CSJ. Decizia nr. 4757/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4757/2003
Dosar nr.2364/2003
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
1.B.F.;
2. M.P. şi
3. M.E., pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru primii doi inculpaţi.
Prin sentinţa penală nr. 1 din 5 ianuarie 2001 a Tribunalului Mureş, inculpaţii M.P., M.E. şi B.F., au fost condamnaţi la câte 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174 şi art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., precum şi la câte 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru primii doi inculpaţi pentru ambele infracţiuni; dispunându-se, în baza art. 33 şi art. 34 C. pen., ca inculpaţii să execute pedeapsa de câte 18 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor.
Această sentinţă a fost casată prin Decizia penală nr. 127/ A din 19 septembrie 2001 a Curţii de Apel Tg. Mureş care a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul Mureş, pentru rejudecare, cu motivarea că s-a procedat la stabilirea încadrării juridice fără a fi efectiv pusă în discuţie şi că instanţa nu s-a conformat recomandărilor făcute de comisia de expertiză medico-legală psihiatrică care a recomandat efectuarea unei noi expertize în acest sens pentru inculpaţi.
În fond, după judecare, Tribunalul Mureş, prin sentinţa penală nr. 313 din 19 noiembrie 2002 a condamnat pe inculpaţii: B.F., M.P. şi M.E. la câte 18 ani închisoare şi 6 luni interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru infracţiunea de omor calificat deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 176 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pentru primii doi inculpaţi.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi s-a dedus din durata pedepsei, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), prevenţia de la 18 iulie 1999 la zi, pentru fiecare inculpat.
S-a constatat că partea civilă T.A. a renunţat la pretenţiile civile formulate în cauză.
În baza dispoziţiilor art. 998 – art. 999 C. civ., art. 14 C. proc. pen., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile, moştenitori ai victimei: F.T., F.A.M. şi L.E. prin mandatar L.I. şi a obligat în solidar inculpaţii la plata a câte 5.231.600 lei daune materiale şi câte 20.000.000 lei daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că la 14 iulie 1999, seara inculpaţii s-au întâlnit în centrul satului Cerghid şi s-au înţeles să meargă la casa victimei F.L., în scopul de a sustrage bani de la aceasta, cunoscând faptul că bătrâna avea diferite sume de bani.
Astfel, după orele 22,00, în noaptea de 14 spre 15 iulie 1999, inculpaţii au escaladat gardul, au intrat în curtea casei, au escaladat apoi o fereastră şi au intrat în locuinţă, începând să caute bani. Victima dormea însă, fiind trezită de zgomotul făcut de inculpaţi, l-a recunoscut pe inculpatul B.F. şi a început să strige după ajutor. Pentru a o împiedica pe victimă să strige, inculpaţii au imobilizat-o, i-au legat mâinile la spate cu un cordon, i-au astupat gura cu o haină şi au început să o lovească în mod repetat, sărind chiar şi cu piciorul peste aceasta, provocându-i leziuni traumatice grave care au dus la decesul victimei în aceeaşi noapte.
Inculpaţii au părăsit, apoi, casa victimei, luând cu ei alimente şi o sumă de bani pe care au împărţit-o între ei.
Din expertizele medico-legale psihiatrice efectuate după casare rezultă că inculpaţii aveau discernământul păstrat în momentul săvârşirii infracţiunii.
Inculpaţii fiind reaudiaţi, au prezentat aceleaşi poziţii oscilante în ceea ce priveşte acuza adusă, în raport cu primele declaraţii date de ei chiar imediat după comiterea şi descoperirea faptei.
Astfel, inculpaţii M.P. şi M.E. nu au recunoscut că au comis infracţiunea împreună cu B.F., ci în noaptea respectivă au fost acasă împreună cu familia fiecăruia. Au precizat că recunoaşterile lor făcute în faţa procurorului le-au făcut, întrucât le-a fost frică şi mai ales pentru că anterior fuseseră bătuţi de poliţişti. Ei nu au putut explica însă de ce şi inculpatul B.F. a declarat că au fost toţi trei în casa victimei, mai ales că nu sunt în relaţii de duşmănie cu nici unul dintre aceştia.
