ICCJ. Decizia nr. 1472/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1472/2004
Dosar nr. 3117/2003
Şedinţa publică din 16 martie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 532 din 10 iunie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul N.I.C. la:
- 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 65 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, după executarea pedepsei.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat în temeiul art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., să plătească Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti suma de 6.019.744 lei, cu dobânda legală aferentă calculată de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la achitarea totală a debitului.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
La data de 13 octombrie 1998, victima A.M. a consumat băuturi alcoolice la un bar, situat pe raza comunei Corbeanca.
Ulterior, în timp ce se afla în faţa barului, victima aflată în stare avansată de ebrietate, a avut o altercaţie cu inculpatul N.I.C. În timpul conflictului, inculpatul a lovit cu pumnul pe victimă, iar aceasta dezechilibrându-se, a căzut pe spate pe cimentul din faţa barului.
Întrucât victima zăcea abandonată la locul faptei, la cererea patronului barului, a fost transportată la domiciliul concubinei sale de către numitul C.G. Ulterior victima a decedat, cu toate îngrijirile medicale acordate.
Din conţinutul raportului medico-legal rezultă că moartea victimei A.M. a fost violentă şi s-a datorat unei hemoragii meningo-cerebrale consecutivă unui politraumatism cu fractură boltă craniu la un organism cu tare organice preexistente sclerolipomatoză miocardică, ciroză hepatică şi nefrită cronică interstiţială.
S-a făcut precizarea că leziunile traumatice au putut produce prin lovire cu şi de corpuri dure şi că între leziuni şi deces există raport direct de cauzalitate.
Împotriva acestor hotărâri a declarat apel inculpatul N.I.C., pe care a criticat-o în principal cu privire la greşita sa condamnare, susţinând că nu este autorul faptei, întrucât din declaraţiile martorilor care sunt contradictorii nu rezultă dacă este el persoana care a aplicat loviturile victimei şi în urma cărora aceasta a decedat, iar în cazul în care nu se va dispune achitare să se trimită cauza la prima instanţă pentru completarea materialului probator.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 383/ A din 3 iulie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că în cauză materialul probator administrat şi anume, declaraţiile martorilor date atât în cursul urmăririi penale, cât şi al cercetării judecătoreşti, raportul medico-legal de necropsie şi foaia de observaţie clinică, la care se adaugă şi recunoaşterile sale, dovedesc fără nici un dubiu că el este autorul faptei de lovire care a dus la decesul victimei, motiv pentru care nu se impune achitarea şi cu atât mai puţin casarea hotărârii în vederea completării materialului probator.
S-a mai arătat că, împrejurarea că unii martori au relatat secvenţe la care au asistat, iar alte situaţii pe care le ştiau din auzite, nu poate duce la concluzia că acestea sunt contradictorii aşa cum susţine inculpatul, după cum nici poziţia oscilantă pe care a avut-o acesta pe parcursul procesului penal nu poate constitui prin ea însăşi dovada a lipsei de vinovăţie, câtă vreme o susţinere sau alta nu se coroborează cu alte probe existente la dosar.
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul N.I.C. pe care a criticat-o cu privire la:
- greşita reţinere a situaţiei de fapt care nu este confirmată de probele de la dosar, motiv pentru care, a solicitat în principal, a se dispune achitarea, întrucât nu s-a stabilit cu certitudine dacă el este persoana care a lovit pe victimă, urmare a cărui fapt aceasta a decedat, iar, în subsidiar, casarea hotărârilor pronunţate în cauză şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă în vederea completării materialului probator;
- în cazul în care nu se va primi prima critică să se constate că fapta a fost comisă în condiţiile unei puternice stări de tulburare cauzată de comportarea victimei, astfel încât în favoarea sa, să se reţină circumstanţa atenuantă a provocării, precum şi circumstanţa atenuantă având în vedere împrejurările în care a comis fapta, comportarea culpabilă a victimei şi nu în ultimul rând persoana sa care nu are antecedente penale, iar anterior a avut o comportare apreciată ca pozitivă.
Recursul declarat de inculpatul N.I.C. este fondat în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta:
a) Critica privind greşita sa condamnare pentru lipsa dovezilor de vinovăţie, respectiv a faptului că din probe nu rezultă cu certitudine că el este autorul loviturii aplicate victimei, urmare a cărui fapt aceasta a decedat, motiv pentru care s-a solicitat în principal achitarea, iar în subsidiar trimiterea cauzei la prima instanţă pentru completarea probelor, invocată şi la judecata în apel, este nefondată.
Aşa cum motivat a arătat şi instanţa de apel, din probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti, şi anume declaraţiile persoanelor care au fost de faţă la conflictul dintre inculpat şi victimă, fişele medicale şi raportul medico-legal, rezultă fără dubiu că persoana care a lovit pe victimă este inculpatul şi că urmare a acestei lovituri, aceasta a căzut la sol şi în cădere s-a lovit la cap, suferind un traumatism cranio-cerebral, care a constituit şi cauza morţii, stabilindu-se fără echivoc că între fapta de lovire şi deces există raport de cauzalitate direct.
Prin urmare, neexistând nici un dubiu, în legătură cu faptul că inculpatul este persoana care a lovit pe victimă şi că între fapta de lovire şi deces există raport de cauzalitate, cererea sa de a se dispune achitarea este nefondată, după cum nefondată este şi cererea de trimitere a cauzei la prima instanţă în vederea completării materialului probator.
b) nu este întemeiată nici critica prin care solicită a se reţine în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, deoarece din probe nu rezultă că prin felul său de a se comporta, victima, aflată în vădita stare de ebrietate, a avut un comportament de natura celui arătat în art. 73 lit. b) C. pen., care să poată fi apreciată de natură a provoca o puternică tulburare în psihicul său şi sub a cărei influenţă să fi acţionat.
c) În ce priveşte critica privind pedeapsa aplicată inculpatului se constată că aceasta este întemeiată.
În cauză, instanţele trebuia să dea o mai mare eficienţă împrejurărilor în care a fost comisă fapta, respectiv să aibă în vedere comportarea culpabilă şi a victimei şi să ţină seama de datele ce ţin de persoana inculpatului şi anume lipsa antecedentelor penale şi comportarea bună avută anterior comiterii faptei, în sensul că acestea trebuiau reţinute cu titlu de circumstanţe atenuante, cu consecinţa reducerii pedepsei sub limita minimă a textului de lege incriminator, întrucât există suficiente temeiuri că scopul pedepsei prevăzut în art. 52 C. pen., se poate realiza şi prin aplicarea unei pedepse mai mici.
Pentru considerentele arătate, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul N.I.C. este fondat, a fi admis, a casa atât Decizia atacată, cât şi hotărârea primei instanţe şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul N.I.C. împotriva deciziei penale nr. 383 din 3 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 532 din 10 iunie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
Modifică pedeapsa aplicată inculpatului, în sensul că prin reţinerea art. 74 lit. a) şi c) şi ale art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen., o reduce de la 5 ani închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare.
Menţine restul dispoziţiilor hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 martie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1471/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1473/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
