ICCJ. Decizia nr. 1279/2004. Penal. Art.174, 175, 176 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1279/2004
Dosar nr. 234/2004
Şedinţa publică din 4 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 692 din 10 octombrie 2003 a Tribunalului Iaşi, inculpatul OG, a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 8 ani pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., 175 lit. a) şi i) C. pen., şi art. 176 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut şi prelungit arestarea inculpatului pentru 30 de zile, iar în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive de la 5 aprilie 2002.
Potrivit art. 113 C. pen., s-a aplicat inculpatului măsura de siguranţă a obligării la tratament medical.
Inculpatul O.V. a fost condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174, raportat la art. 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.
S-au aplicat inculpatului dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut şi prelungit arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile şi în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 aprilie 2002.
Inculpatul O.B.R. a fost condamnat la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 C. pen., art. 175 lit. a) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 99, art. 109 şi urm. C. pen.
S-au aplicat inculpatului dispoziţiile prevăzute de art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut şi prelungit arestarea preventivă a inculpatului pentru 20 de zile conform art. 160h alin. (3) C. proc. pen. şi art. 350 C. proc. pen. şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă durata reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 5 aprilie 2002.
Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpaţi a obiectelor contondente folosite la comiterea faptei, de la inculpatul OG o furcă şi o cârjă metalică, de la inculpatul O.V. o bucată de lemn (bâtă) cu lungimea de 1 - 1,20 metri şi grosimea de 5-8 cm, de la inculpatul O.B.R. o bucată de lemn cu aceleaşi dimensiuni.
În temeiul art. 118 din Legea nr. 3/1978 inculpaţii în solidar şi inculpatul minor O.B.R. în solidar cu partea responsabilă civilmente O.E. au fost obligaţi să achite părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi suma de 47.765.244 lei despăgubiri civile plus dobânda legală, reprezentând taxa oficială de scont practicată de B.N.R. până la achitare, iar părţii civile Serviciul de Ambulanţă Iaşi, contravaloarea în lei a sumei de 65,20 dolari S.U.A. în raport de cursul practicat de B.N.R. în momentul plăţii.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 C. civ. şi art. 1000 alin. (2) C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar şi inculpatul minor în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească părţii civile B.I. despăgubiri civile în sumă de 25 milioane lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate pentru înmormântare şi praznice ulterioare, 70 milioane lei daune morale, 12 milioane lei plătită reprezentantului minorului B.Şt., născut la 1 martie 1998, suma reprezentând contravaloarea contribuţiei paterne de care a fost lipsit minorul în perioada cuprinsă între data decesului tatălui şi data pronunţării sentinţei şi suma de 830.000 lei lunar cuvenită minorului B.Şt. începând cu data pronunţării sentinţei.
Au fost respinse restul pretenţiilor civile formulate.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa sentinţa, instanţa de fond a reţinut:
În seara de 31 martie 2002, în jurul orelor 18,30, inculpatul O.V., zis „V." a mers la barul A.F.C. de pe raza satului Liteni, judeţul Iaşi, pentru a-şi cumpăra un pachet de ţigări. După ce a ieşit din bar şi în timp ce se îndrepta spre căruţa sa, inculpatul O.V. a fost îmbrâncit de numitul M.V. Cei doi au început să se îmbrâncească reciproc, iar în acest timp inculpatul O.V. a fost lovit în cap de către numitul B.T., victima.
Inculpatul a reuşit să scape şi a plecat acasă, unde i-a povestit tatălui său, inculpatul OG, ceea ce i s-a întâmplat. Fire impulsivă, inculpatul OG l-a cercetat pe fiul său, reproşându-i faptul că s-a lăsat bătut.
În dimineaţa de 1 aprilie 2002, în jurul orelor 7,00, inculpatul OG a plecat de la locuinţa sa, cu intenţia de a merge în localitatea Hârlău, unde fusese chemat de către organele de poliţie. A luat cu sine o cârjă metalică, „legitimaţia", pe care o purta totdeauna la el.
