CSJ. Decizia nr. 4762/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4762/2003
Dosar nr. 431/2002
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 669 din 24 octombrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I.G. la pedeapsa de 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1), cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
În baza art. 239 alin. (2) şi (3), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul a mai fost condamnat la 6 ani închisoare.
Conform art. 36 alin. (1), raportat la art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 493 din 11 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) C. pen., cu referire la art. 16 din Legea nr. 17/1996, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea, sporită cu un an, astfel că acesta va executa în final 10 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive de la 23 februarie 1999, la 22 iulie 1999, precum şi arestarea de la 5 februarie 2000 la zi.
Totodată, a fost menţinută măsura confiscării de la inculpat a 29 cartuşe cu glonte, muniţie militară, măsură luată prin sentinţa penală nr. 493/1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală.
A fost anulat mandatul de executare emis în baza hotărârii mai sus arătate şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.
De asemenea, în baza art. 118 lit. e) C. pen., a fost confiscată de la inculpat cantitatea de 925 gr heroină amestecată cu cofeină şi a fost obligat la despăgubiri civile după cum urmează: 2.530.449 lei către Ministerul de Interne, Spitalul Militar Dimitrie Gerota; 1.806.225 lei cu dobânda legală aferentă către Spitalul Clinic de Urgenţă şi 25.000.000 lei daune morale către R.D. Conform art. 117 C. pen., s-a dispus şi expulzarea inculpatului de pe teritoriul României.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:
La data de 5 februarie 2000, organele de poliţie din cadrul I.G.P. Brigada de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei a organizat supravegherea inculpatului I.G., pe baza informaţiilor operative deţinute. La data respectivă, în jurul prânzului, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorei C.S. căreia i-a lăsat în păstrare o pungă de plastic. Inculpatul s-a întâlnit cu doi bărbaţi, despre care se presupune că sunt cetăţeni străini, după care a telefonat martorei C.S., cerându-i să-i aducă punga lăsată la ea.
În urma discuţiei telefonice, inculpatul s-a întâlnit cu martora, a luat punga din plastic şi s-a deplasat spre autoturismul BMW parcat în faţa blocului în care locuia, moment în care R.D., locotenent în cadrul I.G.P., îmbrăcat civil, aflat în exerciţiul funcţiunii, l-a somat pe inculpat, să se oprească, spunând „Stai, poliţia” şi arătându-i legitimaţia de poliţist.
Inculpatul nu s-a supus şi a intrat în autoturism, a închis portiera şi a pus punga sub scaunul şoferului. Lucrătorul de poliţie s-a apropiat de maşină, a deschis portiera stângă faţă şi a repetat somaţia, punând legitimaţia la vedere, însă inculpatul a pornit maşina, a mers în marşarier, poliţistul fiind lovit cu portiera şi trântit la pământ. Autoturismul condus de inculpat a lovit alte două maşini şi s-a oprit după ce a acroşat autobasculanta. În final, inculpatul a fost imobilizat de ceilalţi poliţişti aflaţi în misiune ordonată şi la percheziţia efectuată în autoturism s-a găsit în punga din plastic circa un kg de substanţă, care conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică s-a stabilit a fi heroină amestecată cu cofeină.
S-a mai reţinut că R.D. a prezentat un politraumatism prin agresiune, traumatism cranio-facial fără comoţie cerebrală, plagă contuză piramidală nazală, leziuni care au necesitat 23-25 zile de îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale încheiate de organele de cercetare penală, raportului de expertiză medico-legală, raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiilor părţii vătămate R.D., depoziţiilor martorilor C.C., S.M., C.S., P.L., P.E., T.A., R.G., HG, D.V. şi C.D., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 718 din 27 decembrie 2001, a respins ca nefondat apelul formulat de inculpat.
Împotriva acestor hotărâri inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de ultraj în cea prevăzută de art. 181 C. pen., reducerea pedepselor aplicate şi înlăturarea art. 117 din acelaşi cod.
Recursul nu este fondat.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, încadrând corespunzător din punct de vedere juridic faptele comise în textele de lege menţionate.
Fapta inculpatului de a deţine, fără drept, la data de 5 februarie 2000, cantitatea de 932 gr. heroină, substanţă stupefiantă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.
Vinovăţia inculpatului (prin în flagrant delict) în comiterea acestei infracţiuni rezultă din procesul-verbal de constatare semnat de inculpat fără a face obiecţiuni, în prezenţa martorilor asistenţi T.A. şi R.G.P., din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, din declaraţia martorei C.S., precum şi din declaraţiile inculpatului date la primele audieri şi în care recunoaşte că în autoturismul său a fost găsită o pungă din plastic conţinând o substanţă care ulterior s-a dovedit a fi heroină cu cofeină.
În ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj, contestată de inculpat pe considerentul că nu a ştiut că persoana care îl somează era poliţist, întrucât nu avea nici un semn distinctiv, Curtea constată că motivul invocat nu are suport probatoriu.
Dimpotrivă, din aceleaşi probe aflate la dosar, rezultă că inculpatul a fost somat de mai multe ori de lucrătorul de poliţie care, a arătat legitimaţia, inclusiv după ce inculpatul s-a urcat în autoturism, somaţii nesocotite de acesta.
Sub acest aspect este de precizat că partea vătămată R.D. nu a acţionat singură, ci a fost însoţită de alţi lucrători de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate şi Corupţiei, îmbrăcaţi în uniformă specifică, şi care nu putea să fie confundată.
De altfel, inculpatul aflat în România de mai mulţi ani, a suferit anterior condamnări penale, astfel că acesta cunoştea însemnele Poliţiei române, situaţie în care, chiar acceptând că nu a înţeles somaţia poliţistului, şi-a dat seama că a fost oprit de lucrători de poliţie.
Fapta inculpatului de a lovi cu autoturismul, în mod intenţionat, pe un lucrător de poliţie, aflat în exerciţiul funcţiei, cauzându-i leziuni care au necesitat mai multe zile îngrijiri medicale, constituie infracţiunea de ultraj, în forma agravantă prevăzută în art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen. şi nu infracţiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 181 din acelaşi cod, aşa cum s-a solicitat prin primul motiv de recurs.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, Curtea constată că, în cauză, au fost respectate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ţinându-se seama de pericolul social concret al faptelor comise, şi de datele ce caracterizează persoana făptuitorului.
Comiterea a două infracţiuni în concurs real, ambele cu un pericol social ridicat în raport de condiţiile în care au fost săvârşite şi mai ales în raport de consecinţele lor, impunea aplicarea unor pedepse ferme.
Referitor la profilul moral al inculpatului, rezultă că acesta este recidivist în condiţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), el suferind anterior condamnări pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar cu privire la infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezenta cauză, s-a situat pe poziţie de necooperare cu organele de urmărire penală şi instanţa de judecată, încercând să le inducă în eroare.
Toate aceste elemente de circumstanţiere ale faptelor şi făptuitorului au fost analizate de prima instanţă şi verificate de instanţa de apel, pedeapsa stabilită, în cuantumul fixat, este corect individualizată, motiv pentru care şi această critică nu este fondată.
Ultimul motiv de recurs, ce vizează înlăturarea măsurii arestării este, de asemenea, nefondat.
Potrivit art. 117 alin. (1) C. pen., cetăţeanului străin care a comis o infracţiune i se poate interzice rămânerea pe teritoriul ţării, iar conform alin. (4) din acelaşi cod, persoanele prevăzute în prezentul articol nu vor fi expulzate dacă există motive serioase de a se crede că riscă să fie supus la tortură în statul în care urmează a fi expulzate.
Inculpatul, aflat în România de peste 10 ani, nu s-a integrat în societatea românească, nu a desfăşurat o activitate utilă, dimpotrivă, a comis pe teritoriul ţării acte antisociale grave (tâlhărie, infracţiuni la regimul armelor şi muniţiilor, trafic de stupefiante, ultraj) împrejurări care se încadrează în alin. (1) al art. 117 C. pen.
Invocarea ultimului aliniat din textul de lege menţionat nu poate fi primită.
Inculpatul nu a indicat nici o probă din care să rezulte că a suferit în trecut tratamente inumane sau degradante datorită originii sale kurde, tăcerea păstrată de acesta, timp de peste 10 ani asupra activităţilor sale pe care le-ar fi dus în ţara sa de origine şi despre torturile pe care i le-ar fi aplicat autorităţile turce, aruncă o îndoială asupra credibilităţii sale. Această credibilitate apare, de asemenea, pusă sub semnul întrebării şi ca urmare a faptului că nici o probă din dosar nu justifică obligaţiile sale, iar actele pe care inculpatul le-ar fi depus la Oficiul Naţional pentru refugiaţi, organizaţie în faţa căreia recurentul a solicitat protecţie umanitară şi drept de azil, nu apar depuse în dosar.
Ca atare, Curtea concluzionează că lipsesc motivele serioase şi dovedite de a crede că expulzarea inculpatului l-ar expune pe acesta la un risc real de a suferi tratamente inumane sau degradante la întoarcerea sa în Turcia.
În raport de considerentele expuse, recursul declarat de inculpat este nefondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa perioada arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.G. împotriva deciziei penale nr. 718 din 27 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 23 februarie 1999 la 22 iulie 1999 şi de la 5 februarie 2001 la 24 octombrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4915/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... | CSJ. Decizia nr. 4815/2003. Penal. Art.174 c.pen. Recurs → |
|---|
