CSJ. Decizia nr. 4426/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4426/2003
Dosar nr.4108/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 119 din 6 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe următorii inculpaţi:
- M.M. la 11 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
- I.G.C. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen. şi la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 7 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
- D.V. la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. pen., inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul D.V. un cuţit artizanal cu lama de aproximativ 14 cm, cu mâner de 16 cm, din metal, corp delict.
S-a luat act că partea vătămată O.B. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Pentru pronunţarea acestei sentinţe penale, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În ziua de 19 iunie 2002, în jurul orei 14,30, O.B.C., minoră care nu împlinise vârsta de 15 ani, se afla pe str. Baciului din Bucureşti, unde locuia, când a fost acostată de D.V. care i-a comunicat că I.G.C., doreşte să stea de vorbă cu ea. Sus-numita a avut o discuţie cu I.G.C., care i-a adus la cunoştinţă că un băiat din cartier, urmăreşte să o bată cerându-i să meargă cu el să-i arate fotografii după care îl va putea identifica.
Inculpatul I.G.C. a primit de la inculpatul D.V. cheile de la apartamentul acestuia, fără ca partea vătămată O.B.C. să observe, după care au plecat împreună. Partea vătămată a fost introdusă cu forţa de către inculpatul I.G.C. în apartamentul 3 din str. Păşunilor unde locuia D.V. Fiind condusă în sufragerie inculpatul I.G.C. i-a cerut părţii vătămate să se dezbrace pentru a întreţine împreună un raport sexual. La refuzul victimei, inculpatul i-a rupt rochia şi a ameninţat-o cu un cuţit, împrejurări în care a întreţinut un raport sexual normal.
Conform înţelegerii prealabile, la scurt timp în locuinţă au venit şi D.V., M.M. şi N.G.V., uşa fiindu-le descuiată de I.G.C.
În aceste împrejurări N.G.V. a intrat în dormitor cu dorinţa de a întreţine raporturi sexuale cu partea vătămată, dar, găsind-o pe aceasta în stare de şoc, plângând şi tremurând, a renunţat, părăsind camera spunându-le celorlalţi că a avut raport sexual, după care a părăsit imobilul pentru a încunoştiinţa familia minorei cu privire la cele întâmplate.
În dormitor au intrat, pe rând şi inculpaţii I.G.C., D.V. şi M.M. care au întreţinut raporturi sexuale cu victima, împotriva voinţei acesteia.
La plecarea din locuinţă, după circa 2 ore, partea vătămată a primit de la inculpatul D.V. un tricou şi un pantalon de trening din fâş, cu care s-a îmbrăcat, deoarece rochia cu care venise îi fusese ruptă. D.V. a aruncat rochia ruptă în spatele blocului, după care a schimbat aşternuturile de pe patul din dormitor.
După părăsirea locuinţei, partea vătămată a fost aşteptată de N.G.V. şi prietena sa S.E., care au condus-o acasă, unde a adus la cunoştinţă părţilor cele întâmplate.
În aceeaşi zi partea vătămată împreună cu părinţii acesteia, au reclamat cazul organelor de poliţie, după care O.B.C. a fost examinată la Institutul Naţional de Medicină legală, din raportul de expertiză medico-legală rezultând că ea a prezentat o deflorare completă veche, a cărei dată nu poate fi precizată, nu prezintă leziuni pe cap, trunchi şi membre, iar în secreţia vaginală s-au găsit urme de spermă.
Prima instanţă, pe baza probelor administrate, a reţinut vinovăţia inculpaţilor pentru infracţiunea de viol, considerând că pentru inculpaţii M.M. şi D.V. violul nu poate fi conceput fără lipsirea de libertate a victimei, deoarece numai în felul acesta au putut fi realizate raporturile sexuale.
S-a reţinut că pentru aceşti doi inculpaţi infracţiunea de viol a absorbit în conţinutul său lipsirea de libertate care este necesară realizării, în condiţiile arătate, a raporturilor sexuale.
