ICCJ. Decizia nr. 5199/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5199/2003
Dosar nr. 3407/2003
Şedinţa publică din 13 noiembrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul I.A. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Totodată, a fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive, de la 14 august 2002, la zi.
S-a reţinut, în esenţă, că la data de 14 august 2002, inculpatul I.A. a fost surprins de organele de poliţie, în momentul în care vindea numitului C.D.F. metadonă şi două plicuri de heroină, contra sumei de 490.000 lei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 182 din 3 aprilie 2003, admiţând apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat, parţial, sentinţa şi, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea de la inculpat, a cantităţii de 0,15 gr. heroină şi metadonă şi a sumei de 490.000 lei.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins apelul inculpatului şi s-a dedus durata arestării preventive a acestuia, de la 14 august 2002, la 3 aprilie 2003.
În cauză, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul I.A.
Prin recursul declarat, Parchetul a invocat omisiunea reţinerii circumstanţei agravante legale, prevăzute de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/ 2000, greşita individualizare a pedepsei aplicate şi omisiunea aplicării pedepsei complementare, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Recursul Parchetului este în parte, fondat.
Examinând hotărârile atacate, prin recursul Parchetului, se constată că acestea sunt, în parte, nelegale, sub aspectul omisiunii reţinerii circumstanţei agravante, prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi al neaplicării inculpatului I.A. a pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Într-adevăr, potrivit art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, constituie circumstanţă agravantă împrejurarea în care drogurile ce fac obiectul infracţiunii, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, sunt livrate, distribuite sau oferite unui minor, unui bolnav psihic sau unei persoane aflată în cură de dezintoxicare sau sub supraveghere medicală.
Ori, cum C.A.F., consumator de heroină, căruia inculpatul i-a vândut cele 6 comprimate de metadonă, se afla într-un tratament de dezintoxicare, aspecte comunicate inculpatului, în cauză trebuia, într-adevăr, reţinută circumstanţa agravantă, prevăzută de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.
Hotărârile pronunţate sunt nelegale, aşa cum susţine Parchetul, şi sub aspectul omisiunii de a se aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, care era obligatorie, potrivit art. 65 alin. (2) C. pen., întrucât pentru infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului, art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi.
În ceea ce priveşte pedeapsa, critica formulată de Parchet nu este fondată.
Sub acest aspect instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că inculpatul este fără antecedente penale şi, până la data arestării a avut o activitate de performanţă, a recunoscut şi regretat fapta, împrejurări cărora li s-a atribuit, justificat, valoarea de circumstanţe atenuante, aplicându-se, în acest fel, o pedeapsă de 5 ani închisoare, care corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul Parchetului să fie admis numai pentru cele două motive sus-arătate.
În consecinţă, hotărârile atacate vor fi casate sub cele două aspecte, şi se va face aplicarea art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, şi, totodată, i se va aplica inculpatului, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Recursul inculpatului, care solicită reducerea pedepsei, nu este fondat.
La stabilirea pedepsei, instanţele au avut în vedere atât gradul ridicat de pericol social al infracţiunii săvârşite, cât şi circumstanţele personale favorabile, la care se referă inculpatul, aşa explicându-se aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Pentru aceste motive, recursul inculpatului urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea lui la cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 182 din 3 aprilie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 66 din 28 ianuarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la omisiunea aplicării circumstanţelor agravante, prevăzute de art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000 şi la omisiunea aplicării pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi.
Face aplicarea în cauză a art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000.
Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.
Menţine restul dispoziţiilor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.A. împotriva aceleiaşi decizii.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 14 august 2002, la 13 noiembrie 2003.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5167/2003. Penal. Art.208, 209, 211 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 5242/2003. Penal. Art.211 alin.2. Recurs → |
|---|
