CSJ. Decizia nr. 4425/2003. Penal. Art.197 alin.1 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4425/2003
Dosar nr.2691/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 413 din 15 octombrie 2002 a Tribunalului Galaţi, a fost condamnat inculpatul M.D. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei, din infracţiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în art. 192 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în baza acestei încadrări juridice a fost condamnat inculpatul M.D., la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., în infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi, în baza acestei‚ încadrări juridice, l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la o pedeapsă de 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 6 ani închisoare, sporită la 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea restului de pedeapsă rămas neexecutat de 500 zile din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 31 din 18 februarie 1999 a Judecătoriei Sibiu, rest de pedeapsă ce a fost contopit cu pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită la 8 ani şi 10 luni închisoare.
S-a aplicat art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, perioada arestării preventive, la zi.
S-a constatat că partea vătămată R.J. nu s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului, neavând pretenţii de la acesta.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul M.D. a lucrat ca cioban la stâna martorului F.Şt., stână amplasată pe raza comunei Nicoreşti, judeţul Galaţi. La aceeaşi stână cu inculpatul, a lucrat şi martorul P.D.
În seara de 16 decembrie 2001, inculpatul M.D. şi martorul P.D. au mers la discotecă pentru a consuma băuturi alcoolice. În jurul orelor 22,30, inculpatul şi martorul au plecat din discoteca comunei Nicoreşti, pentru a merge la stână. În momentul în care au ajuns în satul Dobrineşti, comuna Nicoreşti, judeţul Galaţi, în dreptul locuinţei părţii vătămate R.J., inculpatul M.D. i-a cerut martorului P.D. să meargă singur‚ înainte, pe motiv că are o treabă. Inculpatul M.D. a hotărât să intre în locuinţa părţii vătămate R.J., cu gândul de a întreţine cu aceasta relaţii sexuale. Inculpatul a susţinut că a trecut de mai multe ori cu oile prin apropierea locuinţei părţii vătămate, că, a văzut-o prin curte şi a crezut că este singură acasă, astfel că nu va putea fi depistat.
În realitate, partea vătămată locuieşte cu soţul său, care este, însă, paralizat şi imobilizat, la pat.
Inculpatul M.D. a pătruns în curtea părţii vătămate, pe poarta care nu era asigurată, având asupra sa un briceag şi a mers lângă o magazie. Câinele părţii vătămate a început să latre, astfel că partea vătămată a ieşit din casă, pentru a vedea ce se întâmplă. Atunci inculpatul a prins-o cu mâna de ochi, pentru a nu fi văzut, după care i-a pus briceagul în spate şi, sub ameninţare, a condus-o forţat în casă.
În hol, inculpatul a găsit un pulover, cu care a legat-o pe partea vătămată la ochi, pentru a nu fi văzut şi recunoscut, după care a trântit-o în pat, unde, cu forţa a întreţinut de două ori relaţii sexuale, o relaţie sexuală normală şi o relaţie sexuală anală.
La plecare, partea vătămată a rămas în pat, întrucât inculpatul a ameninţat-o cu bătaia şi că o va omorî, dacă va ieşi după el şi dacă va anunţa organele de poliţie.
În momentul când a ajuns în hol, convins că partea vătămată nu vine după el, inculpatul a sustras un hanorac din fâş în care partea vătămată avea suma de 282.000 lei, un spray, o cutie cu cremă şi câteva bomboane.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza probelor administrate în cauză, respectiv, declaraţiile părţii vătămate R.J., raportul de constatare medico – legală, procesul verbal de percheziţie domiciliară, declaraţiile martorului P.D., toate, coroborate cu declaraţiile făcute de inculpat. Acesta a recunoscut faptele, aşa cum sunt reţinute, în faza de urmărire penală. La instanţa de judecată însă, le-a circumstanţiat susţinând că, la raporturile sexuale partea vătămată şi-ar fi dat acordul. S-a mai apărat că, luând la plecare geaca, n-a cunoscut că în ea se afla suma de bani.
Apărarea inculpatului a fost respinsă de instanţă ca fiind nefondată, invocându-se probele administrate, inclusiv, declaraţiile făcute la urmărirea penală.
În drept, s-a considerat că fapta inculpatului M.D. de a pătrunde, fără drept, pe timp de noapte, înarmat cu un cuţit, în curtea şi, ulterior, în locuinţa părţii vătămate R.J., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), având în vedere că, ulterior comiterii faptei, conţinutul articolului s-a modificat, majorându-se pedeapsa.