Inculpatul B.F. a recunoscut, în schimb, faptul că a intrat în casa victimei, că a sustras bani şi că a agresat-o fizic, însă, a arătat că a săvârşit această infracţiune cu numiţii M.A. şi M.P., fratele şi respectiv tatăl inculpatului M.P. Şi el a precizat că anterior a declarat contrariul, întrucât fusese bătut de către poliţişti şi i-a fost frică. Inculpatul a precizat că i-a legat bătrânei mâinile şi i-au astupat gura pentru a o determina să-i spună unde sunt banii, dar a arătat că în final aceasta i-a dat de bună voie suma de 12.000.000 lei pe care o avea ascunsă în pernă. A susţinut că jumătate din această sumă a dat-o numitului M.A., că din casa bătrânei a sustras şi alimente pe care le-au transportat apoi la casa numiţilor M.P. Inculpatul a arătat că numitul M.P. sen. i-a cerut să nu spună numele real al persoanelor cu care a fost, ci să declare că a fost împreună cu ceilalţi doi inculpaţi. Inculpatul B.F. a menţionat că la această discuţie au asistat şi martorii C.O. şi B.B.
B.E. a precizat că în noaptea respectivă nu s-a întâlnit cu vreunul din cei doi inculpaţi şi că în casa victimei a pătruns pe la orele 1,30 – 2,00 noaptea, a stat acolo împreună cu ceilalţi făptuitori aproximativ o oră, după care, în jurul orelor 3,00, au plecat acasă la M.P. sen.
Martorii M.C.A. şi M.P. au negat orice implicare a lor în fapta de omor, arătând că împreună au fost în noaptea respectivă la păşune cu vitele, unde au stat toată vara, păşune care se află la aproximativ un km şi jumătate de sat, lângă o pădure şi că au aflat de faptă direct de la poliţiştii care îl căutau pe inculpatul B.F. Ei au mai precizat că este nereală afirmaţia acestuia, în sensul că în ziua imediat următoare crimei s-ar fi dus la ei la păşune.
De asemenea şi martorii B.B. şi C.O. au infirmat susţinerile inculpatului B.F. cum că ar fi ştiut despre omor chiar de la ei şi că s-ar fi întâlnit cu acesta în casa inculpatului M.P. chiar în noaptea comiterii omorului.
S-a audiat şi soţia inculpatului M.E., precum şi concubina inculpatului M.P., acesta declarând că în seara respectivă inculpatul M.E. a dormit acasă, însă nu a putut preciza dacă ei au rămas toată noaptea acolo. Referitor la inculpatul M.P., au arătat că acesta a plecat seara să facă de pază în sat şi că s-a întors înspre dimineaţă fără a putea preciza data.
Aşa fiind, instanţa a concluzionat că fiecare dintre inculpaţi se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, prevăzută şi pedepsită de art. 174 alin. (1), art. 176 lit. a) şi d) C. pen., cu art. 75 lit. a) C. pen.
Cât priveşte fapta de tâlhărie, reţinută de instanţă cu ocazia primei judecăţi în fond, s-a constatat că aceasta nu poate fi reţinută întrucât, în speţă, fapta de tâlhărie nu a putut fi dovedită atâta timp cât nu s-a putut stabili în mod exact dacă în locuinţa victimei au dispărut bunuri şi care au fost aceste bunuri, sens în care instanţa a respins cererea de schimbare a încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen.
La dozarea şi individualizarea pedepsei aplicate fiecărui inculpat, s-a avut în vedere prevederile art. 52 şi art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv circumstanţele reale în care s-a comis fapta, gravitatea acesteia, urmările inevitabile produse, precum şi circumstanţele personale ale inculpaţilor, care, cu excepţia lui B.F., nu sunt la primul contact cu legea penală, ci sunt recidivişti.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin Decizia penală nr. 66/ A din 7 mai 2003 a admis apelurile declarate de inculpaţii B.F., M.P. şi M.E. şi a desfiinţat sentinţa atacată, în sensul că a redus pedeapsa complimentară de câte 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen.
În considerentele deciziei, curtea de apel motivează că la rejudecarea cauzei, instanţa a aplicat fiecărui inculpat o pedeapsă complimentară într-un cuantum mai mare decât cel stabilit prin prima hotărâre desfiinţată ca urmare a admiterii apelurilor acestora, astfel că s-a nesocotit principiul nou reformatius in pejus.
Considerând nelegale şi netemeinice aceste hotărâri, inculpaţii M.P. şi M.E. au declarat recurs prin care solicită casarea lor susţinând că probele administrate în cauză nu confirmă vinovăţia lor.
Recursurile nu sunt fondate.
