ICCJ. Decizia nr. 1922/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1922/2004
Dosar nr. 277/2004
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 686 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj, inculpatul P.G. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (21) lit. a), alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 74 şi art. 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de un an închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Acţiunea civilă formulată de partea civilă R.M. a fost admisă, inculpatul P.G. fiind obligat alături de coinculpatul P.S. (condamnat şi el pentru săvârşirea aceleiaşi fapte penale în prezenta cauză) şi de părţile responsabile civilmente la plata despăgubirilor civile în sumă de 600.000 lei către aceasta.
În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat în solidar cu părţile responsabile civilmente şi la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.000.000 lei din care 600.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 25 iunie 2002, pe stradă, inculpaţii minori au smuls ochelarii de soare pe care partea vătămată R.M. îi purta pe cap şi brăţara din aur, în greutate de 1,5 gr. de la mâna stângă a acesteia.
Prejudiciul cauzat prin infracţiunea de tâlhărie este de 680.000 lei din care 80.000 lei s-au recuperat prin restituirea ochelarilor de soare.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului P.G. au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile martorilor M.V., V.C., B.M., anchete sociale, acte medico-legale, declaraţiile inculpaţilor care au recunoscut numai sustragerea ochelarilor de soare.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 586 din 12 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului pe care l-a obligat la plata cheltuielilor judiciare, în sumă de 400.000 lei către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul P.G., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi dispunerea faţă de minor a unei măsuri educative sau aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele de judecată au reţinut în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dând încadrarea juridică temeinică şi legală faptei săvârşite de acesta.
Cât priveşte individualizarea pedepsei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că modalitatea stabilită de executare a pedepsei prin privare de libertate, nu corespunde criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi scopului preventiv educativ al sancţiunii penale astfel cum este el statuat de dispoziţiile articolului 52 C. pen.
Inculpatul P.G. avea vârsta de 15 ani şi 3 luni la data faptei, elev în clasa a VIII la grupul Şcolar de Transporturi Auto Craiova, conduita sa şcolară neridicând probleme disciplinare.
Inculpatul nu are antecedente penale, are mari carenţe instructiv-educative şi prezintă tulburări de comportament.
În aceste circumstanţe, privarea sa de libertate nu ar contribui în nici un mod la educarea şi resocializarea sa şi nici nu ar constitui o măsură de prevenire a săvârşirii în viitor de fapte penale, tabloul comportamental şi psihologic al minorului denotând instabilitate socială, care l-ar putea predispune la dobândirea, în închisoare, a unor îndeletniciri periculoase pentru evoluţia sa viitoare.
Având în vedere şi modul concret de săvârşire al faptei, gândită ca o demonstraţie de teribilism specifică vârstei, precum şi cuantumului modic al prejudiciului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că în cauză se impune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, scopul pedepsei putând a fi atins fără privarea de libertate a inculpatului recurent.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să admită recursul declarat de inculpat şi să caseze hotărârile atacate cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate.
În conformitate cu dispoziţiile art. 110, raportat la art. 81 C. pen., se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani.
În cauză se va face aplicarea art. 359 C. proc. pen., atrăgându-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
Celelalte dispoziţii ale hotărârilor judecătoreşti vor fi menţinute.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul P.G. împotriva deciziei penale nr. 586 din 12 decembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 686 din 21 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatului.
Conform art. 110, raportat la art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani.
Face aplicarea art. 359 C. proc. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1924/2004. Penal. Art.254 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
