ICCJ. Decizia nr. 1053/2004. Penal. Art.189 alin.2, 4 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1053/2004
Dosar nr. 4803/2002
Şedinţa publică din 24 februarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 492 din 23 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, au fost condamnaţi inculpaţii:
- G.J., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 16 ani închisoare.
- C.J., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 16 ani închisoare.
- H.X., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) şi (4) C. pen. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), la pedeapsa de 16 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dispus deducerea prevenţiei acestora de la 2 iunie 2001, la zi.
În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpaţilor după executarea pedepselor.
S-a luat act că partea vătămată D.F. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare dintre inculpaţi a fost obligat la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul interpretului în cuantum de 855.000 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
Victima D.F., cunoscută ca jucător de jocuri de noroc şi consumator de droguri, obişnuia să împrumute sume de bani necesare îndeletnicirilor sale.
La jumătatea lunii mai 2001, D.F. a împrumutat suma de 1000 dolari S.U.A. de la inculpatul G.J., pe care s-a obligat să o restituie într-o săptămână.
Deoarece nu a respectat înţelegerea, la data de 31 mai 2001, inculpaţii G.J. şi C.J. s-au dus la locuinţa martorei W.M., unde se afla victima şi, împotriva voinţei acesteia, au dus-o în apartamentul lor situat pe Şoseaua Ştefan cel mare din Bucureşti; aici victima fost sechestrată de inculpaţii G.J., C.J. şi H.X., ceea ce a determinat-o să se sinucidă, pe data de 1 iunie 2001, aruncându-se de la balconul apartamentului situat la etajul 8 al blocului.
Din raportul medico-legal de necropsie nr. A 3/817/01 din 26 iulie 2001 al Institutului de medicină legală Prof. dr. Mina Minovici Bucureşti rezultă că moartea victimei a fost violentă; ea s-a datorat dilacerării cerebrale consecinţa unui politraumatism cu fractură cominutivă de boltă şi bază craniană, maxilar, mandibulă, fractură de stern, fracturi costale bilaterale, rupturi pleuro-pulmonare, hemotorax.
Leziunile constatate au dus la moartea victimei şi s-au produs prin lovire de corpuri dure în condiţiile unei precipitări.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de cercetare la faţa locului, acte medico-legale, listele apelurilor telefonice ale inculpaţilor, documente emise de cazinourile P. şi P. Bucureşti, procese-verbale de recunoaştere din grup, planşe fotografice, declaraţiile martorilor F.D., D.Z.Q., I.D., M.G., A.F.L., P.E.A., T.E.R., W.M., D.D.E., G.W.L., Z.J.J., T.A.E., X.C., R.J.Z., L.M., declaraţiile inculpaţilor care nu au recunoscut săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 617 din 8 octombrie 2002, a respins, ca nefondate, apelurile inculpaţilor, dispunând deducerea prevenţiei la zi şi obligarea acestora la câte 500.000 lei cheltuieli judiciare statului şi la 800.000 lei onorariul cuvenit interpretului ce se avansează din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpaţii G.J., C.J. şi H.X. care au susţinut că nu sunt vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi şi au solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.
În subsidiar, inculpaţii au solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. şi reducerea corespunzătoare a pedepselor aplicate.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 171, 17 şi 14 C. proc. pen.
Cu privire la situaţia de fapt, vinovăţia inculpaţilor şi încadrarea juridică dată faptelor comise de aceştia, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acestea au fost corect stabilite, soluţia de condamnare pronunţată în cauză fiind legală şi temeinică.
Din analiza materialului probator administrat de instanţa de judecată rezultă că victima D.F. a fost constrânsă să-i însoţească pe inculpaţi până în apartamentul acestora unde a fost obligată să rămână, întrucât nu îşi plătise datoria bănească.
În acest sens, declaraţiile martorilor A.F.L., T.E.R., P.E.A. şi D.D.E. sunt concludente cu privire la constrângerea fizică exercitată asupra victimei pentru a o obliga să-i urmeze pe inculpaţii G.J. şi C.J., cei doi încadrând victima şi prinzând-o de mâini, modalitate în care au condus-o până în apartamentul din Şoseaua Ştefan cel Mare, unde au sechestrat-o.
