CSJ. Decizia nr. 4123/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4123/2003
Dosar nr. 2806/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 36 din 4 martie 2003 a Tribunalului Teleorman, secţia penală, a fost condamnat inculpatul I.F. în baza art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., la 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., precum şi degradarea militară.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă, durata arestării preventive de la 13 ianuarie 2003, la 4 martie 2003.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în fapt că inculpatul I.F. şi fratele său I.F.V., au participat la o nuntă, unde au consumat băuturi alcoolice.
În jurul orelor 24,00, inculpatul fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la propria locuinţă unde a avut un conflict cu mama sa I.A., asupra căreia a exercitat acte de violenţă lovind-o cu palma, pumnul şi picioarele.
Observând că victima a ajuns în stare de inconştienţă, inculpatul a luat mai multe pături cu care a acoperit-o şi i-a aşezat flori la cap.
În continuare, inculpatul şi-a schimbat obiectele de îmbrăcăminte şi, în jurul orelor 2,00, a revenit la nuntă spunându-i fratelui său să îl însoţească la domiciliu afirmând: „vino să o vezi pe mama plină de sânge şi cu flori la urechi”.
Martorul I.F.V. nu a dat importanţă afirmaţiilor inculpatului, care se afla în stare de ebrietate.
Dimineaţă martorul a plecat spre casă împreună cu numitul P.I.
La intrarea în curte a văzut victima căzută având sânge coagulat în zona feţei şi pe cap flori rupte recent, fiind alertaţi vecinii săi P.I. şi D.I.
La locul agresiunii a fost găsită o curea aparţinând inculpatului, iar pe obiectele vestimentare ale acestuia au fost observate pete de sânge.
Victima, aflată în comă, a fost transportată la Spitalul Roşiori de Vede, apoi la Spitalul de Urgenţă Bucureşti cu diagnosticul „agresiune, traumatism cranio-cerebral mediu, traumatism piramido-nazal, plagă contuză baza superioară, traumatism toracic cu fracturi C 5 şi C 8 lateral drept.
Deşi i s-au acordat îngrijiri medicale, victima a decedat la 5 august 2002.
Potrivit raportului de necropsie, moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienţei cardio-respiratorii acute, survenită în evoluţia unui traumatism toracic cu multiple fracturi costale în cadrul unui politraumatism (traumatism cranio-cerebral cu hemoragie meningee) la un organism cu tare neexistente (diabet zaharat, miocardo-scleroză, arterioscleroză coronariană, pancreatită cronică). S-a apreciat că leziunile au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur, şi că între leziuni şi cauza medicală a decesului există raport de cauzalitate direct, condiţionat de afecţiunile patologice preexistente.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost reţinute în baza procesului verbal de constatare întocmit de organele de urmărire penală, a actului medico-legal arătat, a declaraţiilor martorilor I.F.V., C.T., D.I. şi P.I., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului, care a recunoscut omorul săvârşit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 219 din 16 aprilie 2003 a admis apelul declarat de partea civilă Spitalul Municipal Roşiori de Vede, care a fost extins şi cu privire la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, a desfiinţat sentinţa primei instanţe şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Totodată a respins apelul declarat de inculpat împotriva aceleiaşi hotărâri.
Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar, primind criticile părţii civile şi având în vedere dispoziţiile art. 373 C. proc. pen., a constatat că tribunalul a omis să se pronunţe asupra cererilor celor două unităţi spitaliceşti, care s-au constituit părţi civile în cauză.
Referitor la critica apelantului inculpat în sensul că pedeapsa a fost greşit individualizată şi că este prea severă, instanţa a apreciat că sancţiunea este conformă cu pericolul social al faptei şi că nu există temeiuri de reducere a acesteia.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul care, invocând dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., a susţinut în principal că fapta trebuia încadrată în dispoziţiile art. 183 C. pen. şi în subsidiar, că pedeapsa aplicată este prea severă.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi rejudecarea cauzei.
Recursul declarat este neîntemeiat.
Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul a aplicat multiple şi intense lovituri victimei cu palmele, pumnii şi picioarele în zone vitale, cap, torace, abdomen, provocându-i leziuni grave care au condus la deces.
Actul medico-legal aflat în dosar explicând mecanismul morţii, a concluzionat că între leziunile suferite de victimă şi deces există legătură directă de cauzalitate.
Deoarece agresiunea a fost săvârşită de inculpat cu intenţia directă de ucidere a mamei, iar acest rezultat s-a produs, fapta, în mod corect a fost încadrată în dispoziţiile art. 174 şi art. 175 lit. c) C. pen., referitoare la omorul calificat.
Ca atare, neexistând praeterintenţia caracteristică infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., nu sunt incidente aceste dispoziţii, astfel că primul motiv de casare este neîntemeiat.
2. Referitor la pedeapsa principală de 18 ani închisoare aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost just individualizată, înspre minimul prevăzut de lege, avându-se în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social al infracţiunii, împrejurările săvârşirii ei şi persoana inculpatului, care nu posedă antecedente penale, a recunoscut şi regretat fapta.
Această pedeapsă este de natură a asigura, potrivit art. 52 C. pen., prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, constrângerea făptuitorului şi reintegrarea sa în comunitate.
Fiind respectate cerinţele acestor texte legale, nu există temeiuri de reconsiderare a cuantumului pedepsei aşa cum s-a solicitat de inculpat.
În consecinţă şi acest motiv de casare este neîntemeiat.
Întrucât criticile formulate sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuielile judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada arestării preventive de la 13 ianuarie 2003, la 1 octombrie 2003 şi se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F., împotriva deciziei penale nr. 219/ A din 16 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 13 ianuarie 2003, la 1 octombrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4121/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4124/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
