jurul orelor 21,30, au plecat din local înţelegându-se să meargă în vizită la familia I.
Aici cei doi inculpaţi au aflat că victima I.V. avea un comportament agresiv, că îşi violenta familia şi că în acea zi încercase să-şi lovească fiul cu securea.
În urma discuţiilor cu familia victimei, fiind sub influenţa alcoolului cei doi inculpaţi au mers în camera unde se odihnea I.V. şi după ce au cerut explicaţii în legătură cu evenimentele ce s-au succedat în cursul acelei zile, au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a toracelui.
În timp ce inculpaţii îl loveau pe I.V., la uşa de intrare în cameră şi la fereastra acesteia au venit soţia şi fiul victimei, care au văzut ce se întâmplă, dar de temerea ce le-a fost creată, nu au intervenit să-şi salveze soţul şi respectiv tatăl.
Când au realizat că victima nu mai dă semne de viaţă, inculpaţii au cerut gazdei apă şi vestimentaţie nouă pentru victimă, în vederea ştergerii urmelor infracţiunii şi i-au ameninţat pe cei doi din casă cu moartea, în cazul în care vor aduce la cunoştinţă organelor poliţiei împrejurările în care s-a produs incidentul.
A doua zi, în jurul orelor 11,00, soţia victimei a adus la cunoştinţa vecinilor şi organelor poliţiei cele întâmplate în noaptea precedentă.
Potrivit raportului de constatare medico-legală, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute survenită consecutiv unui traumatism toracic cu fracturi costale multiple şi de stern cu volet total anterior, provocate prin lovire-comprimare antero-posterioară, între leziunile traumatice şi deces existând legătură directă de cauzalitate.
S-a apreciat că faptele comise de inculpaţi constituie infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) pentru inculpatul P.V.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza proceselor-verbale de constatare a infracţiunii întocmite de organele de urmărire penală, a raportului de constatare medico-legală, a declaraţiilor martorilor I.M., I.V.V., I.I., I.M., G.I., H.C., T.E., P.A., P.E., J.S., Z.C., C.N., A.J. şi H.L., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, prin Decizia penală nr. 2 din 7 ianuarie 2003, a respins apelurile declarate de inculpaţi, considerând nefondate criticile formulate, în sensul că loviturile aplicate de fiecare nu au cauzat moartea, aceasta fiind datorată celuilalt inculpat şi în subsidiar că pedepsele sunt prea severe.
Astfel, s-a reţinut că ambii inculpaţi au aplicat multiple lovituri victimei, cu o intensitate deosebită, determinând fracturi ale arcurilor costale, ale sternului şi osului hioid şi ca atare au fost consideraţi coautori la omorul săvârşit.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal ambii inculpaţi.
În recursul său întemeiat pe dispoziţiile art. 3859alin. (1) pct. 18, 17 şi 171 C. proc. pen., inculpatul P.V. a susţinut că nu este vinovat de uciderea victimei, că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 183 C. pen. şi că pedepsele anterioare ce constituie primul termen al recidivei, trebuiau graţiate.
La rândul său, inculpatul Z.M. invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că nu este vinovat de săvârşirea omorului, solicitând achitarea.
Recursurile declarate sunt neîntemeiate.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au reţinut în mod corect că, în noaptea de 18 mai 2001, cei doi inculpaţi, fiind sub influenţa alcoolului, au aplicat victimei I.V. multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, i-au provocat fracturi costale de stern şi os hioid care au condus direct la deces prin insuficienţă cardio-respiratorie acută survenită.
Activitatea materială desfăşurată de cei doi inculpaţi a fost observată de familia victimei care însă de frică nu a putut interveni. În acest sens sunt declaraţiile soţiei victimei I.M. şi a copiilor I.V.V. şi I.I.
Faţă de modul în care inculpaţii au acţionat împreună, lovind victima în cadrul unei activităţi indivizibile şi în realizarea intenţiei lor vădite de a ucide victima, în mod corect instanţele au reţinut că cei doi făptuitori sunt coautori la infracţiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.
În cauză, probele administrate au confirmat vinovăţia ambilor inculpaţi în săvârşirea acestei infracţiuni, iar soluţia de condamnare fiind conformă cu aceste probe nu subzistă eroarea gravă de fapt invocată de recurenţi.
Cum s-a menţionat anterior, inculpaţii au acţionat cu intenţia directă de ucidere a victimei, ei aplicând lovituri de o intensitate deosebită în zona capului şi toracelui, iar în aceste împrejurări nu poate fi primită susţinerea din recurs a inculpatului P.V., că moartea victimei ar fi o consecinţă praeterintenţionată caracteristică infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
În legătură cu ultima critică formulată de inculpatul P.V., privind omisiunea graţierii pedepselor aplicate anterior, nici aceasta nu este întemeiată.
Conform art. 4 din Legea nr. 543/2002 modificată prin O.U. nr. 18 din 2 aprilie 2003, nu beneficiază de dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din acest act normativ de clemenţă cei condamnaţi pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi cei care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Aşa cum s-a menţionat, instanţele au reţinut că acest inculpat a săvârşit omorul în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. şi ca atare pedepsele ce constituie primul termen al recidivei nu cad sub incidenţa legii de graţiere în baza textului evocat.
Întrucât criticile formulate de inculpaţi în recurs sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile declarate cu obligarea inculpaţilor la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 4 martie 2002, la 2 iulie 2003, pentru inculpatul P.V. şi de la 7 iunie 2002, la 2 iulie 2003, pentru Z.M.
Se va stabili ca onorariile pentru apărătorii din oficiu desemnaţi inculpaţilor să fie avansate din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii P.V. şi Z.M. împotriva deciziei penale nr. 2 din 7 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 4 martie 2002, la 2 iulie 2003, pentru P.V. şi de la 7 iunie 2002, la 2 iulie 2003, pentru Z.M.
Obligă recurenţii inculpaţi să plătească statului sumele de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 31/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 3169/2003. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen.... → |
|---|
