CSJ. Decizia nr. 4841/2003. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4841/2003
Dosar nr. 4225/2003
Şedinţa publică din 29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 643 din 17 iunie 2003, pronunţată în dosarul nr. 5252/2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.F. la 8 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate privind restul de un an, 6 luni şi 7 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 595 din 22 martie 1999 a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta, urmând ca inculpatul T.F. să execute 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 11 septembrie 2002, la zi.
A obligat pe inculpat la 1.300.000 lei, despăgubiri materiale către partea civilă SC A.P.C. SRL şi a luat act că partea vătămată Ş.P. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa astfel instanţa de fond a reţinut că în noaptea de 15 august 2002, inculpatul T.F. a pătruns prin efracţie în incinta magazinului SC A.P.C. SRL, de unde a încercat să sustragă bunuri şi şi-a însuşit suma de aproximativ 1.000.000 lei, apoi fiind surprins de partea vătămată Ş.P. a lovit-o pentru a-şi asigura scăparea.
Faptele şi vinovăţia inculpatului au fost dovedite pe baza declaraţiei părţii vătămate, procesului verbal de cercetare la faţa locului.
Împotriva acestei hotărâri, inculpatul T.F. a declarat apel, solicitând schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt şi pe cale de consecinţă reducerea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 508 din 5 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului, hotărâre care a fost recurată în termen legal, învederându-se motivele invocate în cerea introductivă.
Recursul declarat de inculpatul T.F. este fondat, pentru următoarele considerente cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.
Curtea constată că aceasta a fost just individualizată prin raportare la criteriile generale, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Instanţa a reţinut pe lângă împrejurările reale în care fapta a fost comisă, valoarea mică a prejudiciului, atitudinea sinceră a acestuia cât şi faptul că este recidivist, şi dând eficienţa cuvenită acestora a aplicat o pedeapsă privativă de 8 ani închisoare, considerând că este în măsură să asigure şi realizarea scopului preventiv educativ al sancţiunii penale, în conformitate cu art. 52 C. pen.
Reducerea acestui cuantum nu este oportună întrucât s-ar ignora cerinţele textelor de lege invocate şi s-ar aplica un tratament penal necorespunzător, pentru săvârşirea unei infracţiuni cu pericol social ridicat.
Examinând din oficiu, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Prima instanţă cât şi instanţa de apel au considerat corect că se impune aplicarea, pe lângă pedeapsa principală, a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, dar greşit au interzis toate drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), ceea ce este inadmisibil.
Potrivit art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, constă în interzicerea uneia sau unora din drepturile prevăzute la literele a-e din acel cod.
Deci, nu se pot interzice toate drepturile prevăzute în susmenţionatul text de lege, ci numai a unuia sau unora din drepturi.
Greşeala instanţelor constituie motivul de recurs, prevăzut de art. 3859 alin. (1), pct. 171 C. proc. pen.
Pentru considerentele ce preced, urmează ca, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite recursul declarat de inculpatul T.F. şi a se casa ambele hotărâri pronunţate în cauză, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Rejudecând cauza sub acest aspect se va menţine aplicarea dispoziţiilor art. 65 C. pen. şi interzice inculpatului numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor nefiind criticabile, urmează a se menţine.
Din durata pedepsei închisorii, aplicată inculpatului, urmează a se deduce timpul arestării preventive, de la 11 septembrie 2002, la data pronunţării prezentei decizii.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a recurentului inculpat, urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul T.F., împotriva deciziei penale nr. 508 din 5 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează hotărârea atacată precum şi sentinţa penală nr. 643 din 17 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
Menţine dispoziţiile art. 65 C. pen. şi interzice numai drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe timp de 3 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 11 septembrie 2002, la 29 octombrie 2003.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4798/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | CSJ. Decizia nr. 4842/2003. Penal. Art.215 c.pen. Recurs → |
|---|
