CSJ. Decizia nr. 4424/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4424/2003
Dosar nr.3946/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 293 din 25 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a fost condamnat inculpatul R.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) şi b), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 61 C. pen., a fost revocată liberarea condiţionată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 8611 din 19 mai 1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a fost contopit restul de pedeapsă neexecutat de 395 zile închisoare, cu pedeapsa aplicată în cauză, în final inculpatul urmând a executa 6 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus perioada arestării preventive cu începere de la 1 noiembrie 2001, la zi.
Conform art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 800.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 25 octombrie 2001, inculpatul R.V. s-a aflat în berăria R. situată pe str. Orhideelor şi prin violenţă i-a sustras părţii vătămate T.D. suma de 1.000.000 lei şi un telefon mobil marca.
În timpul altercaţiei inculpatul a lovit-o pe partea vătămată cu un box, rupându-i trei dinţi incisivi.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de urmărire penală, plângerii şi declaraţiilor părţii vătămate, depoziţiilor martorilor B.P. şi T.D., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 419 din 11 august 2003, a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat parţial sentinţa atacată, a revocat restul de pedeapsă neexecutat de 252 zile în loc de 395 zile închisoare şi a înlăturat aplicarea art. 118 lit. d) C. pen.
Apelul declarat de inculpat a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Prin recursul parchetului s-au criticat cele două hotărâri judecătoreşti pentru netemeinicie în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitându-se majorarea pedepsei aplicate făptuitorului.
Inculpatul a criticat aceleaşi hotărâri pentru nelegalitate, învederând că nu el a comis infracţiunea de tâlhărie, solicitând achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins, iar recursul formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti va fi admis.
Instanţele de fond şi de apel au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic fapta comisă în dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. b) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Astfel, inculpatul în declaraţiile date în faza de urmărire penală recunoaşte comiterea infracţiunii descriind în detaliu modul în care a procedat pentru deposedarea victimei de unele bunuri (a urmărit-o pe victimă în momentul în care a plecat din berărie şi s-a îndreptat spre WC, a intrat peste ea în latrină şi a lovit-o cu pumnii şi picioarele, iar atunci când aceasta a căzut la pământ i-a sustras banii şi un telefon mobil).
Aceste declaraţii se coroborează cu plângerea părţii vătămate T.D. care a declarat constant că cel care l-a atacat a fost inculpatul, victima recunoscându-l din grup pe făptuitor, precum şi cu declaraţiile martorilor T.D., martor ocular al incidentului şi care, la rându-i l-a recunoscut pe inculpat din grup şi B.P., prieten cu inculpatul, care a confirmat că la ieşirea din WC partea vătămată era plină de sânge şi s-a plâns că a fost lovită de R.V.
Împrejurarea că ulterior, inculpatul a revenit asupra primelor declaraţii şi a negat comiterea infracţiunii nu are nici o relevanţă în ceea ce priveşte stabilirea situaţiei de fapt şi a vinovăţiei acestuia atâta vreme cât toate celelalte mijloace de probă îl indică pe inculpat ca autor al infracţiunii.
Potrivit art. 63 alin. (2) C. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar conform art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, instanţa de judecată este obligată să lămurească situaţia de fapt sub toate aspectele.
Aşadar, mijloacele de probă prevăzute în art. 64 C. proc. pen., pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o distincţie în ceea ce priveşte valoarea lor probantă după cum au fost administrate în faza de urmărire penală ori în aceea a judecăţii. În consecinţă, nu există nici un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive al inculpatului, instanţa fiind îndreptăţită a reţine numai pe acela pe care le consideră că exprimă adevărul.
Simpla retractare de către inculpat a declaraţiilor date în faza de urmărire penală nu poate produce efectul de a le înlătura, atâta vreme cât aceste declaraţii se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cauză.
Ca atare, recursul declarat de inculpat prin care a solicitat achitarea, întrucât nu ar fi vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Dacă sub aspectul menţionat hotărârile pronunţate sunt legale, ele sunt netemeinice, pedeapsa aplicată nereflectând pericolul social concret al faptei comise şi elementele de circumstanţiere ale inculpatului.
Astfel modalitatea în care infracţiunea a fost săvârşită, urmărirea victimei, alegerea locului şi momentului propice al atacării părţii vătămate, violenţa excesivă şi consecinţele grave suferite de victimă (lovirea acesteia cu un box, instrument vulnerant deosebit de periculos) relevă un pericol social ridicat.
Referitor la profilul moral al inculpatului, din actele dosarului rezultă că acesta a încercat să se sustragă urmăririi penale, fiind dat în urmărire locală, a avut o poziţie oscilantă cu privire la infracţiunea comisă şi este recidivist în raport de pedeapsa de 3 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, iar anterior a mai suferit condamnări pentru infracţiuni de acelaşi gen, împrejurare ce evidenţiază incorigibilitatea şi perseverenţă infracţională.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului impun aplicarea unei pedepse mai severe, în concordanţă cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În consecinţă, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti va fi admis, se vor casa hotărârile pronunţate numai cu privire la pedeapsa aplicată, care va fi majorată la 10 ani închisoare.
Se va menţine revocarea restului de pedeapsă de 252 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 8611/1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, rest contopit în pedeapsa de 10 ani închisoare.
Se va computa timpul arestului preventiv, iar în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 419 din 11 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul R.V.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 293 din 25 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului R.V. de la 6 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
Menţine revocarea pentru restul de 252 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 8611/1999 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, rest care se contopeşte în pedeapsa de 10 ani închisoare.
Inculpatul R.V. va executa pedeapsa de 10 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 1 noiembrie 2001, la 10 octombrie 2003.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.V. împotriva deciziei penale nr. 419 din 11 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4457/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4425/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
