CSJ. Decizia nr. 4120/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4120/2003
Dosar nr. 2412/2003
Şedinţa publică din 1 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 103 din 14 martie 2003, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul G.A.G. la 6 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru tentativă la omor, faptă prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul a fost obligat la 7.525.018 lei către partea civilă Spitalul de Urgenţă Ploieşti şi 455.050 lei către Serviciul de Ambulanţă Prahova.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat vătraiul corp delict, folosit la săvârşirea infracţiunii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, pe baza probelor administrate, următoarea situaţie de fapt:
Din anul 1997, inculpatul a intrat în relaţii de concubinaj cu partea vătămată G.F.I., având şi un copil, rezultat din convieţuire, în vârstă de 2 ani.
Datorită viciului beţiei, inculpatul provoca dese certuri, scandaluri şi chiar acte de violenţă faţă de concubina sa.
În după amiaza zilei de 21 decembrie 2002, când inculpatul a venit acasă şi se afla deja sub influenţa băuturilor alcoolice, a început o ceartă cu partea vătămată pentru motive minore; la un moment dat a lovit-o cu vătraiul care se afla la sobă puternic în spate, cu partea ascuţită, penetrând hainele şi cavitatea toracică şi în urma căreia a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Leziunea produsă a fost profundă şi a necesitat 30-35 zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare şi a pus în primejdie viaţa victimei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, susţinând că încadrarea juridică dată faptei este greşită, solicitând condamnarea pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen.; în subsidiar a cerut reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 220 din 5 mai 2003, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că, chiar dacă inculpatul nu a avut intenţia să ucidă, trebuia să prevadă rezultatul faptei sale, după obiectul cu care a lovit şi intensitatea loviturii.
În ce priveşte pedeapsa s-a apreciat că au fost respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal, împotriva hotărârilor, de mai sus, a declarat recurs inculpatul care a susţinut, în esenţă, următoarele:
- instanţele nu au făcut o încadrare juridică corectă a faptei, care nu întrunea decât elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală; în acest sens, solicită a se realiza o încadrare juridică corectă şi o nouă individualizare a pedepsei.
Critica va fi examinată în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen., constatându-se însă că instanţele au dat o rezolvare corectă acţiunii penale, atât în privinţa stării de fapt reţinute, a încadrării juridice cât şi a pedepsei aplicate.
Este de necontestat că, inculpatul a lovit puternic cu un vătrai pe partea vătămată, penetrând cavitatea toracică, ceea ce a necesitat o intervenţie chirurgicală, pentru a salva viaţa victimei.
Împrejurarea invocată de recurent, în sensul că nu a intenţionat să ucidă victima, este mai puţin relevantă în contextul de fapt amintit, prin aceea că, acesta a acceptat posibilitatea producerii rezultatului letal, atâta timp cât a folosit partea ascuţită a vătraiului, iar lovitura a fost de o intensitate deosebită, penetrând toracele.
Modul în care a acţionat inculpatul, obiectul folosit, apt de a produce moartea, cât şi zona corpului lovită, caracterizează atât latura obiectivă cât şi subiectivă a tentativei la omor şi nu pe a infracţiunii de vătămare corporală.
În acest sens, instanţele au reţinut nu numai o încadrare juridică corectă a faptei, dar au făcut şi o individualizare corespunzătoare a pedepsei aplicate.
Chiar dacă recurentul nu este recidivist, are în antecedente numeroase condamnări şi nu se justifică în raport şi de natura şi gravitatea faptei comisă, reducerea pedepsei la limita minimă, sau coborârea ei sub această limită, prin reţinerea unor circumstanţe judiciare atenuante.
Pentru aceste considerente, criticile formulate sunt nefondate şi potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.A.G., împotriva deciziei penale nr. 220 din 5 mai 2003 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsă, perioada arestării preventive a inculpatului de la 24 decembrie 2002, la 1 octombrie 2003.
Obligă pe inculpat la plata sumei de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4107/2003. Penal. Contestatie la executare.... | CSJ. Decizia nr. 4121/2003. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs → |
|---|
