CSJ. Decizia nr. 3169/2003. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3169/2003
Dosar nr.1832/2003
Şedinţa publică din 2 iulie 2003
Deliberând asupra recursului de faţă constată;
Prin sentinţa penală nr. 15 din 4 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Teleorman, inculpatul D.I. a fost condamnat, în baza art. 175 şi art. 176 lit. a) C. pen., la 22 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului pe timp de 5 ani drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dispus degradarea militară a inculpatului.
S-a menţinut starea de arest şi s-a scăzut detenţia preventivă de la 23 mai 2002, la zi.
S-a luat act de declaraţia părţii civile D.I. că renunţă la despăgubiri.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpat ciomagul corp delict.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Analizând procesele verbale de constatare, raportul de necropsie, procesul verbal de recunoaştere a corpului delict, procesul verbal de confruntare şi din declaraţiile martorilor L.T., Şt.I., C.Z., D.J.D., T.F., S.I., M.P. şi M.F. instanţa a reţinut în fapt următoarele:
La începutul lunii mai 2002, inculpatul a convenit cu D.G. să-i vândă o capră şi un ied cu suma de 1.700.000 lei. Animalele au fost predate, urmând ca ulterior D.G. să achite preţul.
La data de 22 mai 2002, D.G. a venit la inculpat şi i-a restituit animalele spunându-i că nu are bani ca să le plătească.
Cei doi au consumat împreună băuturi alcoolice.
La plecare inculpatul i-a cerut lui D.G. suma de 600.000 lei reprezentând c/val. laptelui pentru perioada în care capra s-a aflat la el, dar a fost refuzat şi între cei doi, care se aflau deja în stradă a izbucnit un conflict.
Inculpatul l-a strigat pe fiul său, minorul D.J.D. şi i-a cerut să-i aducă din curte un ciomag.
Minorul a întrebat-o pe mama sa, S.I., ce să facă, iar aceasta i-a spus că nu ştie. În cele din urmă, de teamă, copilul i-a dus inculpatului, care se afla la poartă, ciomagul.
Întrucât D.G. se îndepărtase inculpatul a aruncat cu ciomagul după el fără să-l nimerească şi atunci a alergat spre acesta şi când l-a ajuns l-a lovit cu pumnul, l-a trântit la pământ şi apoi l-a lovit repetat cu ciomagul până a decedat.
Când şi-a dat seama că victima a murit, inculpatul i-a cerut fiului său un lanţ cu care a legat cadavrul pe care l-a târât apoi până în faţa locuinţei sale.
Apoi inculpatul s-a dus şi şi-a schimbat hainele şi i-a cerut concubinei sale S.I. să spele ciomagul cu care lovise victima şi să îmbibe cu sângele victimei un alt ciomag, după care a ieşit în stradă.
La scurt timp pe stradă a trecut cu autoturismul martorul D.T. care observând cadavrul victimei şi pe inculpat care îl privea, a încetinit, dar inculpatul D.I. i-a spus „ce te uiţi, că aşa o să-ţi fac şi ţie”. În aceste condiţii martorul nu a mai oprit continuându-şi drumul.
Ulterior a trecut pe stradă şi martorul Şt.I. căruia inculpatul i-a cerut să plece.
După aproximativ o oră a trecut cu maşina şi martorul C.Z. care a oprit şi căruia martora S.I. i-a spus să anunţe poliţia, afirmând, sub presiunea inculpatului că ea a ucis victima. Martorul şi-a dat însă seama că S.I. avea comportamentul unei persoane constrânse.
La sosirea lucrătorilor de poliţie, când a fost încătuşat inculpatul a spus: „l-am omorât”.
De la domiciliul inculpatului au fost ridicate două ciomege care prezentau urme biologice, iar pe manşeta pantalonului purtat de inculpat în momentul agresiunii s-au găsit pete de sânge.
Inculpatul a susţinut apoi la poliţie că victima a fost ucisă de concubina sa, S.I. pentru ca apoi, în faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului să declare că a aplicat victimei, cu intensitate, multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului până când aceasta nu a mai reacţionat în nici un fel.
Ulterior inculpatul a susţinut din nou că victima a fost lovită de S.I. şi că el se afla în stare avansată de ebrietate şi nu-şi mai aminteşte ce activităţi a efectuat.
