CSJ. Decizia nr. 4505/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4505/2003
Dosar nr. 2662/200.
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 244 din 14 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul G.F. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen., ca neîntemeiată.
În baza art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul G.F. a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 19 noiembrie 2002, la zi.
S-a constatat că prejudiciul cauzat părţii vătămate S.C. Z.C. S.R.L. a fost acoperit prin restituire.
În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare datorate statului în sumă de 3.000.000 lei, din care 150.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 19 noiembrie 2002, inculpatul a intrat în magazinul aparţinând S.C. Z.C. S.R.L. Bucureşti şi a sustras o cutie conţinând o pereche de cizme de damă, pe care a ascuns-o sub geaca cu care era îmbrăcat.
La ieşirea din magazin, inculpatul s-a opus verificării solicitate de supraveghetorul C.E., lovind-o şi împingând-o pe aceasta. Doi clienţi ai magazinului au încercat şi ei să îl reţină pe inculpat, dar G.F. s-a smuls din mâinile lor şi a fugit. În scurt timp a fost reţinut de organele de pază care au fost alertate, iar bunul sustras a fost recuperat.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de constatare, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, proces-verbal de recunoaştere din grup, planşe fotografice, proces-verbal de identificare, declaraţiile martorilor Z.A., A.G.B., D.A., M.N., C.M., M.C.L., P.A.N., adrese privind valoarea prejudiciului, declaraţiile inculpatului; acesta a recunoscut sustragerea bunului, dar a susţinut că nu a exercitat violenţe fizice asupra niciunei persoane.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 281 din 22 mai 2003, a admis apelul declarat de inculpat, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, pe fond, a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 208 şi art. 209 alin. (1) lit. e) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. b) C. pen., inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada arestului preventiv de la 19 noiembrie 2002, la zi.
Celelalte dispoziţii ale sentinţei penale au fost menţinute. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei sunt suportate din fondul Ministerul Justiţiei.
Instanţa de control judiciar a constatat că, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute, dar că, instanţa de fond a greşit condamnându-l pe inculpatul G.F. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., deşi fapta pe care a comis-o şi pentru care a şi fost trimis în judecată constituie infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.
În raport de încadrarea juridică a faptei, de limitele de pedeapsă prevăzute pentru această infracţiune şi în condiţiile aplicării circumstanţelor atenuante, s-a impus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul G.F., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în infracţiunea de furt calificat.
În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că nu este întemeiat.
Instanţele de judecată au făcut o corectă interpretare a probatoriului administrat în cauză şi, reţinând o situaţie de fapt pe deplin conturată şi dovedită, au dat faptei săvârşite de inculpat încadrarea juridică temeinică şi legală.
Astfel, este neîndoios că în momentul în care intenţiona să părăsească locul faptei cu marfa furată asupra sa, inculpatul G.F. a lovit-o pe partea vătămată C.E., smucindu-se să scape din mâna acesteia, cu intenţia evidentă de a păstra bunul sustras şi de a-şi asigura scăparea.
Prin urmare, neexistând motive pentru schimbarea încadrării juridice a faptei care întruneşte toate elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., Curtea va respinge ca nefondat primul motiv de recurs.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea constată că şi acesta este neîntemeiat.
În procesul de individualizare a pedepsei, instanţele de judecată au dat eficienţa cuvenită prevederilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), reţinând în favoarea inculpatului toate datele şi împrejurările favorabile acestuia, în scopul asigurării reinserţiei sale sociale, potrivit dispoziţiilor art. 52 C. pen.
În condiţiile în care pedeapsa aplicată a fost coborâtă sub minimul special prevăzut de lege ca efect al reţinerii circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., o reducere a acesteia sub cuantumul stabilit ar goli de conţinut instituţiile legale la care ne-am referit.
De altfel, din fişa de cazier a inculpatului, rezultă că acesta a comis numeroase furturi mărunte, tratate întotdeauna cu clemenţă, prin aplicarea prevederilor art. 181 C. pen., iar inculpatul nu a răspuns pozitiv acestui tratament penal, persistând în activitatea sa infracţională.
Pentru aceste motive şi constatând din oficiu că nu există alte motive de casare, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Timpul arestării preventive va fi dedus din durata pedepsei aplicate de la 19 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003.
Recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F. împotriva deciziei penale nr. 281 din 22 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 19 noiembrie 2002 la 15 octombrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 15 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4504/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4506/2003. Penal. Art.215 alin.3,4 c.pen. Recurs → |
|---|
