ICCJ. Decizia nr. 1435/2004. Penal. Art.276 alin.4 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1435/2004
Dosar nr. 5159/2003
Şedinţa publică din 12 martie 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Caraş – Severin, prin sentinţa penală nr. 105 din 3 iulie 2003, în baza art. 276 alin. (1) şi (4), raportat la art. 277 alin. (2), cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul B.N. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1003 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente S.C. U. S.A. Timişoara, la 12.610.240 lei despăgubiri civile faţă de partea civilă C.N.C.F. – C.F.R. S.A., Regionala C.F.R. Timişoara, cu dobânzile legale aferente până la achitarea integrală şi la 1.937.417 lei despăgubiri civile faţă de partea civilă S.N.T.C.F. C.F.R. – Călători – R.T.T.C. Timişoara, cu dobânzile aferente, până la achitarea integrală a despăgubirilor.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente S.C. U. S.A., la 54.072.000 lei despăgubiri civile materiale faţă de partea civilă P.M. şi la 427.839.118 lei daune morale. Inculpatul a mai fost obligat la 72.160.782 lei daune morale faţă de partea civilă P.M. şi, în solidar, cu partea responsabilă civilmente, la 18.088.782 lei, despăgubiri civile, cheltuieli de spitalizare, faţă de partea civilă, Spitalul Clinic nr. 1 Timişoara.
S-au respins cererile privind instituirea sechestrului asigurator formulat de părţile civile C.N.C.F. C.F.R. S.A., Regionala C.F.R. Timişoara şi S.N.T.F.C. C.F.R. Călători S.A. R.T.F.C. Timişoara.
Inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. U. S.A. Timişoara la 7.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că, în data de 6 mai 2002, inculpatul B.N., conducând autoturismul său Dacia, nu a respectat semnele de circulaţie la trecerea de nivel cu calea ferată, intrând în coliziune cu trenul rapid nr. 694, relaţia Timişoara – Bucureşti. În urma accidentului survenit au decedat P.P., B.S. şi minorii P.S.N. şi P.P.M., aflaţi în autoturism. Victimei P.M.I. i-au fost cauzate vătămări corporale pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale.
În urma faptei săvârşite de către învinuit a fost pusă în pericol siguranţa circulaţiei mijloacelor de transport pe căile ferate şi s-a produs o pagubă Regionala C.F. Timişoara, în sumă de 9.093.859 lei fără T.V.A.
În fapt s-a stabilit că în data de 6 mai 2002, în jurul orei 15,00, inculpatul, la rugămintea victimei P.P., a transportat cu autoturismul său pe P.P., P.M., soţi, pe copii acestora şi pe B.S., mama victimei.
La trecerea de nivel după localitatea Valea Timişului, învinuitul nu a respectat semnalele sonore şi luminoase pentru a opri şi nici indicatorul „Stop", pentru a se asigura dacă circulă vreun tren.
În momentul în care autoturismul se afla pe linia ferată a avut loc impactul cu locomotiva trenului rapid.
În urma coliziunii, autoturismul a fost distrus, rămânând ca obstacol în libera trecere pe calea ferată.
Victimele P.P., P.S.N. şi B.S. au decedat. Victima P.P.M. a decedat la spital. Victimei P.P.M. i-au fost acordate 80 de zile îngrijiri medicale.
Din adresa Regionalei rezultă că în urma coliziunii se putea pune în pericol siguranţa circulaţiei; de asemenea, s-au produs pagube la instalaţia C.F.R., la locomotivă şi la întârzierea trenurilor, în sumă totală de 9.013.859 lei, fără a fi inclus T.V.A.
Din adresa nr. 12/1793/2002 a Regionala C.F. Timişoara, rezultă că în momentul producerii accidentului, semnalele acustice şi luminoase, de trecere la nivel, cu calea ferată Valea Timişului, funcţionau. Dacă, în acel moment, semnalele nu ar fi funcţionat, circulaţia trenurilor s-ar fi făcut cu viteza de cel mult 15 km/oră, în zona pasajului la nivel, mecanicul circulând cu deosebită atenţie, dând semnale repetate de fluier.
Din rapoartele medico – legale nr. 102 – nr. 105 din 6 mai 2002 şi 22 august 2002, rezultă că moartea victimelor a fost violentă şi s-a produs prin lovirea de părţi dure din interiorul unui autoturism, în urma lovirii şi târârii autoturismului, de către o locomotivă.
Din certificatul medico – legal nr. C.- 493 din 2 iulie 2002 rezultă că victima P.M. a prezentat leziuni traumatice care pot fi consecinţa loviturii de părţile dure din interiorul unui autoturism în mişcare, în cadrul unui accident feroviar, necesitând pentru vindecare, un număr de 80 de zile de îngrijiri medicale.
Regionala C.F. Timişoara, s-a constituit parte civilă cu suma de 9.093.859 lei.
Partea civilă P.M. a solicitat suma de 600.000.000 lei daune materiale şi morale, precum şi pensie lunară.
Spitalul Clinic nr. 1 Timişoara a solicitat suma de 18.088.782 lei despăgubiri civile constând în cheltuielile de spitalizare făcute cu victima internată.
Învinuitul nu a recunoscut faptul că semnalele sonore şi luminoase de la trecerea de pasaj au funcţionat. Funcţionarea acestora este însă dovedită prin adresa nr. 12/1793 din 2002 a Regionala C.F. Timişoara, declaraţia părţii civile P.M. şi prin declaraţiile martorilor T.F., C.D., Şt.R., A.S., precum şi prin casetă video, tip E – 180 M.V.N.S. realizată de reprezentanţii P. TV şi depusă la dosar de partea civilă P.M.
