ICCJ. Decizia nr. 2053/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2053/2004
Dosar nr. 5369/2003
Şedinţa publică din 16 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 895 din 23 septembrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 1158/2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpaţii C.R.M. şi V.G.C. la pedeapsa de câte 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (1) şi (2) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen.
În baza art. 239 alin. (2) şi (3) C. pen., aceeaşi inculpaţi au mai fost condamnaţi la câte 3 ani închisoare, urmând ca, în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., prin contopirea pedepselor, să execute fiecare pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare. S-au aplicat şi prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedepsele aplicate timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 6 februarie 2003 la zi, pentru inculpatul C.R.M., menţinându-se starea de arest a acestuia, iar pentru inculpatul V.G.C., de la 6 februarie 2003 la 8 iulie 2003.
S-a constatat că părţile vătămate I.G., I.M., I.A., P.A. şi S.M. nu s-au constituit părţi civile.
În cauză a mai fost condamnată şi inculpata P.A.L. la pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la tentativa de furt calificat, cu aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen.
Instanţa a reţinut că, în noaptea de 5 februarie 2003, inculpaţii C.R.M. şi V.G.C., împreună cu un alt bărbat, au pătruns, prin efracţie într-o locuinţă, încercând să sustragă bunuri. Au fost surprinşi, în flagrant de către poliţişti şi pentru a-şi asigura scăparea au exercitat violenţe asupra acestora. În sarcina inculpatei P.L. s-a reţinut că a asigurat paza la locul faptei.
Prin Decizia penală nr. 682/ A din 13 noiembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii V.G.C. şi C.R.M. împotriva sentinţei penale nr. 895 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Apelurile inculpaţilor vizau schimbarea încadrării juridice a faptei de tentativă de tâlhărie în tentativă de furt calificat şi reducerea pedepselor.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs aceeaşi inculpaţi, invocându-se aceleaşi cazuri de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 17 C. proc. pen. (greşita încadrare juridică a faptei) şi pct. 14 ale aceluiaşi articol (s-au aplicat pedepse greşit individualizate).
Înalta Curte, examinând cazurile de casare invocate de ambii recurenţi, constată netemeinicia acestora în raport cu probele administrate în cauză, pentru următoarele considerente:
Astfel, cu privire la încadrarea juridică a faptei, Înalta Curte constată că aceasta este corectă. Din probele administrate în cauză (declaraţiile inculpaţilor prin care îşi recunosc parţial faptele, declaraţiile martorilor şi ale părţilor vătămate) a rezultat atât intenţia inculpaţilor de a-şi însuşi pe nedrept bunuri din locuinţa părţilor vătămate I.M. şi I.G., cât şi folosirea violenţelor împotriva acestora pentru a-şi asigura scăparea, fiind vorba de tentativă la tâlhărie, iar nu tentativă la furt calificat (care exclude existenţa unor violenţe de natura celor prevăzute de art. 211 C. pen.).
Nefondat este şi cel de al doilea motiv de casare, referitor la aplicarea unor pedepse greşit individualizate, deoarece, pedepsele de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicate inculpaţilor, au fost corect individualizate atât în raport cu gradul de pericol social al faptelor (tentativă la tâlhărie şi ultraj), cât şi cu persoana inculpaţilor, infractori primari, ele reprezentând minimul special prevăzut de lege pentru tentativa de tâlhărie comisă.
Criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), au fost avute în vedere de ambele instanţe, astfel încât şi sub acest aspect, recursurile sunt nefondate şi urmează a fi respinse.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.R.M., timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 6 februarie 2003 la zi.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat C.R.M. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar recurentul inculpat V.G.C. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii C.R.M. şi V.G.C. împotriva deciziei penale nr. 682/ A din 13 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului C.R.M., timpul reţinerii şi arestării preventive de la 6 februarie 2003 la 16 aprilie 2004.
Obligă recurentul inculpat C.R.M. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat V.G.C. să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2022/2004. Penal. Art.305 c.pen. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 2084/2004. Penal. Art.215 alin.2,3 c.pen.... → |
|---|
