ICCJ. Decizia nr. 1433/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1433/2004
Dosar nr. 5047/2003
Şedinţa publică din 12 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 178 din 24 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza prevederilor art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul M.E. la pedeapsa de 4 ani închisoare.
În baza prevederilor art. 861 C. pen., a suspendat executarea pedepsei sub supraveghere pe o perioadă de 7 ani.
A atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen., ce privesc revocarea suspendării sub supraveghere.
A admis în parte cererea de despăgubiri civile.
În baza prevederilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat la plata sumei de 50.000.000 lei, despăgubiri către partea civilă P.N.
În baza prevederilor art. 178 din Legea nr. 3/1978, a obligat pe inculpat la plata sumei de 10.012.400 lei către Spitalul Clinic Dr. Bagdasar, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii la completa achitare a debitului.
A pus în vedere inculpatului, respectarea dispoziţiilor art. 863 lit. a), b), c) şi d) C. pen., pe perioada termenului de încercare.
În baza prevederilor art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 18 ianuarie 2002 la data punerii efective în libertate.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în după amiaza zilei de 27 ianuarie 2002, după ce anterior, inculpatul, în timp ce efectua serviciul în calitate de agent de pază la SC T.G. SRL, îl admonestase pe partea vătămată P.N., care se deplasa prin zonă cu o armă de vânătoare, ulterior, după ce acesta s-a întors la domiciliul său, inculpatul a plecat după el, iar în dreptul imobilului părţii vătămate, după o altercaţie verbală, inculpatul l-a lovit cu un cuţit în mai multe locuri, iar apoi a plecat la punctul său de lucru.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesele verbale de sesizare şi de cercetare la faţa locului, planşe foto, raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile părţii vătămate P.N., declaraţiile martorilor P.E., P.A., P.S. şi C.D., precum şi declaraţiile inculpatului M.E.
Fiind audiat, în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că, în timpul conflictului, partea vătămată a încercat să îl lovească cu o rangă metalică, moment în care, vrând să se apere a lovit-o pe aceasta cu cuţitul, apărare ce nu a fost reţinută de tribunal, nefiind susţinută de nici o probă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, vizând individualizarea pedepsei sub aspectul cuantumului prea blând al pedepsei, dar şi al modalităţii de executare în regim de suspendare sub supraveghere, apreciind că nu corespunde scopului instituit de legiuitor, solicitând majorarea pedepsei şi executarea ei în regim de detenţie, în subsidiar, criticând omisiunea instanţei de a indica măsurile cărora ar fi trebuit să se conformeze inculpatul pe perioada termenului de încercare.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 496/ A din 2 septembrie 2003 a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
A desfiinţat, în parte, sentinţa penală nr. 178 din 24 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 5073/2002 şi rejudecând, în fond:
A înlăturat dispoziţiile art. 861 şi art. 83 C. pen.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 350 C. proc. pen., a dispus arestarea inculpatului.
A menţinut celelalte dispoziţii.
Instanţa de control judiciar a reţinut că apelul Parchetului este întemeiat, însă numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei şi a procedat în consecinţă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, solicitând aplicarea pedepsei complimentare, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi majorarea pedepsei aplicate inculpatului prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., reţinute în favoarea sa şi inculpatul M.E., care a cerut menţinerea sentinţei instanţei de fond, susţinând că pedeapsa aplicată îşi atinge scopul prin suspendarea sub supraveghere a executării ei.
Examinând Decizia atacată în raport de cazul de casare, prevăzut de art. 3859 pct. 14 teza II C. proc. pen., respectiv omisiunea aplicării pedepsei complimentare, prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.,
în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Curtea constată recursul fondat, urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
- inculpatul M.E. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 175 C. pen., omorul calificat se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 ani şi interzicerea unor drepturi.
Potrivit art. 65 alin. (2) şi (5) C. pen., aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă, iar pedeapsa principală stabilită este închisoarea de cel puţin 2 ani.
În ceea ce priveşte al doilea motiv de recurs al Parchetului, respectiv majorarea pedepsei aplicată inculpatului, prin înlăturarea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen., Curtea constată că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins ca atare, întrucât ambele instanţe au avut în vedere la individualizarea pedepsei împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, dar şi persoana inculpatului, aflat la primul conflict cu legea penală, cu o conduită sinceră pe parcursul procesului, considerente în raport de care pedeapsa aplicată a fost corect stabilită, justificându-se aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Examinând Decizia atacată în raport de motivul de recurs invocat de inculpat, respectiv menţinerea soluţiei instanţei de fond prin aplicarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, se constată că în mod corect instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile art. 861 şi art. 83 C. pen., având în vedere că sancţiunea iniţială era prea blândă, în raport de gravitatea faptei comise, împrejurările şi modalităţile de săvârşire, urmările produse victimei, astfel că puse în balanţă cu circumstanţele atenuante corect reţinute de prima instanţă, executarea pedepsei aplicată va avea eficienţă maximă în atingerea scopului educativ preventiv, numai prin privarea inculpatului de libertate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchet, numai cu privire la omisiunea aplicării dispoziţiilor art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de inculpatul M.E. ca nefondat şi va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 496/ A din 2 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpatul M.E.
Casează parţial Decizia atacată, numai cu privire la omisiunea aplicării pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Rejudecând, conform art. 65 alin. (2) C. pen., aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală de 4 ani închisoare şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.E., împotriva aceleiaşi decizii.
Constată că inculpatul a fost arestat în perioada 18 ianuarie 2002, 25 februarie 2003.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1432/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1434/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs → |
|---|
