ICCJ. Decizia nr. 5259/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5259/2003
Dosar nr.5147/2003
Şedinţa publică din 17 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 2F din 12 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului S.J. de la 14 noiembrie 2003 la 13 decembrie 2003, inclusiv, reţinând că, în speţă, nu au dispărut temeiurile de fapt şi de drept care au dus la privarea de libertate a arestatului.
Împotriva acestei hotărâri, S.J. a declarat recurs solicitând casarea acesteia şi punerea sa, de îndată, în libertate, motivând, prin apărător, că probatoriul ce necesită a fi administrat se poate efectua cu inculpatul aflat în stare de libertate.
În scris, inculpatul a solicitat punerea sa în libertate, întrucât este foarte bolnav, având nevoie de operaţie şi îngrijiri medicale specializate.
Recursul declarat nu este fondat.
Verificând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine că inculpatul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi uz de fals prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Se reţine că în perioada mai 2001 – noiembrie 2002, folosindu-se de procuri falsificate, având aparenţa de a fi fost întocmite de notari publici americani, fără a avea aplicată ştampila, a intrat sau a încercat să intre în posesia mai multor imobile, prejudiciul total produs fiind mai mare de 2 miliarde lei.
Se constată astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 155 alin. (1) C. proc. pen., pentru a se dispune prelungirea arestării preventive a inculpatului, întrucât temeiurile de fapt şi de drept avute în vedere la arestarea inculpatului se menţin şi impun în continuare privarea de libertate a inculpatului (condiţiile prevăzute de art. 145 şi art. 148 lit. c) şi f) C. proc. pen.).
Astfel, din lucrările dosarului rezultă că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală şi este recidivist, temeiuri avute în vedere la data luării măsurii de arestare preventivă.
Pe de altă parte, din examinarea probelor strânse până în prezent la dosar, rezultă în raport de infracţiunile pentru care se face urmărirea penală, pentru care legea prevede pedepse mai mari de 4 ani închisoare, există suficiente temeiuri care să justifice temerea că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea oferi, din nou posibilitatea acestuia de a se sustrage şi de a împiedica desfăşurarea normală a urmăririi penale şi stabilirea adevărului.
În ce priveşte actele medicale depuse la dosar de către inculpat, acestea pot sta constitui temeiul unei cereri de revocare a măsurii arestării preventive, cu care instanţa nu a fost încă investită, urmând a fi apreciate în condiţiile art. 139 alin. (3) şi (4) C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, recursul declarat urmează să fie respins cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.J. împotriva încheierii pronunţată în data de 12 noiembrie 2003 în dosarul nr. 3470/2003 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 noiembrie 2003.
← ICCJ. Decizia nr. 5258/2003. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5269/2003. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
---|