Martorii X.C., D.F., G.W., D.Z.Q. dezvăluie în declaraţiile lor mobilul acestei acţiuni, acela de al obliga pe D.F. să restituie datoria pe care o făcuse, plata acesteia fiind condiţia eliberării sale.
Victima, o persoană labilă psihic pe fondul consumului de droguri, a cedat presiunilor exercitate asupra sa şi s-a sinucis.
În raport de aceste probe care stabilesc în mod neîndoielnic vinovăţia inculpaţilor, Curtea constată că nu se impune nici achitarea acestora şi nici schimbarea încadrării juridice dată faptelor săvârşite de ei şi care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (2) şi (4) C. pen.
Cât priveşte individualizarea pedepselor, Curtea constată că instanţele de judecată au procedat în mod temeinic şi legal faţă de inculpaţii G.J. şi C.J.
Aceştia sunt cei care au constrâns victima să-şi părăsească locuinţa şi să-i urmeze având iniţiativa răpirii şi sechestrării ei.
În raport de pericolul social deosebit al infracţiunii săvârşite, de violenţa de caracter pe care o presupune transpunerea în fapt a unei asemenea hotărâri infracţionale, de consecinţele tragice şi de neînlăturat ale acţiunii lor, Curtea constată că pedepsele aplicate inculpaţilor G.J. şi C.J. sunt just individualizate şi reflectă o temeinică aplicare a dispoziţiilor art. 72 şi art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, recursurile declarate de cei doi inculpaţi urmează a fi respinse ca nefondate, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (4) C. proc. pen. şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul arestului preventiv se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor de la 2 iunie 2001 la 24 februarie 2004.
Critica formulată în temeiul dispoziţiilor art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., se dovedeşte a fi întemeiată însă cu privire la recurentul-inculpat H.X.
Curtea constată că instanţele de judecată nu au dat eficienţa cuvenită tuturor datelor referitoare la persoana inculpaţilor şi la împrejurările care atenuează răspunderea penală, astfel cum prevăd dispoziţiile articolului 72 C. pen.
Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului rezultă în mod evident contribuţia mai redusă pe care acest inculpat a avut-o la comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, el neparticipând la răpirea victimei D.F. care a fost adusă în apartamentul în care locuia şi recurentul de către cei doi făptuitori.
Împreună cu aceştia (iar în timpul absenţei inculpatului G.J., plecat la cazino, împreună numai cu C.J.), recurentul inculpat H.X. a asigurat sechestrarea victimei care se afla sub influenţa unor substanţe sedative.
În momentul în care victima s-a sinucis, recurentul inculpat dormea.
În scopul unei juste proporţionalizări a pedepselor aplicate în funcţie de contribuţia fiecărui participant la comiterea faptei şi al asigurării realizării scopului preventiv-educativ al acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 52 C. pen., Curtea urmează să admită recursul declarat de inculpatul H.X. numai cu privire la individualizarea pedepsei.
În cauză se va face aplicarea art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. pen. şi se va reduce pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 16 ani închisoare la 11 ani închisoare.
Curtea apreciază că această pedeapsă este în măsură să răspundă cerinţelor unei individualizări eficiente şi juste raportate la criteriile concrete privind fapta şi persoana făptuitorului.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen., art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul H.X. împotriva deciziei penale nr. 617 din 8 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 492 din 22 mai 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, cu privire la individualizarea pedepsei.
Face aplicarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi alin. ultim C. proc. pen., la infracţiunea de lipsire de libertate care a avut ca urmare moartea victimei prevăzută de art. 189 alin. (2) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi reduce pedeapsa de la 16 ani închisoare la 11 ani închisoare.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpaţii G.J. şi C.J.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor arestarea preventivă de la 2 iunie 2001 la zi.
Obligă pe inculpaţii G.J. şi C.J. la câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care câte 400.000 lei onorariu pentru apărătorii din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Onorariul de apărător din oficiu în sumă de 400.000 lei privind pe inculpatul H.X. va fi plătit din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 februarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 998/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1979/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
