CSJ. Decizia nr. 4763/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4763/2003
Dosar nr. 5049/2002
Şedinţa publică din 24 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 627 din 2 iulie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul A.C.V. la 5 ani şi 6 luni închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 13 din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus arestarea preventivă de la 4 aprilie 2002 la zi.
S-a luat act că partea vătămată SC D.I. SRL nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a fost confiscat de la inculpat suma de 3.850.000 lei, reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase.
Inculpatul a fost obligat la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
La data de 23 martie 2002, inculpatul A.C.V. a spart geamul uşii de acces al unui chioşc ce aparţinea SC D.I. SRL, a împins pe vânzătoarea L.M. şi a lovit-o peste faţă, după care a sustras mai multe pachete de ţigări.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, modalitatea de operare, persoana inculpatului care a regretat fapta comisă şi împrejurarea că în minorat a mai săvârşit şi alte infracţiuni, aceste aspecte neconstituind însă o formă de recidivă.
Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul A.C.V.
La termenul de judecată a apelurilor inculpatul A.C.V. a declarat că îşi retrage apelul, Curtea urmând să i-a act de această declaraţie.
Prin apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti este criticată sentinţa penală pentru două motive: greşita individualizare a pedepsei aplicată inculpatului pe care o consideră prea blândă faţă de împrejurarea că acesta deşi nu este recidivist, este cunoscut cu antecedente penale; lipsa rolului activ a instanţei, care a dispus, în mod eronat confiscarea de la inculpat, în baza art. 118 lit. d) C. pen., a sumei de 3.850.000 lei, sumă apreciată de partea vătămată fără vreun criteriu valoric, deşi, din probe rezultă că din valorificarea unei părţi a bunurilor sustrase, inculpatul obţinuse numai 400.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 559 din 18 septembrie 2002, a admis apelul declarat de procuror şi a desfiinţat sentinţa atacată, în sensul că, a dispus, în temeiul art. 118 lit. d) C. pen., confiscarea de la inculpat a sumei de 400.000 lei, în loc de 3.850.000 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceeaşi decizie s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpat.
Pentru a decide astfel, după ce apreciază ca just individualizată pedeapsa aplicată inculpatului, instanţa de apel arată că, în raport de dispoziţiile art. 118 lit. d) C. pen., suma ce se impunea a fi confiscată era numai de 400.000 lei, deoarece această sumă a fost obţinută din vânzarea unei părţi a bunurilor sustrase.
Împotriva hotărârilor pronunţate a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticându-le pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului mic al pedepsei aplicate.
S-a arătat că instanţele nu au ţinut cont în suficientă măsură de gradul de pericol social al infracţiunii, de consecinţele produse asupra părţii vătămate şi de împrejurarea că inculpatul a suferit mai multe condamnări pentru fapte săvârşite în minorat.
Verificându-se hotărârile atacate sub aspectul criticii formulate, se constată că, în ceea ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului, instanţele nu au avut în vedere toate împrejurările concrete ale cauzei şi datele ce caracterizează persoana acestuia şi, în acest mod să pronunţe o sancţiune corect individualizată. Astfel referitor la inculpat, se impunea să se aibă în vedere că el a săvârşit o infracţiune deosebit de gravă, în raport de condiţiile concrete în care a acţionat, respectiv, într-un loc public, în miezul nopţii, şi faţă de o persoană pe care o cunoştea, că a mai fost condamnat în repetate rânduri la pedepse cu închisoare între 1 şi 5 ani pentru infracţiuni de furt şi tentativă de omor şi că a săvârşit fapta dedusă judecăţii la un interval de 4 luni în raport de liberarea condiţionată din pedepsele anterioare faţă de care s-a efectuat contopirea acestora. Toate aceste elemente puteau să ducă la concluzia că îndreptarea inculpatului şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni nu se va putea realiza prin aplicarea pedepsei de numai 5 ani şi 6 luni închisoare, aceasta fiind prea uşoară în raport de gradul de pericol social al faptei comise şi al inculpatului. Ca atare, se impunea ca instanţele să aplice inculpatului o pedeapsă în cuantum mai mare.
Neprocedând astfel, instanţele au pronunţat hotărâri netemeinice, supuse casării.
În consecinţă, recursul parchetului fiind întemeiat, urmează a se admite, a se casa hotărârile atacate numai cu privire la pedeapsa aplicată care va fi majorată la 7 ani închisoare, dispunându-se potrivit dispozitivului acestei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 559 din 18 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind pe inculpatul A.C.V.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 627 din 2 iulie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la individualizarea pedepsei.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului de la 5 ani şi 6 luni închisoare la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 4 aprilie 2002, la 24 octombrie 2003.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4765/2003. Penal. Art.185 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