Fapta aceluiaşi inculpat de a ameninţa cu cuţitul pe partea vătămată R.J. şi de a întreţine, împotriva voinţei acesteia, de două ori, raporturi sexuale cu aceasta (normale şi anale), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) C. pen.
În fine, fapta aceluiaşi inculpat de a lua, prin ameninţare, pe timp de noapte, din locuinţa părţii vătămate, mai multe bunuri, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), având în vedere că, ulterior comiterii faptei, conţinutul acestui articol a fost modificat.
Din fişa de cazier judiciar, a rezultat că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, ultima condamnare fiind de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 31 din 26 februarie 1999 a Judecătoriei Sibiu, pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 C. pen.
În executarea acestei pedepse, inculpatul a fost arestat la 16 decembrie 1998 şi pus în libertate la 12 septembrie 2001, rămânând un rest neexecutat de 500 zile închisoare.
Deoarece inculpatul a săvârşit faptele deduse judecăţii în timpul liberării condiţionate, prima instanţă a constatat existenţa stării de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. şi a prevederilor art. 61 C. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, au declarat apeluri, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi inculpatul M.D.
Parchetul a criticat hotărârea, ca nelegală, sub următoarele aspecte:
- greşita schimbare a încadrării juridice, pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., ca urmare a reţinerii dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- greşita neaplicare a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, pentru infracţiunea de viol;
- omisiunea deducerii din pedeapsa de executat a reţinerii pe 24 ore dispuse în cursul urmăririi penale faţă de inculpat.
În recursul său, inculpatul a solicitat diminuarea sporului de contopire, achiesând la motivele parchetului, pe care le-a considerat ca fiindu-i favorabile.
Curtea de Apel Galaţi, secţia penală, prin Decizia nr. 140 din 11 martie 2003, a admis apelurile penale declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi şi de inculpat, împotriva sentinţei atacate şi a desfiinţat, în parte, sentinţa, numai în ceea ce priveşte latura penală a cauzei, înlăturând dispoziţiile art. 334 C. proc. pen., pentru infracţiunile de violare de domiciliu şi tâlhărie, aplicând inculpatului pedeapsa complementară a drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe lângă pedeapsa principală de 5 ani, aplicată pentru omor şi deducând intervalul de 24 ore, reprezentând durata reţinerii.
Instanţa de control judiciar a apreciat că în cazul conflictului de legi succesive, atâta timp cât legea nouă prevede doar pedepse agravate fără a modifica conţinutul constitutiv al infracţiunii, nu se impune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii, fiind suficientă aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), referitor la legea mai favorabilă.
Prin urmare, instanţa a greşit când a invocat art. 334 C. proc. pen., pentru aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Pe de altă parte, instanţa a greşit şi neaplicând, în cazul violului, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, deşi, aceasta era obligatorie, conform legii.
În sfârşit, instanţa a greşit când n-a dedus reţinerea de 24 ore, luată prin ordonanţa din 18 decembrie 2001.
Instanţa a considerat neîntemeiată pretenţia inculpatului de a i se diminua pedeapsa rezultantă, prin reducerea sporurilor aplicate apreciind că prin faptele sale, inculpatul a dovedit stăruinţă infracţională, astfel că trebuie să primească o ripostă fermă din partea societăţii ale cărei norme de convieţuire le-a ignorat.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie şi solicitând reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Analiza, pe bază de probe şi acte, a faptelor imputate inculpatului, arată că instanţa de fond ca şi cea de apel, a avut în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinând seama de toate elementele, favorabile inculpatului.
Cuantumul, apreciat ca mare de către inculpat, se explică atât prin gravitatea celor trei infracţiuni comise de acesta, cât şi prin faptul că inculpatul a mai fost condamnat anterior la 4 ani închisoare, pedeapsă executată parţial, şi că n-a respectat condiţiile liberării condiţionate, fiind necesară revocarea liberării condiţionate.
Aşa fiind, Curtea va trebui să constate că recursul de faţă apare ca nefondat şi să-l respingă, ca atare, în baza art. 38515 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen., menţinând, astfel, hotărârea atacată.
Se va deduce din pedeapsa atacată, timpul arestării preventive, la zi.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului de avocat, pentru apărarea din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.D. împotriva deciziei penale nr. 140 din 11 martie 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 18 decembrie 2001, la 10 octombrie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4424/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4426/2003. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