Examinând hotărârile atacate, în raport cu motivele de casare formulate de inculpaţii M.P. şi M.E. se constată că instanţele au reţinut corect participarea acestora la săvârşirea infracţiunii de omor, care rezultă în mod evident din probele administrate în cauză şi anume din:
- declaraţia inculpatului B.F. prin care a arătat în cursul urmăririi penale că împreună cu recurenţii M.P. şi M.E. a comis fapta de omor;
- declaraţiile martorilor B.S. şi S.I., prin care au relatat că în faţa lor inculpatul B.F. a recunoscut participarea sa şi a inculpaţilor M.P. şi M.E. la săvârşirea omorului;
- declaraţia martorului B.D., prin care a precizat că faţă de el, în arest, inculpatul M.P. a recunoscut că împreună cu M.E. a participat la săvârşirea omorului;
- procesul verbal de reconstituire întocmit de organele de poliţie în prezenţa martorilor asistenţi C.P. şi R.P., prin care se precizează că cel care i-a condus pe anchetatori şi-a explicat în amănunt cum au comis omorul a fost însuşi inculpatul B.F.;
- declaraţiile inculpatului M.F. în faţa procurorului şi în prezenţa avocatului, prin care a recunoscut fapta imputată prin actul de sesizare.
Este adevărat că, în faţa instanţei, inculpatul B.F. şi-a retractat toate declaraţiile date în cursul urmăririi penale susţinând, pentru prima dată, că cei cu care a comis fapta de omor sunt numiţii M.A. şi M.P., fratele şi respectiv tatăl inculpatului M.P., fără ca recurenţii M.P. şi M.E. să fi participat în vreun mod la uciderea victimei. O atare revenire din partea inculpatului B.F. însă nu are vreo relevanţă sub aspectul stabilirii vinovăţiei inculpaţilor recurenţi pentru infracţiunea de omor imputată în cauză, din moment ce relatările pe care el le-a făcut anterior sunt expresice adevărului. Această concluzie se impune, deoarece apărările sale din instanţă sunt infirmate nu numai de probele arătate mai înainte, ci de însăşi probele administrate în aceeaşi fază a procesului, respectiv, declaraţiile martorilor M.A., fratele inculpatului M.P., M.P., tatăl aceluiaşi inculpat, B.B. şi C.O.
La rândul său şi inculpatul M.P. a retractat declaraţia de recunoaştere dată la procuror şi în consecinţă a afirmat că nu a participat în vreun mod la uciderea victimei, însă această retractare nu este cu nimic justificată; mai mult inculpatul chiar a precizat: „la procuror nu am fost ameninţat, bătut sau intimidat să declar aşa cum am declarat. Având în vedere recunoaşterea mea sinceră, rog ca organul de cercetare penală şi instanţa de judecată să ţină cont de acest fapt„. Pe de altă parte, apărarea inculpatului este infirmată nu numai de probele analizate mai înainte, ci de însăşi martora M.P. concubina inculpatului care, în declaraţia sa a arătat că inculpatul M.P. a plecat în seara de 14 iulie 1999 să facă de pază în sat şi că s-a întors înspre dimineaţă.
Ca urmare a acestor constatări, se apreciază că instanţele corect au reţinut ca expresie a adevărului declaraţiile de recunoaştere a inculpaţilor B.E. şi M.P., atât timp cât retractarea lor nu era cu nimic justificată.
În ce priveşte apărarea inculpatului M.E., ea se rezumă la a nega comiterea faptei, iar probele pe care le-a administrat în apărare nu sunt nici în măsură să confirme alibiul pe care şi l-a făcut, ba, mai mult, s-a dovedit a nu corespunde adevărului, fiind de circumstanţă.
De altfel instanţele de judecată corect şi motivat au înlăturat apărările inculpaţilor, arătând în concret de ce nu pot fi primite, şi care sunt dovezile care contrazic acele susţineri.
Faţă de cele expuse rezultă că instanţele au stabilit corect, în concordanţă cu dovezile administrate, că inculpaţii M.P. şi M.E. au participat la săvârşirea faptei şi deci critica adusă hotărârilor este nefondată.
Pentru considerentele arătate şi cum verificând hotărârile atacate în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi a fi respinse ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.P. şi M.E. împotriva deciziei penale nr. 66/ A din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 18 iulie 1999, la 24 octombrie 2003.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4756/2003. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4758/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
|---|