După aproximativ 15 minute, inculpatul OG a revenit la locuinţa sa, spunându-le fiilor săi, inculpaţii O.V. şi O.B.R. să meargă cu el, pentru ca împreună să-l aştepte şi să-l bată pe numitul B.T., pe care inculpatul OG îl văzuse îndreptându-se spre domiciliul său.
Iniţial, inculpaţii O.V. şi O.B.R. au refuzat să meargă împreună cu inculpatul OG, însă, fiind siliţi de către acesta, au acceptat să îl însoţească pe tatăl lor şi să facă ceea ce le spusese inculpatul OG
În acest sens, inculpaţii O.V. şi O.B.R. au luat fiecare câte o bucată de lemn (bâtă) cu lungimea de 1,00 – 1,20 metri şi grosimea de 5-8 cm, iar inculpatul OG, pe lângă cârja metalică a mai luat şi o furcă.
În timp ce se îndreptau spre drumul comunal Cotnari-Belceşti, pe care venea victima B.T., inculpatul OG i-a spus inculpatului O.V. să se ascundă în curtea locuinţei numitului I.M., pentru a nu fi văzut de către victima B.T., ceea ce inculpatul O.V. a şi făcut.
La fel, inculpatul OG, i-a spus inculpatului O.B.R. să se ascundă într-o casă nelocuită, aparţinând numitului O.D., situată pe marginea drumului comunal Cotnari-Belceşti, iar în momentul în care îl va vedea pe B.T., să iasă din acea casă şi să îl lovească cu bâta. Şi inculpatul O.B.R. a făcut ce i-a cerut inculpatul OG
Inculpatul OG şi-a continuat drumul pe uliţă până la drumul comunal Cotnari-Belceşti şi văzându-l pe B.T. s-a ascuns în curtea locuinţei numitului A.I., locuinţă situată peste drum de locuinţa lui I.M., unde se ascunsese inculpatul O.V. În timp ce aştepta ca victimă B.T. să se apropie, inculpatul OG s-a descălţat şi s-a dezbrăcat, „pentru a fi mai liber în mişcări".
În momentul în care victima B.T. a ajuns în dreptul locuinţei numitului I.M., inculpatul O.V. a ieşit din curtea acestei locuinţe şi s-a apropiat de victimă, pe care aîntrebat-o de ce l-a lovit în seara precedentă. Victima i-a răspuns că a făcut acest lucru datorită faptului că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
După această discuţie, inculpatul O.V. a lovit victima cu parul peste mână, moment în care, din curtea locuinţei numitului A.I. a ieşit şi inculpatul OG, care a lovit victima cu furca în cap.
În urma loviturilor primite, victima B.T. s-a dezechilibrat, iar inculpatul O.V. a lovit-o cu parul peste picioare, B.T. a căzut la pământ, dar, cu toate acestea, inculpatul OG a continuat să îl lovească cu furca peste tot corpul.
La locul conflictului a venit şi inculpatul O.B.R. Acesta, împreună cu inculpatul O.V. îl lovea pe B.T., tot cu un par, peste picioare.
Astfel, pentru o scurtă perioadă de timp, toţi trei inculpaţi l-au lovit, concomitent, pe B.T. peste tot corpul, fiecare cu obiectul contondent pe care îl avea în mână, respectiv inculpatul OG cu furca, iar inculpaţii O.V. şi O.B.R., cu parul.
În acest timp, martorul C.G., zis „G." a observat altercaţia şi s-a apropiat de locul conflictului. Văzându-l, inculpaţii O.V. şi O.B.R. au plecat la locuinţa lor.
A rămas doar inculpatul OG, care a continuat să îl lovească pe B.T. peste picioare, dar de această dată cu cârja metalică. Nici intervenţia verbală a martorului C.G. nu l-a făcut pe inculpatul OG să se oprească din a-l lovi pe B.T., martorul fiind nevoit, în cele din urmă, să îl împingă pe inculpatul OG, care, după ce s-a încălţat şi îmbrăcat a plecat spre localitatea Hârlău.
Victima B.T. a fost transportată la Spitalul Clinic de Urgenţă Iaşi, unde la data de 4 aprilie 2002 a decedat în urma unui stop cardiorespirator iresuscitabil.