În drept, fapta inculpatului constituie infracţiunea de distrugere şi semnalizare, prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen.
Inculpatul a comis fapta din culpă, producând o catastrofă de cale ferată. Conform art. 277 alin. (2) C. pen., catastrofa produsă constă în ciocnirea unui mijloc de transport al C.F.R., cu un alt vehicul, producându-se urmări deosebit de grave, prin moartea şi vătămarea integrităţii corporale a unor persoane.
Apelurile declarate de inculpatul B.N. şi partea responsabilă civilmente S.A. U. S.A. Timişoara, împotriva sentinţei penale nr. 105 din 3 iulie 2003 a Tribunalului Caraş – Severin, au fost respinse, ca nefondate, de către Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, prin Decizia penală nr. 387/ A din 27 octombrie 2003.
Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, au declarat recursuri, inculpatul B.N. şi partea responsabilă civilmente S.A. U. S.A. Timişoara.
În recursul său, inculpatul a invocat motivele de recurs prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 12, 14 şi 17 C. proc. pen. şi a susţinut că fapta sa n-ar întruni elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 277 alin. (2) C. pen., întrucât, nu s-a produs o catastrofă de cale ferată, neexistând ciocniri sau devieri de trenuri, că n-ar fi întrunite nici elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen., întrucât, în ziua producerii accidentului, semnalele luminoase şi auditive de cale ferată erau acoperite de plante şi astupate cu paie, cel mult, în sarcina sa, putându-se reţine, infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 C. pen., infracţiune pentru comiterea căreia, să fie sancţionat, cu suspendarea sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.
În sfârşit, pentru ipoteza în care, instanţa n-ar primi apărările făcute de inculpat, s-a cerut individualizarea pedepsei, ţinându-se seama că nu are antecedente penale, are de întreţinut cinci persoane iar soţia sa nu lucrează.
Recurenta S.A. U. S.A. Timişoara a criticat Decizia atacată susţinând că n-ar fi trebuit obligată, în solidar, cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile şi că, la fel, greşit a fost obligată, în solidar, la plata cheltuielilor judiciare.
Responsabila civilmente, în recursul său a invocat art. 50 alin. (2) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România şi art. 22, pct. 9 din Normele privind aplicarea asigurărilor obligatorii de răspundere, pentru pagubele aduse terţilor, susţinând că, în speţă, n-ar fi vorba de o răspundere delictuală, asigurată ci de o răspundere contractuală rezultată din contractul intervenit între inculpat şi persoanele luate în autovehicul, devenite victime, în urma accidentului.
Ambele recursuri sunt nefondate.
Susţinerile recurentului inculpat nu pot fi primite, neavându-şi temei, nici în actele dosarului, nici în prevederile legale invocate.
Astfel, conform art. 277 alin. (2) C. pen., catastrofa de cale ferată constă în deraierea, răsturnarea sau prăbuşirea unui mijloc de transport al căilor ferate, sau în producerea unui alt asemenea rezultat, precum şi în ciocnirea a două mijloace de transport ale căilor ferate sau a unui mijloc de transport al căilor ferate cu un alt vehicul, dacă s-au produs urmări deosebit de grave prin moartea sau vătămarea integrităţii corporale a unor persoane, ori prin distrugerea sau degradarea mijloacelor de transport ale căilor ferate, a instalaţiilor de cale ferată sau a mărfurilor încredinţate pentru transport.
În speţă, este indubitabil că autoturismul condus de inculpat a intrat în coliziune cu trenul rapid ce trecea, în relaţia Timişoara – Bucureşti, în 6 mai 2002, la trecerea de nivel, din apropierea Văii Timişului, coliziune ce a avut loc ca rezultat, moartea a patru persoane şi vătămarea corporală gravă a altei persoane, consecinţe grave, ce dovedesc existenţa catastrofei, ce i se impută inculpatului.
La fel, în cauză, contrar susţinerilor apărării inculpatului, sunt îndeplinite şi elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere şi semnalizare prevăzute de art. 276 alin. (1) şi (4) C. pen.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că nu se pune problema schimbării încadrării juridice în infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 178 C. pen., aşa cum s-a cerut de apărarea inculpatului.
De asemenea, nu se pune problema reindividualizării pedepsei din probele administrate, rezultând că pedeapsa este bine stabilită şi aplicată, fiind în concordanţă cu criteriile indicate în dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În raport cu cele arătate, Curtea va trebui să privească recursul inculpatului ca nefondat şi să-l respingă ca atare, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Nici recursul părţii responsabile civilmente S.A. U. S.A. Timişoara nu este întemeiat, urmând a fi respins, în baza aceluiaş temei juridic.
În speţă, izvorul răspunderii civile a inculpatului este delictul, rezultat din infracţiunea comisă de inculpat, şi nu contractual, cum se încearcă a se acredita ideea, de către recurenta parte responsabilă civilmente.
Prin urmare, în mod legal, este angajată răspunderea, în solidar, cu inculpatul, a părţii responsabile civilmente, atât pentru despăgubirile civile, cât şi pentru cheltuielile judiciare către stat, încât, şi sub acest aspect, hotărârea atacată este temeinică şi legală.
În atare situaţie, Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.N. şi de partea responsabilă civilmente S.A. U. S.A. Timişoara împotriva deciziei penale nr. 387/ A din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Văzând şi reglementarea plăţii cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B.N. şi de partea responsabilă civilmente S.A. U. S.A. Timişoara împotriva deciziei penale nr. 387/ A din 27 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurenta parte responsabilă civilmente şi pe recurentul inculpat să plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1434/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1436/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