Instanţa a înlăturat aceste susţineri reţinând că sângele victimei a fost găsit numai pe îmbrăcămintea inculpatului nu şi pe cea a concubinei sale. S-a mai reţinut şi faptul că martora S.I. are o constituţie firavă, este bolnavă, fiind operată de neoplasm, astfel încât, nu avea forţa fizică necesară pentru a aplica lovituri de o astfel de intensitate cum au fost cele care au produs victimei leziunile letale şi nici pentru a lega victima cu un lanţ şi pentru a o târî pe stradă până în locul unde a fost găsită de poliţie.
Au mai fost avute în vedere declaraţiile minorului D.J.D. care a fost de faţă la agresiunea comisă de inculpat şi care a precizat că mama sa nici nu a atins victima.
Instanţa a mai reţinut din raportul medico-legal de necropsie că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic survenit în evoluţia unui politraumatism cu leziuni cranio-cerebrale, hematoame tisulare şi fracturi, leziuni ce s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp contondent.
S-a reţinut că din modul în care a acţionat inculpatul rezultă intenţia directă a acesteia de a suprima viaţa victimei şi faptul că a provocat victimei suferinţe prelungite, dând dovadă de ferocitate ce a inspirat groază atât victimei, cât şi martorilor.
Aşa fiind, instanţa a constatat că fapta întruneşte, atât sub aspect obiectiv, cât şi subiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat deosebit de grav, prevăzută de art. 174, art. 175 lit. i) şi art. 176 lit. a) C. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 172 din 1 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.I. pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat şi a dedus la zi arestarea preventivă.
Instanţa de apel a reţinut că situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică au fost corect stabilite, iar pedeapsa a fost just individualizată.
Inculpatul a declarat recurs susţinând că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat, omorul asupra victimei fiind săvârşit de concubina sa.
Recursul îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Situaţia de fapt a fost corect stabilită prin coroborarea celor constatate prin procesele verbale de cercetare la faţa locului, prin raportul medico-legal de necropsie şi a celor ce rezultă din declaraţiile martorilor C.Z., L.T., Şt.I., S.I., T.F. şi ale minorului D.J.D. care a fost audiat în prezenţa unui reprezentant al autorităţii tutelare, în condiţiile în care atât tatăl, cât şi mama sa se aflau în stare de arest.
De altfel chiar şi inculpatul în declaraţia dată în faţa procurorului la 23 mai 2002 a recunoscut că s-a înarmat cu un ciomag şi i-a aplicat victimei cu intensitate sporită, mai multe lovituri în diferite zone anatomice până când acesta nu a mai reacţionat în nici un fel, susţinând însă că anterior victima l-a tras de haine, iar el s-a dezechilibrat şi a căzut, situaţie în care victima s-a urcat pe el şi l-a ameninţat cu moartea. În aceste condiţii el i-a cerut concubinei un ciomag, iar aceasta l-a lovit de mai multe ori pe D.G. până când acesta s-a ridicat şi abia după aceea el i-a aplicat loviturile în urma cărora victima a decedat.
Susţinerile inculpatului, în sensul că S.I. a participat la agresarea victimei sunt însă în totală contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză.
De altfel, pe parcursul procesului inculpatul a dat declaraţii contradictorii, susţinând în final că singura care a lovit victima provocându-i moartea este S.I.
Această atitudine oscilantă şi contradictorie a inculpatului este o dovadă a nesincerităţii sale şi a încercării fie să-şi diminueze răspunderea penală, fie să o transfere asupra concubinei sale.
Din declaraţiile minorului D.J.D. rezultă însă că S.I. nu a participat în nici un fel la agresarea victimei, iar din probele administrate nu rezultă că minorul ar fi fost influenţat de mama sa ori de altă persoană pentru a-şi învinovăţi tatăl.
Este de precizat că o dovadă în plus a faptului că cel care a ucis victima este inculpatul o constituie prezenţa sângelui victimei pe îmbrăcămintea purtată de inculpat în momentul agresiunii.
În consecinţă se constată că faţă de probele aflate la dosar, în mod corect s-a reţinut că fapta de omor a fost comisă de inculpat.
Examinând cauza, Curtea constată că nu există nici vreun motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu, astfel încât, recursul va fi respins ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 172 din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 mai 2002, la 2 iulie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iulie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3168/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3171/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