Instanţa a reţinut că în speţă inculpaţii au premeditat săvârşirea faptei cu o zi înaintea conflictului, au efectuat acte de pregătire împreună, s-au înarmat cu obiecte contondente şi s-au ascuns în aşteptarea victimei, iar multiplele lovituri aplicate cu mare intensitate asupra unor zone vitale ale corpului acesteia îndreptăţesc concluzia că inculpaţii au avut reprezentarea suprimării vieţii victimei, rezultat pe care, chiar dacă nu l-au urmărit, au acceptat posibilitatea producerii lui.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul OG a susţinut că a comis infracţiunea sub stăpânirea unei puternice tulburări, că nu a premeditat fapta şi nu a lovit victima cu intenţia de a o ucide, considerând că se impune schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte cu reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării şi reducerea pedepsei aplicate.
Inculpatul O.B.R. a solicitat achitarea, susţinând că nu a participat la săvârşirea infracţiunii, iar inculpatul O.V. a criticat şi el hotărârea sub aspectul încadrării juridice a faptei, pe care o consideră greşită şi a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi stabilirea unei pedepse în raport de această calificare juridică.
Curtea de Apel Iaşi a apreciat apelurile declarate de inculpaţii O.B.R. şi O.V. ca fiind în parte întemeiate, iar cel al apelantului OG ca nefondat.
S-a reţinut că instanţa de fond a stabilit o situaţie de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză, care au fost complet şi just evaluate, iar în raport de modul cum a fost pregătită săvârşirea infracţiunii, modalităţile şi mijloacele folosite, natura şi multitudinea loviturilor aplicate victimei, zonele vitale vizate şi consecinţele produse, încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de omor calificat a fost corectă, fiind dovedită fără dubii intenţia inculpaţilor de a ucide.
S-a argumentat, în sensul că premeditarea reţinută ca circumstanţă de calificare a infracţiunii de omor pentru toţi inculpaţii exclude posibilitatea săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen., care este o infracţiune praeterintenţionată.
Cât priveşte pedeapsa aplicată inculpatului OG instanţa de apel a apreciat-o ca fiind just individualizată, cu respectarea tuturor criteriilor impuse de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Apelurile declarate de inculpaţii O.V. şi O.B.R. au fost admise, fiind considerate întemeiate, pentru motive de casare avute în vedere din oficiu.
S-a constatat că pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată de prima instanţă apelantului O.B.R. atare ca fiind nelegală faţă de împrejurarea că se situează sub limita minimă prevăzută de lege în cazul acestui inculpat fără a-i fi reţinute în favoare circumstanţe atenuante.
Pe de altă parte atât în cazul acestuia, cât şi în cel al inculpatului O.V. instanţa de control judiciar a apreciat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen., impunându-se reducerea cuantumului pedepsei aplicate pentru inculpatul O.V. şi menţinerea pedepsei de 6 ani închisoare, pentru inculpatul minor O.B.R., pedeapsă care în condiţiile reţinerii circumstanţelor atenuante apare ca fiind legală.
Pentru aceleaşi considerente expuse în examinarea apelului inculpatului OG, infracţiunea săvârşită de inculpatul O.V. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor şi nu cele ale infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., astfel încât critica invocată de acesta nu a fost primită.
Cu privire la critica inculpatului O.B.R. prin care viza achitarea, instanţa de apel a înlăturat susţinerea acestuia reţinând că activitatea infracţională şi contribuţia concretă a fiecărui inculpat a fost stabilită cu certitudine de instanţa fondului pe baza probelor temeinic analizate şi interpretate, vinovăţia acestuia fiind pe deplin dovedită.
Pentru considerentele arătate Curtea de Apel Iaşi a admis apelurile inculpaţilor O.B.R. şi O.V., a casat în parte sentinţa şi rejudecând a reţinut în favoarea acestora dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) şi b) C. pen., a redus pedeapsa aplicată inculpatului O.V. la 14 ani închisoare şi a menţinut pedeapsa de 6 ani aplicată inculpatului O.B.R.
Prin aceeaşi decizie a respins ca nefondat apelul inculpatului OG
Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs inculpaţii OG şi O.V.
