CSJ. Decizia nr. 4504/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4504/2003
Dosar nr.2549/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 183 din 5 martie 2002, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul S.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la 7 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti şi adăugată această pedeapsă la cea aplicată prin prezenta, inculpatul având de executat, în total 8 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedus timpul reţinerii şi al arestării de la 24 octombrie 2000 la zi.
A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
Inculpatul a fost obligat la 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că în noaptea de 14 septembrie 2000, inculpatul S.M., însoţit de o altă persoană, a pătruns în locuinţa în construcţie din com. Ciorogârla, jud. Ilfov, aparţinând părţii vătămate C.E., în care dormeau mai mulţi muncitori.
Înarmat cu un topor, inculpatul i-a ameninţat pe cei prezenţi, creându-le o stare de temere şi în acest context a sustras mai multe obiecte (topor, baros, ciocan, cablu electric), cu care a părăsit locul faptei.
Cablul electric care aparţinea părţii vătămate C.E., a fost recuperat, fiind găsit în autoturismul, ulterior abandonat, cu care s-au deplasat făptuitorii.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate constând în greşita încadrare juridică şi aplicare a dispoziţiilor art. 116 C. pen., precum şi inculpatul, care a solicitat achitarea, nefiind participant la săvârşirea infracţiunii iar, în subsidiar, schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de furt.
Prin Decizia penală nr. 425 din 22 iulie 2002, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelurile declarate în cauză, desfiinţând hotărârea atacată şi trimiţând cauza spre rejudecare la instanţa de fond.
Instanţa de control judiciar a constatat că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la existenţa concursului real de infracţiuni „atâta timp cât, în speţă, există o pluralitate de persoane fizice vătămate în drepturile lor prin aceeaşi activitate infracţională manifestată de inculpat”.
Pronunţându-se „pe o singură infracţiune de tâlhărie deşi, în cauză, astfel cum rezultă din acte există 3 părţi vătămate, deci, trei infracţiuni în concurs real”, hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.
Rejudecând în fond, Tribunalul Bucureşti prin sentinţa penală nr. 211 din 27 februarie 2003 l-a condamnat pe inculpatul S.M., în baza art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la 9 ani închisoare.
A fost revocată suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute 10 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
În conformitate cu art. 65 C. pen., a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 4 ani.
Conform art. 116 C. pen., a fost interzis dreptul inculpatului de a se afla în Bucureşti pe o perioadă de 5 ani.
A fost confiscată de la inculpat suma de 380.000 lei.
S-a dispus scăderea, din pedeapsa aplicată, a timpului reţinerii şi arestării preventive.
S-a luat act că părţile vătămate C.E., G.S.J. şi J.V. nu s-au constituit părţi civile.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul S.M. a declarat apel, criticând-o pentru greşita încadrare juridică, fapta, în opinia apelantului, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de furt, solicitând în subsidiar reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul inculpatului, desfiinţând parţial hotărârea atacată şi reducând pedeapsa de la 9 ani închisoare, la 7 ani închisoare. A dispus revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 709 din 15 mai 1998 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti, inculpatul urmând să execute în total 8 ani şi 6 luni închisoare.
A fost înlăturată aplicarea art. 116 C. pen. şi au fost menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, solicitând, oral, reducerea pedepsei.
Verificând hotărârea atacată în baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că aceasta este supusă casării pentru cazul prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen., respectiv caz de incompatibilitate şi care, în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi text de lege, se ia în considerare totdeauna din oficiu.
În adevăr, aşa cum rezultă din hotărârile pronunţate în cauză, ca instanţă de apel, Curtea de Apel Bucureşti a judecat cauza având atât în compunerea completului care a pronunţat Decizia penală nr. 425 din 22 iulie 2002, când a dispus, după desfiinţarea hotărârii instanţei de fond, trimiterea cauzei spre rejudecare, cât şi a celui care a pronunţat Decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003, în prezent recurată, acelaşi judecător, respectiv E.P.
Aşa cum s-a reţinut prin considerentele deciziei penale nr. 425 din 22 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, completul de judecată, având în compunere şi judecătorul E.P., a motivat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi trimiterea spre rejudecare prin existenţa concursului real de infracţiuni şi nu a unei singure infracţiuni de tâlhărie, ceea ce înseamnă exprimarea explicită a părerii cu privire la soluţia care s-ar impune a fi dată în cauză.
Ori, potrivit art. 47 alin. (2) C. proc. pen., nu mai poate participa la judecarea cauzei judecătorul care şi-a exprimat anterior părerea cu privire la soluţia care ar putea fi dată în acea cauză.
Făcând parte din completul care a judecat ulterior cauza prin Decizia penală nr. 238 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, ca instanţă de apel, judecătorul E.P. se află, în raport cu dispoziţiile art. 47 C. proc. pen., în poziţii procesuale inconciliabile, de incompatibilitate, astfel că va fi luat în considerare, din oficiu, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 3 C. proc. pen. şi, de urmare, admiţând recursul inculpatului, va fi casată Decizia penală atacată şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., va fi menţinută şi prelungită arestarea preventivă a inculpatului de la 16 octombrie 2003, la 14 noiembrie 2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.M. împotriva deciziei penale nr. 238 din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată.
Trimite cauza, spre rejudecare, Curţii de Apel Bucureşti.
Menţine starea de arest a inculpatului şi prelungeşte arestarea preventivă a acestuia de la 16 octombrie 2003, la 14 noiembrie 2003.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4503/2003. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4505/2003. Penal → |
|---|
