ICCJ. Decizia nr. 2251/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2251/2004
Dosar nr. 274/2004
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 562 din 4 septembrie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat, printre alţii, pe inculpaţii:
1. I.L.G. la 6 ani închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru tentativă la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi b) şi alin. (21) lit. a) şi c) din acelaşi cod;
2. M.G.T. la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 208 alin. (1), cu referire la art. 209 alin. (1) lit. a), c), g) şi i) din acelaşi cod.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi a art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul I.L.G. a unei perechi de mănuşi şi a unui cleşte-patent.
Pa latură civilă, s-a luat act că partea vătămată G.M.B., nu s-a constituit parte civilă în cauză şi inculpatul I.L.G. a fost obligat la plata sumelor de câte 10.000.000 lei, cu titlu de daune morale către părţile civile G.H. şi G.G.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La sfârşitul lunii noiembrie 2002, G.M.B., chiriaşă într-o locuinţă din municipiul Craiova, într-o discuţie la care era de faţă şi nepotul gazdei, inculpatul M.G.T., a afirmat că părinţii ei, G.H. şi G.G., domiciliaţi în oraşul Băileşti, sunt bogaţi, ei având într-o bancă 6 miliarde de lei şi dobânda percepută, în sumă de 600 milioane lei, este în casă.
În acest context M.G.T. şi C.M. cunoscut de G.M.B. s-au hotărât să sustragă banii de la soţii G., sens în care l-au cooptat şi pe I.L.G.
Cei trei, în noaptea de 14 decembrie 2002, îmbarcaţi într-un autoturism plătit pentru a efectua cursa la Băileşti, în jurul orelor 2,00, au staţionat pe strada unde era amplasată locuinţa soţilor G. C.M. şi I.L.G., după ce şi-au acoperit feţele cu fulare şi şi-au pus mănuşi, au escaladat gardul locuinţei, au forţat o fereastră şi au pătruns în holul casei, aici ei tăind un cablu presupus a fi pentru postul telefonic.
În tot acest timp, M.G.T. a rămas în autoturism.
După ce cei doi inculpaţi au răscolit două camere ale locuinţei, pătrunzând într-o a treia încăpere unde dormeau soţii G., atunci când I.L.G. a aprins lumina, G.G. a ţipat. Speriat, C.M. a părăsit camera, având asupra lui un ceas electronic furat dintr-o încăpere în care nu găsise bani. La rândul său, I.L.G., pentru a părăsi şi el casa, i-a lovit pe soţii G. cu pumnii peste figură.
Certificatele medico-legale au înscris că părţile vătămate G.H. şi G.G. au suferit leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 14-16 zile de îngrijiri medicale şi, respectiv, 8-10 zile.
Împotriva sentinţei, au declarat apeluri, printre alţii, inculpaţii I.L.G. şi M.G.T., motivul invocat fiind netemeinicia pedepselor aplicate, considerate a fi prea mari în raport de conduita lor procesuală şi de persoana lor, fără antecedente penale.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 529 din 17 noiembrie 2003, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
Împotriva deciziei pronunţată de instanţa de apel, inculpaţii, în termenul legal, au declarat recursuri, cazurile de casare invocate fiind cele prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 17 C. proc. pen., respectiv s-a comis o eroare gravă de fapt şi faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Recursurile declarate nu sunt fondate.
Din verificarea lucrărilor dosarului, se reţine că situaţia de fapt a fost stabilită prin administrarea unui amplu probatoriu, acesta coroborându-se cu actele medico-legale de expertizare a părţilor vătămate.
În acest sens, sunt de reliefat declaraţiile ficei părţii vătămate, persoană care a adus la cunoştinţa inculpatului M.G.T. că părinţii săi au bani în locuinţă şi al cărui concubin fusese fratele inculpatului C.M., cu găsirea la inculpatul C.M., a ceasului sustras din casa părţilor vătămate şi declaraţiile martorului B.D.R., conducătorul auto care i-a transportat pe cei trei în Băileşti şi care a rămas în autoturism să-i aştepte, ulterior părăsind localitatea avându-i ca pasageri pe M.G.T. şi C.M.
Ca atare şi încadrarea juridică a faptelor este corectă.
Pentru considerentele expuse, recursurile declarate de inculpaţi nefiind fondate, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., vor fi respinse.
În conformitate cu dispoziţiile art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi să plătească cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.L.G. şi M.G.T. împotriva deciziei penale nr. 529 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 15 decembrie 2002, la 27 aprilie 2004.
Obligă pe recurenţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2250/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2252/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
