ICCJ. Decizia nr. 1467/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1467/2004
Dosar nr. 3913/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secţia a II-a penală a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa nr. 654 din 3 iulie 2003, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 13 şi a art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul A.D.G. la 6 ani închisoare (fapta din 1 iunie 2001); conform art. 211 alin. (2) lit. d) şi f), cu aplicarea art. 13 şi a art. 37 lit. b), la două pedepse a câte 11 ani închisoare (faptele din 11 şi 29 aprilie 2001) şi în temeiul art. 211 alin. (2) lit. f), cu aplicarea art. 13 şi a art. 37 lit. b), la 11 ani închisoare (fapta din 25 aprilie 2001).
În baza art. 33 lit. a) şi a art. 34 lit. b) C. pen., tribunalul a contopit pedepsele în cea mai grea, dispunând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), iar în temeiul art. 65 din acelaşi cod, instanţa i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b), pe o durată de 5 ani.
Tribunalul a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001 la zi, iar în baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., acesta a fost obligat la plata sumelor de 3.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă L.C. şi 15.000.000 lei, părţii civile C.I., luându-se act că părţile vătămate M.R. şi S.F. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat, totodată, la plata sumei de 6.000.000 lei, cu titlu de confiscare specială şi la 10.000.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Hotărând astfel, instanţa a reţinut, în fapt, că, la data de 11 aprilie 2001, în jurul orei 2,00, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată L.C. şi profitând de întuneric, precum şi de lipsa unor persoane a ameninţat-o cu un cuţit, iar după ce a întreţinut cu aceasta relaţii sexuale, i-a sustras un telefon mobil şi bijuterii din argint.
În acelaşi mod a procedat şi cu partea vătămată S.F. la 24 aprilie 2001 pe care a urmărit-o până la cabina liftului din blocul în care locuia, şi după ce a supus-o la acte de perversiune sexuală, prin ameninţarea cu cuţitul i-a luat telefonul mobil.
La 29 aprilie 2001, inculpatul, recurgând la acelaşi procedeu ca în primul caz, după ce a întreţinut relaţii sexuale cu partea vătămată C.I., i-a sustras prin ameninţarea cu cuţitul, bijuterii şi telefonul mobil, iar în aceeaşi zi, a urmărit-o pe partea vătămată M.R. până în holul blocului în care aceasta locuia şi a încercat să-i smulgă de la gât lănţişorul din aur, însă la strigătele ei de ajutor, a încercat să se îndepărteze, însă a fost urmărit şi imobilizat de martorul P.N.M., care l-a şi predat organelor de poliţie, în faţa cărora a declarat că se numeşte B.D., însă în urma verificărilor efectuate, i s-a stabilit adevărata identitate.
Inculpatul a negat săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând că, în perioada decembrie 2000 – iunie 2001 s-a aflat în portul Constanţa, unde a prestat diferite activităţi „la negru" pe un vapor, situaţie confirmată, în parte, de martorul S.V., care l-a văzut la muncă însă nu a putut confirma prezenţa permanentă a inculpatului în port, chiar acesta susţinând că, a fost trimis la Timişoara să cumpere vopsea, oprindu-se şi în Bucureşti, de unde a fost ridicat de organele de poliţie pentru verificări.
Părţile vătămate şi martorii l-au recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptelor deduse judecăţii, astfel că instanţa a înlăturat apărările acestuia nesusţinute de probe concludente.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel, în termen legal, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate cu referire atât la faza de urmărire penală: neprezentarea materialului de urmărire penală; nu a dat declaraţii în legătură cu toate faptele care i s-au reţinut şi i s-a refuzat administrarea probelor în apărare, cât şi la cea a cercetării judecătoreşti: necomunicarea rechizitoriului şi neadministrarea deşi admise a unor probe în apărare.
Referitor la infracţiunea de fals privind identitatea, prevăzută şi pedepsită de art. 293 C. pen., inculpatul a menţionat că ea nu a fost dovedită, solicitând, în context, achitarea sa.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 468 din 19 august 2003, a respins, ca nefondat, apelul constatând că: „inculpatului i s-a adus la cunoştinţă întreg materialul de urmărire penală, în prezenţa apărătorului, declarând că nu recunoaşte faptele ce i se impută, neavând de solicitat alte probe sau de administrat cereri".
S-a reţinut, de asemenea, că, la termenul din 16 octombrie 2001, instanţa a amânat cauza pentru a i se comunica rechizitoriul, fapt ce s-a realizat până la termenul din 14 noiembrie 2001, când a dat declaraţii cu privire la toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, iar în ceea ce priveşte probele solicitate în instanţă, el a propus audierea martorilor S.V. şi S.M. Primul a fost audiat, dar în lipsa unor date corecte şi precise de stare civilă, cel de-al doilea martor nu a putut fi identificat.
În termen legal, împotriva deciziei, inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru netemeinicie, cu referire la insuficienţa probelor care să dovedească vinovăţia sa pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie, solicitând în acest sens, casarea hotărârii şi restituirea dosarului organului de urmărire penală pentru completarea acesteia.
Examinând Decizia atacată în raport de cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată, în baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, recursul nefondat urmând a fi respins.
Din coroborarea probelor, rezultând din mijloacele de probă dispuse şi administrate de către organele de urmărire penală, cât şi în mod direct, nemijlocit de către prima instanţă, (plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate: procesele-verbale de cercetare a inculpatului şi de recunoaştere din grup a acestuia de către părţile vătămate; raport de constatare tehnico-ştiinţifică criminalistică a fişei decadactilară cu impresiunile inculpatului; declaraţiile martorilor: P.M.N.; C.L.L., C.P.D., B.F. coroborate cu declaraţiile inculpatului) rezultă fără nici un dubiu că A.D.G. este autorul faptelor de tâlhărie comise în luna aprilie 2001.
Referitor la faptele de viol şi de perversiune sexuală, urmărirea penală fiind incompletă, s-a dispus disjungerea cauzei în vederea definitivării probatoriului.
Totodată, se poate constata că inculpatul a acţionat în aceleaşi împrejurări (pe timp de noapte, în locuri izolate, asupra unor femei singure), cu aceleaşi mijloace (ameninţarea cu bătaia şi cu un cuţit) şi asupra unor bunuri de acelaşi fel (telefoane mobile şi bijuterii), ceea ce atestă o anume „specializare" a inculpatului în săvârşirea acestor infracţiuni, dacă se are în vedere şi conduita anterioară a acestuia: condamnat în anul 1992 şi 1996 pentru furt calificat, viol şi tâlhărie, astfel că şi pedepsele aplicate acestuia corespund gradului de pericol social concret al faptelor, dar şi al făptuitorului.
Aşa fiind, faptele şi împrejurările săvârşirii lor, precum şi vinovăţia inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi fals privind identitatea, rezultă din probele complet analizate şi just apreciate de către instanţe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situaţiei reale.
În consecinţă, secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, constatând că nu sunt întrunite cerinţele cazului de recurs invocate, în baza art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.G., va deduce din pedeapsa de executat timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001 până la 16 martie 2004 şi îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D.G. împotriva deciziei penale nr. 468 din 19 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 2 iulie 2001 până la 16 martie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1466/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1468/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
