CSJ. Decizia nr. 3803/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3803/2003
Dosar nr. 5198/2002
Şedinţa publică din 17 septembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 258 din 25 iulie 2002 a Tribunalului Braşov au fost condamnaţi inculpaţii:
- B.G. la 10 ani închisoare;
- T.N. la 10 ani închisoare şi;
- I.I. la 12 ani închisoare, toţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) şi e) C. pen., ultimul şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) S-a făcut şi aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a computat durata arestului preventiv din pedeapsă de la 16 ianuarie 2002, la zi.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 100.000.000 lei daune morale şi 5.000.000 lei daune materiale, către partea civilă M.C. şi 60.652.000 lei despăgubiri către partea civilă SC A. SRL Făgăraş.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut că în noaptea de 13 decembrie 2001, în baza unei înţelegeri prealabile inculpaţii B.G., T.N. şi I.I., au pătruns prin efracţie în magazinul alimentar al SC A. SRL din Municipiul Făgăraş proprietatea părţii civile M.C. Din magazin inculpaţii au furat bunuri în valoare de 10.652.000 lei. Anunţat telefonic de un locatar al blocului în care era situat magazinul, la faţa locului a venit proprietarul M.C.
Acesta i-a surprins pe inculpaţi în magazin. Inculpaţii au reacţionat violent la venirea părţii civile lovind-o şi cauzându-i leziuni, care au necesitat 24 – 25 zile îngrijiri medicale.
Prin Decizia penală nr. 269/ Ap din 19 noiembrie 2002, s-au admis apelurile declarate de părţile civile M.C. şi SC A. SRL Făgăraş şi de inculpaţii B.G., I.I. şi T.N., împotriva sentinţei care a fost casată în parte referitor la soluţionarea laturii civile şi a cheltuielilor de judecată.
Rejudecând instanţa de apel a obligat inculpaţii să plătească sumele de 100.000.000 lei şi 10.652.000 lei, reactualizată la data plăţii efective.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească câte 667.000 lei cheltuieli judiciare părţilor civile. Au fost menţinute restul dispoziţiilor.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpatul, criticând în principal Decizia pentru lipsa de apărare în apel a inculpaţilor B.G. şi I.I., constând în aceea că deşi având interese contrare au fost apăraţi de acelaşi apărător, prin aceasta încălcându-se prevederile art. 6 C. proc. pen.
Inculpaţii au mai cerut în subsidiar reducerea pedepselor pe care le consideră prea severe. Inculpatul I.I. a mai criticat hotărârile pronunţate pentru încadrarea juridică, pe care o consideră greşită el susţinând că a participat la comiterea infracţiunii în calitate de complice, nu de autor.
Motivele de casare invocate de inculpaţi sunt cele prevăzute de art. 3859 pct. 6, pct. 14 şi pct. 17 C. proc. pen.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. proc. pen., dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi în tot cursul procesului penal.
În realizarea acestei garanţii potrivit art. 171 alin. (2) C. proc. pen., asistenţa juridică este obligatorie când inculpatul este arestat, iar conform art. 3859 pct. 6 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezenţa acestuia era obligatorie.
Este neîndoielnic că satisfacerea exigenţelor legale referitoare la apărarea inculpaţilor arestaţi se realizează numai printr-o prestaţie reală şi efectivă a avocatului.
O asistenţă formală, superficială echivalează cu o lipsă de apărare, prin urmare cu o încălcare a dreptului la apărare.
În recursul din cauză se susţine că mai mult decât formală, apărarea inculpaţilor B.G. şi I.I. de către un avocat comun este prejudiciabilă acestuia, dat fiind că aceştia au interese contrare.
Susţinerea nu este fondată. Din examinarea încheierii de şedinţă a dezbaterii apelului rezultă într-adevăr, că inculpaţii B.G. şi I.I. au fost asistaţi de avocata Ş.P.
În susţinerea recursurilor celor doi inculpaţi pe care i-a apărat a criticat hotărârea de fond, pentru aplicarea unor pedepse prea severe. Încheierea consemnează că inculpaţii apelanţi au fost de acord cu susţinerile apărătoarei şi au lăsat soluţionarea apelului la aprecierea Curţii.
În raport de probele dosarului din care rezultă că inculpaţii au acţionat împreună, toţi trei, în calitate de coautori la comiterea tâlhăriei, plănuind împreună, furând împreună şi agresând împreună partea civilă, pentru a păstra bunurile furate, nu se poate reţine că inculpaţii ar fi avut interese contrare de natură a face imposibilă o apărare obiectivă, din partea unui apărător unic.
Referitor la susţinerea inculpatului I.I., potrivit căreia nu a participat în calitate de autor ci de complice la comiterea tâlhăriei, nici aceasta nu este întemeiată. În cursul urmăririi penale inculpatul asistat de apărător a recunoscut că a participat la sustragerea bunurilor şi agresiunea părţii civile.
Cum a săvârşit acte materiale specifice autorului, acesta nu poate răspunde penal în calitate de complice.
Recunoaşterea inculpatului se coroborează cu declaraţiile coinculpaţilor şi ale părţii civile. Singura semnificaţie ce poate fi dată revenirii acestui inculpat la cercetarea judecătorească, este dorinţa de a se sustrage răspunderii.
Cât priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor acestea sunt în concordanţă cu criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Pedepsele de 10, respectiv 12 ani închisoare sunt situate la nivelul cuantumului mediu, între limita minimă şi maximă prevăzută de lege, pentru infracţiunea comisă. Nu există în cauză împrejurări de atenuare a răspunderii inculpaţilor, pedepsele stabilite fiind de natură să satisfacă scopul sancţiunii penale, aşa cum este reglementat de art. 52 C. pen.
Aşa fiind, Curtea, în temeiul art. 3859 pct. 15 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile inculpaţilor, va computa prevenţia din durata pedepsei şi-i va obliga pe fiecare la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.G., I.I. şi T.N., împotriva deciziei penale nr. 269/ A din 19 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Braşov.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 16 ianuarie 2002, la 17 septembrie 2003.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3802/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 3804/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