Primul a criticat hotărârea reiterând, în esenţă, motivele analizate în apel şi a susţinut că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 183 C. pen., infracţiune pe care a comis-o provocat fiind de victimă.
A solicitat prin apărător casarea hotărârilor pronunţate, schimbarea încadrării juridice, în sensul arătat, reţinerea în favoarea sa a scuzei provocării şi reducerea corespunzătoare a pedepsei.
Personal, în ultimul cuvânt inculpatul OG a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale, fără însă a învedera care sunt aspectele care în opinia sa trebuie lămurite.
Recurentul O.V. a criticat şi el hotărârea atacată, susţinând că în mod greşit s-a dispus condamnarea sa pentru o faptă pe care nu el a săvârşit-o şi a solicitat achitarea.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Examinând cauza, în raport de motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată, din analiza actelor dosarului, că nu au rămas nelămurite aspecte esenţiale necesare aflării adevărului, astfel încât nu se impune completarea urmării penale sau administrarea unor alte probe în faţa instanţelor.
Se constată, de asemenea, că din declaraţiile martorilor I.M., C.I., P.M., C.F., C.G. coroborate cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului, planşa foto, raportul de autopsie medico-legală avizată de comisia de avizare şi cu declaraţiile celorlalţi martori audiaţi în cauză, rezultă cu certitudine că cei trei inculpaţi înarmaţi cu corpuri contondente au aplicat lovituri multiple victimei în zone vitale ale corpului, producându-i leziuni care în final i-au produs moartea.
Aşa fiind, apărarea recurentului O.V., în sensul că nu a lovit victima nu poate fi primită, fiind infirmată de probele dosarului.
Neîntemeiate se constată a fi şi motivele de recurs vizând greşita încadrare juridică a faptelor şi individualizare a pedepselor.
Atâta timp cât obiectele vulnerante folosite de inculpaţi sunt apte să producă moartea, cât loviturile aplicate au produs leziuni direct letale, în afara posibilităţilor de salvare a vieţii victimei, care a decedat în urma şocului traumatic suferit şi a insuficienţei neurovasculare, în mod corect s-a reţinut că inculpaţii chiar dacă nu au urmărit uciderea victimei, au prevăzut posibilitatea producerii acestui rezultat pe care l-au acceptat.
Această poziţie subiectivă faţă de rezultatul faptei este caracteristică infracţiunii de omor, iar în speţă, aşa cum de altfel a argumentat şi instanţa de apel, reţinerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen., PREMEDITAREA, pentru toţi inculpaţii exclude praeterintenţia caracteristică infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte.
În ce priveşte pedepsele aplicate recurenţilor, Curtea constată, că la individualizarea acestora s-a ţinut seama de dispoziţiile de principiu ale art. 52 C. pen. şi de criteriile generale cuprinse în art. 72 din acelaşi cod, respectiv gradul ridicat de pericol social concret, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, împrejurările şi modalităţile în care s-au consumat faptele, dar şi datele ce caracterizează persoana inculpaţilor.
Pedepsele principale de 20 ani închisoare aplicate inculpatului OG, pentru infracţiunea de omor deosebit de grav săvârşit în stare de recidivă postexecutorie şi în condiţiile în care a mai fost condamnat tot pentru o infracţiune de omor rămasă în stare de tentativă şi de 14 ani închisoare, aplicată inculpatului O.V., în favoarea căruia s-au recunoscut circumstanţe atenuante, se dovedesc a fi corect individualizate şi în măsura să servească scopului preventiv şi coercitiv prevăzută de art. 52 C. pen., astfel încât o redozare a acestora nu se justifică.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi constatând că în cauză nu există motive de casare, care avute în vedere din oficiu să ducă la desfiinţarea hotărârii atacate va respinge recursurile ca neîntemeiate potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii OG şi O.V. împotriva deciziei penale nr. 459 din 11 decembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, durata reţinerii şi arestării preventive de la 5 aprilie 2002 până la 4 martie 2004.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 126/2004. Penal. întreruperea executării... | ICCJ. Decizia nr. 1284/2004. Penal. Legea nr.678/2001. Recurs → |
|---|