Se precizează că, din probe rezultă că partea vătămată a stat aproximativ 2 ore în locuinţa inculpatului D.V., timp necesar pentru realizare, prin constrângere, a raporturilor sexuale, cu partea vătămată de către cei 3 inculpaţi.
Împotriva sentinţei penale nr. 119 din 6 februarie 2003 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii D.V., M.M. şi I.G.C.
Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a apreciat că prima instanţă, în mod greşit, a reţinut că infracţiunea de lipsire de libertate este absorbită de infracţiunea de viol. Or, lipsirea de libertate a depăşit necesitatea realizării raporturilor sexuale, motiv pentru care această infracţiunea şi-a păstrat autonomia, intrând în concurs real cu infracţiunea de viol.
Se concluzionează că acţiunile inculpaţilor nu s-au rezumat doar la constrângerea părţii vătămate în timpul actului sexual, ci pe o durată de 2 ore, timp în care inculpaţii au împiedicat-o pe aceasta să părăsească locuinţa, fie pentru a repeta raporturile sexuale, fie pentru a întreţine altele cu diverşi bărbaţi.
Hotărârea a mai fost criticată pentru greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor, solicitându-se majorarea lor.
Inculpaţii, prin apelurile declarate, au solicitat achitarea pentru infracţiunea de viol, pretinzând că nu au folosit violenţe, raporturile sexuale realizându-se cu acceptul părţii vătămate, în subsidiar cerându-se reducerea pedepselor, prin aplicarea circumstanţelor atenuante.
Prin Decizia penală nr. 340 din 20 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de cei trei inculpaţi.
Cu privire la respingerea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti s-a motivat că din declaraţiile părţii vătămate şi ale martorului N.G.V. nu rezultă că inculpaţii M.M. şi D.V. ar fi împiedicat pe minoră să părăsească locuinţa în care s-a consumat infracţiunea de viol, iar la individualizarea pedepselor s-a ţinut seama atât de împrejurările concrete în care au fost săvârşite faptele deduse judecăţii, cât şi de datele personale ale inculpaţilor.
În ce priveşte respingerea apelurilor inculpaţilor, s-a motivat că violarea părţii vătămate este dovedită cu susţinerile părţii vătămate, confirmate de martorii N.G.V. şi S.E., ruperea rochiei victimei şi ameninţarea acesteia cu cuţitul corp delict, de către inculpatul I.G.C. care a împiedicat pe minoră să se deplaseze şi să acţioneze potrivit propriei voinţe. Pedepsele aplicate inculpaţilor sunt apropiate de minimul special prevăzut de lege pentru faptele deduse judecăţii, ceea ce relevă că, la individualizarea lor, instanţa de fond a ţinut seama şi de datele personale favorabile (vârsta, lipsa antecedentelor penale, etc.).
Împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.V., M.M. şi I.G.C.
Parchetul a criticat Decizia penală a Curţii de apel pentru greşita achitare a inculpaţilor D.V. şi M.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. şi netemeinicia pedepselor aplicate inculpaţilor.
Se motivează că la lipsirea de libertate a minorei a contribuit şi inculpatul D.V., care a fost primul ce a abordat-o pe partea vătămată, spunându-i să se întâlnească cu inculpatul I.G.C., căruia i-a dat şi cheile apartamentului său, iar ea nu a fost ţinută în acel apartament cât a durat relaţiile sexuale, întreţinute prin constrângere de cei trei inculpaţi, ci aproximativ 2 ore, împotriva voinţei ei.
Majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor este motivată de modul concret de comitere a faptei, folosirea unei arme albe, vârsta părţii vătămate, atitudinea nesinceră pe tot parcursul procesului penal şi încercarea de a zădărnici aflarea adevărului.
