ICCJ. Decizia nr. 1772/2004. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1772/2004
Dosar nr. 191/2004
Şedinţa publică din 31 martie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 3840 din 17 octombrie 2002, Judecătoria Târgu-Jiu a condamnat pe inculpatul S.G. la pedepsele de:
- un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (4) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- un an şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.;
- un an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 38 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, în pedeapsa cea mai grea, dispunându-se ca inculpatul să execute un an şi 8 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 83 C. pen., a fost revocată suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, pedeapsă constatată graţiată potrivit art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002.
S-a luat act că partea vătămată C.V. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 22 august 2002, după ce consumase băuturi alcoolice la un bar din satul Hobiţa, inculpatul S.G. s-a deplasat spre domiciliul său, observând că în spatele curţii era parcat autoturismul, ce aparţinea cumnatului său C.V.
Fără a-i cere permisiunea acestuia, cunoscând că nu posedă permis de conducere, realizând că anterior consumase băuturi alcoolice, inculpatul s-a urcat la volanul autoturismului cumnatului său, pornindu-l de la electromotor şi plecând cu acesta pe uliţa satului, împrejurări în care a lovit şi a rupt stâlpul de la reţeaua electrică, amplasat în faţa casei martorului I.C.
Alertaţi de zgomotul produs, la faţa locului s-au deplasat martorii G.N. şi I.C., acesta din urmă solicitând inculpatului să rămână la locul faptei, însă fără succes, întrucât acesta s-a urcat la volanul autoturismului cu care venise, îndreptându-se către domiciliu, iar pe drum a fost oprit de organele de poliţie.
Potrivit buletinelor de analiză toxicologică alcoolemie la data comiterii faptelor, inculpatul avea în sânge 1,45-1,30 gr. alcool, la 1000 ml sânge.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu şi inculpatul S.G.
Parchetul, în motivele scrise a invocat nelegalitatea soluţiei sub aspectul greşitei aplicări a dispoziţiilor art. 1 şi art. 7 din Legea nr. 543/2002, constatându-se graţiată pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată anterior inculpatului prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu.
În apelul său, inculpatul a invocat netemeinicia soluţiei, sub aspectul că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt prea mari.
Prin Decizia penală nr. 1147 din 2 decembrie 2002 Tribunalul Gorj a admis apelul inculpatului, a desfiinţat sentinţa, a descontopit pedepsele, pe care le-a redus astfel: de la un an şi 6 luni închisoare, la un an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 alin. (1) şi (4) C. pen., de la un an închisoare, la 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966 şi de la un an şi 8 luni închisoare, la un an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 37 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966.
Recontopind pedepsele, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de parchet.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, criticând-o în sensul că:
- după recontopirea pedepselor reduse de instanţa de apel a fost stabilită o pedeapsă rezultantă de un an închisoare, în condiţiile în care una din pedepsele componente era de un an şi 3 luni închisoare;
- pedepsele aplicate inculpatului de către instanţa de fond, au fost reduse în mod nejustificat.
Prin Decizia penală nr. 1568 din 14 noiembrie 2003, Curtea de Apel Craiova a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menţinând sentinţa penală nr. 3840 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Târgu-Jiu.
Considerând că hotărârile pronunţate în cauză sunt contrare legii, împotriva acestora, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs în anulare, criticându-le pentru greşita aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 543/2000, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită inculpatului S.G., prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu.
Examinând recursul în anulare în raport de motivul invocat, se constată că acesta este fondat, urmând să fie admis.
Potrivit art. 1 lit. a) din Legea nr. 543 din 1 octombrie 2002, se graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea până la 5 ani inclusiv, precum şi pedepsele cu amenda aplicate de instanţele de judecată, iar potrivit art. 4 din aceeaşi lege, aceste prevederi nu se aplică celor condamnaţi, pentru infracţiuni săvârşite în stare de recidivă şi celor care sunt recidivişti prin condamnări anterioare.
Revenind la cauză, din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului, se constată că potrivit menţiunilor înscrise în fişa de cazier judiciar a inculpatului, acesta a fost condamnat anterior, prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, la 2 ani închisoare, aplicându-se dispoziţiile art. 81 C. pen., referitoare la suspendarea condiţionată a executării pedepsei pentru infracţiunea, prevăzută de art. 98 alin. (1) din Legea nr. 26/1996.
Aşadar, inculpatul a săvârşit faptele deduse judecăţii la 22 august 2002, în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., aşa cum în mod corect au reţinut şi instanţele de judecată.
Pe cale de consecinţă, din acel moment inculpatul a dobândit calitatea de recidivist, astfel că toate pedepsele anterior aplicate sunt excluse de la beneficiul graţierii, chiar dacă la data săvârşirii infracţiunilor ce au atras iniţial aceste pedepse, inculpatul era infractor primar.
Aşa fiind, în această situaţie, prevederile art. 1 din Legea nr. 543/2002 nu erau aplicabile, în cauză, nefiind îngăduită graţierea pedepsei, care constituie primul termen al recidivei.
Pe de altă parte, potrivit art. 83 C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă suspendarea condiţionată şi dispune executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.
Aşadar, în cauză, instanţele trebuiau să revoce suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, să dispună executarea acesteia, alături de pedeapsa rezultantă de un an şi 8 luni închisoare, stabilită în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4141, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursul în anulare să fie admis.
Se vor casa hotărârile atacate numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedepsele de 2 ani închisoare stabilite inculpatului, prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, dispoziţii ce urmează să fie înlăturate.
Se vor menţine aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, urmând ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa rezultantă de un an şi 8 luni închisoare aplicată în cauză.
Inculpatul S.G. urmează să execute în final 3 ani şi 8 luni închisoare.
Se va face aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată.
Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, împotriva sentinţei penale nr. 3480 din 17 octombrie 2002 a Judecătoriei Târgu-Jiu, deciziei penale nr. 1147 din 2 decembrie 2002 a Tribunalului Gorj şi deciziei penale nr. 1568 din 14 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, privind pe inculpatul S.G.
Casează hotărârile atacate numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 543/2002, pentru pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită inculpatului, prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu, dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine aplicarea prevederilor art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 1145 din 4 aprilie 2001 a Judecătoriei Târgu-Jiu şi dispune ca inculpatul să o execute alături de pedeapsa rezultantă de un an şi 8 luni închisoare aplicată în cauză.
Inculpatul S.G. urmează să execute în final 3 ani şi 8 luni închisoare.
Face aplicarea prevederilor art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată. Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 martie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 177/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1774/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
---|