CSJ. Decizia nr. 4422/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4422/2003
Dosar nr.3935/2003
Şedinţa publică din 10 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 372 din 6 mai 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul B.S.I. la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), raportat la art. 218 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., modificat prin Legea 169/2002.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru pronunţarea sentinţei penale, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 7 aprilie 2002, B.S.I., împreună cu minorele L.A.M. şi U.F., au mers la barul E.M. din Municipiul Paşcani jud. Iaşi.
Aici, în jurul orelor 2,00 – 3,00, a venit şi K.L., cetăţean croat, stabilit în România, care s-a aşezat la masa sus-numiţilor, continuând cu toţii să consume băuturi alcoolice.
Profitând de starea de ebrietate în care se afla K.L. şi observând că are bani şi obiecte din aur, precum şi un telefon mobil, B.S.I. a propus minorelor să le sustragă împreună.
Inculpatele minore, acceptând planul propus de inculpatul B.S.I., s-au aşezat în braţele părţii vătămate şi făcând gesturi tandre, i-au abătut atenţia, inculpatul reuşind să însuşească telefonul mobil, care se afla pe masă şi o tabacheră. În acelaşi timp, inculpata L.A.M. i-a smuls părţii vătămate de la gât lanţul de aur. Apoi, inculpatul B.S.I., ameninţând partea vătămată cu cuţitul unei unghiere, cu ajutorul acesteia a smuls şi brăţara, din aur, de la mână.
La scurt timp, în urma reclamaţiei părţii vătămate, organele de poliţie au identificat pe inculpatul B.S.I., asupra căruia s-au găsit bijuteriile din aur sustrase, ele prezentând urme de smulgere.
Prin Decizia penală nr. 306 din 12 august 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis apelul declarat de inculpatul B.S.I., înlăturând, din încadrarea juridică dată infracţiunii, pentru care a fost condamnat, dispoziţiile privind aplicarea art. 211 alin. (2) lit. b), c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, nemotivat, inculpatul B.S.I., care prin apărător a cerut achitarea şi în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie, furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări.
Din probele administrate în cauză rezultă, indubitabil, că inculpatul B.S.I., împreună cu cele două minore, potrivit înţelegerii prealabile, au deposedat partea vătămată K.L. de telefonul mobil, tabacheră, lanţul din aur de la gât şi brăţara din aur de la mână.
Partea vătămată, în mod constant, a susţinut că a fost ameninţată de inculpat cu un cuţit mic, smulgându-i brăţara de la mână.
Această brăţară a fost aruncată de inculpat într-un rond de flori când a fost depistat de organele de poliţie, ea fiind recuperată.
Organele de poliţie au constatat că brăţara din aur era ruptă la una din cele 16 zale, din care era formată.
Rezultă deci că se confirmă declaraţia părţii vătămate că a fost deposedată de brăţară, prin forţarea acesteia.
Aşa fiind, situaţia de fapt, împrejurările săvârşirii ei şi vinovăţia inculpatului B.S.I. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), d) şi e) C. pen., rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţele de judecată, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în legătură cu stabilirea realităţii infracţionale.
Relevant este şi faptul că inculpatul în perioada 1991 – 1993 a fost internat în S.S.R.M. şi apoi a fost condamnat la un an şi 6 luni închisoare în 1994, pentru săvârşirea de infracţiuni de furt calificat.
Ca atare, nu se justifică cu nimic achitarea inculpatului sau schimbarea calificării juridice a faptei în infracţiunea de furt.
În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, constatând neîndeplinite cerinţele motivelor de recurs invocate de apărător, iar din examinarea, din oficiu, a hotărârilor atacate nerezultând alte temeiuri de casare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.I., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive şi îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.S.I. împotriva deciziei penale nr. 306 din 12 august 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 8 aprilie 2002, la 10 octombrie 2003.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4421/2003. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5923/2003. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
