ICCJ. Decizia nr. 1468/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1468/2004
Dosar nr. 4592/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 306 din 28 martie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a luat faţă de inculpatul minor I.L. măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), şi de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., cu motivarea că cele două fapte se află în concurs real [(art. 33 lit. a) C. pen.)].
În baza art. 490 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în executare a măsurii educative.
S-a constatat că inculpatul a fost reţinut timp de 24 de ore în data de 4 iunie 2002 şi arestat preventiv cu începere de la 5 iunie 2002, până la data punerii efective în executare a măsurii educative.
A constatat că prejudiciul cauzat părţilor vătămate T.A. şi OG a fost acoperit.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 600.000 lei.
Prin aceeaşi hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
1. În seara zilei de 11 aprilie 2002, în jurul orelor 19,00, în timp ce se afla pe Calea Dorobanţilor din Bucureşti, inculpatul I.L., însoţit fiind de numiţii D.F., T.D., R.V. şi P.C., l-a acostat pe numitul T.A., căruia i-a cerut telefonul mobil pe care îl avea asupra sa.
Întrucât T.A. a refuzat să dea curs cererii inculpatului, acesta i-a luat prin violenţă telefonul din mână pe care l-a pus în buzunar, după care i-a smuls de la gât un lănţişor din aur. După însuşirea celor două bunuri, inculpatul a fugit de la locul faptei.
S-a reţinut că, anterior sustragerii bunurilor, inculpatul a cerut părţii vătămate să-l însoţească pe o stradă lăturalnică, în loc retras şi neluminat, în spatele magazinului A.E., cerere care i-a fost refuzată.
2. La data de 3 aprilie 2002, în jurul orelor 20,00, inculpatul I.L. a acostat, în Piaţa Romană, pe partea vătămată OG, în vârstă de 13 ani, la care observase că are asupra sa un CD Player portabil.
Sub pretextul că doreşte să asculte şi el muzică, inculpatul i-a cerut părţii vătămate aparatul, iar după ce a intrat în posesia acestuia a părăsit în fugă locul faptei. Ulterior, inculpatul a vândut CD-ul cu suma de 600.000 lei, pe care a cheltuit-o în interes personal.
Partea vătămată OG a arătat că inculpatul i-a luat CD-ul prin forţă, deoarece la refuzul său, a fost lovit cu pumnii şi picioarele şi ameninţat cu un cuţit care i-a fost pus la gât.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul I.L.
Parchetul a criticat hotărârea primei instanţe cu privire la:
- încadrarea juridică a faptei săvârşite în dauna părţii vătămate OG, în sensul că aceasta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, astfel cum a fost reţinută prin rechizitoriu şi nu de furt, cum greşit a reţinut prima instanţă, din moment ce din probe rezultă că inculpatul şi-a însuşit CD-ul, prin folosirea de acte de violenţă;
- greşita alegere a sancţiunii aplicată inculpatului, în sensul că faţă de gravitatea faptelor comise, în cauză se impunea aplicarea unei pedepse privative de libertate şi nicidecum măsura educativă a internării într-un centru de reeducare.
Inculpatul I.L. a criticat aceeaşi hotărâre, solicitând ca în cauză să se ţină seama de datele ce caracterizează persoana sa şi să i se aplice o sancţiune mai uşoară.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 460 din 19 august 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi desfiinţând în parte hotărârea atacată a înlăturat dispoziţia primei instanţe de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. e) C. pen., menţinând celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I.L., pe care l-a obligat să plătească statului suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „În mod constant, pe tot parcursul procesului penal, partea vătămată OG a arătat că a fost lovit de către inculpat şi de frică i-a dat acestuia CD-Player pe care îl deţinea, situaţie de fapt pe care a relatat-o imediat părinţilor săi şi a doua zi a sesizat organul de poliţie", motiv pentru care fapta trebuia încadrată în infracţiunea de tâlhărie, cum dealtfel inculpatul a şi fost trimis în judecată prin actul de sesizare a instanţei (rechizitoriu), în care sens urmează a se dispune.
Referitor la critica privind înlocuirea măsurii educative a internării într-un centru de reeducare cu o sancţiune mai aspră, respectiv, aplicarea unei pedepse cu executare prin privare de libertate, s-a arătat că nu este întemeiată, alegerea făcută de prima instanţă fiind corectă, având în vedere vârsta inculpatului şi faptul că acesta se află la prima încălcare a legii penale.