Inculpaţii în recursurile declarate au reiterat motivele invocate şi la prima instanţă, cât şi la instanţa de control judiciar, solicitând menţinerea hotărârilor judecătoreşti de achitare pentru infracţiunea de lipsire de libertate, precum şi cererea de a se dispune achitarea lor pentru infracţiunea de viol, deoarece partea vătămată a acceptat de bună voie întreţinerea raporturilor sexuale, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate prin acordarea circumstanţelor atenuante.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând actele şi lucrările de la dosar atât în raport cu motivele şi considerentele arătate în recursul parchetului, având în vedere şi motivarea celor două instanţe pe baza cărora au dispus achitarea inculpaţilor D.V. şi M.M., pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., se constată că hotărârile pronunţate de acestea sunt corecte şi nu se impune a fi schimbate.
În acest sens, instanţa de recurs constată că cele două instanţe au dat dovadă de rol activ în judecarea cauzei, că au administrat toate probele ce se impuneau şi că le-au dat o interpretare corectă, din care nu se poate trage concluzia că inculpaţii D.V. şi M.M., personal, au săvârşit infracţiunea de lipsire de libertate a părţii vătămate, activitatea lor rezumându-se la realizarea raportului sexual cu aceasta, împotriva voinţei sale.
Cel care a iniţiat, regizat şi organizat desfăşurarea activităţii ilicite, prin reţinerea minorei, a conducerii ei forţate în locuinţa unde au avut loc relaţiile sexuale împotriva voinţei ei, a fost inculpatul I.G.C., condiţii de care au beneficiat şi ceilalţi doi inculpaţi.
Având în vedere limitele în care s-au desfăşurat activităţile inculpaţilor D.V. şi M.M., unite cu motivările făcute de instanţele de fond şi apel, urmează a se constata că în cauză nu sunt temeiuri care să justifice că aceşti doi inculpaţi sunt autori ai săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate ilegală, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., motiv pentru care se va menţine soluţia de achitare a acestora pentru această infracţiune.
De asemenea, nu este întemeiată nici cererea formulată de parchet pentru majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor. Curtea apreciază că la dozarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a avut în vedere dispoziţiile art. 72 şi art. 52 C. pen., respectiv atât pericolul social concret al faptelor comise, pericolul dedus din modul în care s-au derulat activităţile infracţionale şi consecinţele acestor infracţiuni, cât şi datele care caracterizează persoana inculpaţilor.
Pentru aceleaşi motive nu se justifică nici reducerea pedepselor aplicate inculpaţilor.
Pedepsele de 11 ani, respectiv 7 ani şi 5 ani şi 6 luni închisoare, aplicate inculpatului M.M. şi inculpaţilor minori I.G.C. şi D.V., corespund unor individualizări proporţionale şi sunt de natură prin duratele lor să asigure atât finalitatea preventivă, cât şi cea educativă, neexistând temeiuri pentru modificarea lor.
De asemenea, nu sunt întemeiate nici criticile formulate de inculpaţi, care pretind că au realizat raporturile sexuale cu acordul părţii vătămate.
Evaluarea justă a materialului probator administrat evidenţiază că inculpaţii au întreţinut raporturi sexuale cu O.B.C., minoră de 14 ani, elevă, împotriva voinţei liber exprimate de aceasta şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra.
Instanţele au reţinut corect în sarcina inculpaţilor săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. a) şi alin. (3) C. pen., de către cei trei inculpaţi, pe baza unui probator minuţios analizat de către prima instanţă.
Din examinarea actelor de la dosar neconstatându-se existenţa unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi de către inculpaţi, cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive pentru fiecare din inculpaţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpaţii D.V., M.M., I.G.C. împotriva deciziei penale nr. 340 din 20 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul arestării preventive de la 20 iunie 2002, la 10 octombrie 2003.
Obligă recurenţii inculpaţi M.M. şi I.G.C. să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare, iar pe inculpatul D.V. să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4425/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4427/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