În ce priveşte apelul declarat de inculpat s-a arătat că nu este fondat, deoarece prima instanţă a apreciat corect atât pericolul social al faptelor pe care acesta le-a comis, cât şi datele ce caracterizează persoana sa, în raport de care a ales o sancţiune corespunzătoare în măsură să realizeze prevederile art. 52 C. pen., motiv pentru care nu se impune a fi schimbată.
Decizia curţii de apel a fost atacată cu recurs de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita încadrare juridică a faptei de tâlhărie săvârşită în dauna părţii vătămate OG, în sensul că în cauză se impunea reţinerea şi a agravantelor prevăzute la art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi d) C. pen., pe lângă agravanta prevăzută la lit. e), având în vedere că luarea CD-Player-ului prin violenţă a avut loc în urma înţelegerii pe care inculpatul a avut-o cu numitul M., zis „B.", în condiţiile în care era înarmat, având asupra sa un cuţit cu care a şi ameninţat pe partea vătămată, şi în timpul nopţii, deoarece în luna aprilie la ora 21,00, afară este întuneric;
În legătură cu acest aspect s-a solicitat a se face aplicarea şi a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), având în vedere faptul că infracţiunea a fost săvârşită mai înainte de modificarea Codului penal, prin Legea nr. 169/2002, dispoziţiile legii vechi fiindu-i mai favorabile sub aspectul tratamentului juridic aplicabil.
- greşita individualizare a sancţiunii aplicată inculpatului, în sensul că faţă de pericolul social al faptelor săvârşite şi anume două infracţiuni de tâlhărie, împrejurările în care acestea au fost comise, şi anume prin folosirea unui mod similar de operare, asupra a două persoane care erau minore, prin ameninţare şi pe timp de noapte, se impune ca în cauză să se aprecieze că pentru reeducarea acestuia se impunea aplicarea unei pedepse, care să fie executată prin privare de libertate, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare fiind prea blândă.
Recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, este întemeiat, numai în ce priveşte critica privind greşita încadrare juridică a faptei de tâlhărie, reţinută în sarcina inculpatului, comisă în dauna părţii vătămate OG
Întrucât din actele şi probele de la dosar rezultă că inculpatul a comis fapta de tâlhărie, în dauna părţii vătămate OG în urma unei înţelegeri cu o altă persoană, prin folosirea unui cuţit şi în timpul nopţii, încadrarea juridică corectă era cea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) şi e) C. pen. şi nu art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cum eronat a reţinut instanţa de apel.
Prin urmare, critica fiind întemeiată, urmează a se dispune casarea deciziei pronunţată de instanţa de apel, în sensul că se va schimba încadrarea juridică a faptei de tâlhărie în discuţie, din art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) şi e) C. pen.
Întrucât fapta a fost comisă înainte de modificarea Codului penal prin Legea nr. 169/2002, în cauză se va face şi aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), deoarece dispoziţiile textului de lege anterior este mai favorabil inculpatului sub aspectul tratamentului juridic aplicabil, deoarece prevede limite de pedeapsă mai reduse în raport cu textul de lege astfel cum a fost modificat.
În ce priveşte critica prin care se solicită înlocuirea măsurii educative a internării inculpatului într-un centru de reeducare cu aplicarea unei pedepse privative de libertate, se constată că nu este întemeiată.
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au apreciat corect că în cauză reeducarea inculpatului se poate realiza şi fără aplicarea unei pedepse privative de libertate, măsura reeducării într-un centru de reeducare, fiind luată în favoarea sa, deoarece într-o astfel de situaţie poate fi urmărit, supravegheat şi îndrumat mai îndeaproape de către un personal specializat în probleme legate de minori, după cum poate să-şi continue studiile şi eventual să înveţe o meserie pe care să o poată practica după punerea în libertate.
Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este fondat, numai în ce priveşte încadrarea juridică a faptei de tâlhărie, comisă în dauna părţii vătămate OG, în care sens se va casa Decizia instanţei de apel, urmând a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 460 din 19 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe intimatul inculpat I.L.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de tâlhărie săvârşită de inculpat la data de 3 aprilie 2002, în dauna părţii vătămate OG
În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi a art. 13 din acelaşi cod, în infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), d) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi a art. 13 din acelaşi cod.
Menţine măsura educativă a internării într-un centru de reeducare a inculpatului minor I.L.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1467/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1470/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
