ICCJ. Decizia nr. 2250/2004. Penal. Art.289 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.2250/2004
Dosar nr. 5724/2003
Şedinţa publică din 27 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 254 din 2 aprilie 2003, Tribunalul Timiş a condamnat, între alţii, pe inculpatul C.S. la:
- 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen.
Din pedeapsa aplicată, s-a dedus timpul executat prin arest preventiv de la 4 februarie 2002, până la 9 februarie 2002.
Prin aceeaşi sentinţă, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-a dispus ca plata sumei de 300.000 lei, ce reprezintă onorariu cuvenit pentru apărarea din oficiu a inculpatului, către Baroul Timişoara, să se facă din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în fapt, următoarele:
În luna februarie 2001, inculpatul J.M. (condamnat în cauză) a înfiinţat firma SC G.M. SRL, cu sediul în Moldova Nouă, la care era asociat unic şi administrator, având ca obiect de activitate, printre altele, intermedierea obţinerii de locuri de muncă în străinătate.
La începutul lunii august 2001, inculpatul a deschis un punct de lucru a firmei la Timişoara.
În cursul lunii iunie 2001, inculpatul J.M. l-a cunoscut pe inculpatul A.P., cetăţean italian, de asemenea condamnat în cauză, care era asociat unic şi administrator la SC E.T., cu sediul în Italia, oraşul Milano, care angaja personal în străinătate în domeniul ecologiei comunale. Cu acest prilej cei doi s-au înţeles ca firma aparţinând inculpatului J.M. să recruteze oameni din România, pe care firma E.T., să-i angajeze şi să-i şcolarizeze, urmând a desfăşura activităţi în domeniul ecologic în Italia sau alte ţări din Europa.
În baza aceleiaşi înţelegeri, începând cu luna august 2001, inculpatul J.M. a publicat mai multe anunţuri în ziare sau posturi de televiziune, prin care făcea cunoscut recrutarea de persoane, întocmind liste cu acestea, fie la sediul societăţii din Moldova Nouă, fie la punctul de lucru din Timişoara.
Pentru eficienţa recrutării, sub aspectul rapidităţii, inculpatul J.M. a folosit un număr de 18 colaboratori în toată ţara.
În vederea desfăşurării activităţii de recrutare de persoane, firma inculpatului J.M. avea nevoie de acreditare din partea Ministerului Muncii, pentru obţinerea căreia însă trebuia depusă o documentare conformă normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 156/2000, care trebuia să cuprindă şi o dovadă care să atesta bonitatea societăţii.
Pentru obţinerea scrisorii de bonitate din partea B.C.R., Agenţia Moldova Nouă, inculpatul J.M. s-a prezentat la sediul acesteia, împreună cu numita S.C., fostă secretară la SC G.M. SRL, unde a luat legătura cu inculpatul C.S., funcţionar la această bancă.
La cererea inculpatului J.M., inculpatul C.S. i-a eliberat scrisoarea nr. 2867 din 23 august 2001, prin care se atestă, în mod fals, că societatea aparţinând lui J.M. are constituţie financiară bună, prezentând chiar o rată a profitului de 102,84 %.
În cursul urmăririi penale s-a făcut o expertiză contabilă, din care rezultă că rata profitului societăţii SC G.M., nu era nici măcar satisfăcătoare, iar societatea, în realitate, nu a avut nici un fel de activitate, fapt recunoscut şi de inculpat.
Inculpatul C.S. a recunoscut că nu a făcut nici un calcul privind activitatea firmei, semnând la rubrica ofiţer credit cât şi la rubrica director, care se afla în concediu.
După obţinerea scrisorii de bonitate, în condiţiile arătate, la data de 28 august 2001, inculpatul J.M., însoţit tot de S.C., a depus la sediul M.M.S. din Bucureşti, o documentaţie în care se găsea şi scrisoarea de bonitate falsă, în vederea obţinerii acreditării.
În baza acestei documentaţii, la data de 6 noiembrie 2001, M.M.S.S., Direcţia Generală a Forţei de Muncă, a emis certificatul de acreditare.
În baza acestei acreditări, la data de 13 noiembrie 2001, s-a încheiat şi s-a înregistrat la M.M.S.S., un contract intervenit între SC G.M. şi SC E.T., ce avea ca obiect selectarea şi recrutarea forţei de muncă.
Prin adresa M.M.S.A. nr. 805 din 19 noiembrie 2001, s-a comunicat către SC G.M., faptul că după primirea certificatului de acreditare, agenţii pentru recrutarea forţei de muncă, pot trimite cetăţeni români, pentru a fi angajaţi în străinătate, numai după verificarea contractelor şi certificarea condiţiilor, prevăzute de art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 156/2000.
Totodată, s-a făcut cunoscut că agentul de ocupare este obligat să solicite eliberarea unei adeverinţe de la Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a persoanei, pentru a obţine o dovadă din care să rezulte că solicitantul nu are interdicţie legală de a părăsi localitatea.
Inculpatul J.M., nu a dat curs acestor obligaţii, procedând la recrutarea de persoane.
S-a concluzionat că fapta inculpatului C.S. de a elibera scrisoarea, prin care s-a atestat că societatea inculpatului J.M. avea o situaţie financiară bună, fapt care nu corespunde realităţii, întruneşte elementele infracţiunii de fals intelectual, în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel inculpatul C.S., pe care a criticat-o, cu privire la greşita sa condamnare, solicitând a se dispune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., respectiv că fapta nu prezenta pericolul social al unei infracţiuni.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 433/ A din 26 noiembrie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul C.S.
În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a arătat că „Şi inculpatul C.S. se face vinovat de comiterea infracţiunii de fals intelectual şi ţinând seama de funcţia pe care a deţinut-o, consecinţele faptei sale, pedeapsa aplicată este corect individualizată, neputându-se reţine că fapta acestuia nu prezenta pericolul social al unei infracţiuni".
Decizia Curţii de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul C.S., pe care a criticat-o pentru acelaşi motiv invocat şi la judecata în calea de atac a apelului, respectiv constatarea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracţiunii, pentru care a fost trimis în judecată şi pe cale de consecinţă să se dispună achitarea, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen.
Recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de fond şi apel au reţinut în mod corect vinovăţia inculpatului, probele administrate în acest sens fiind de netăgăduit, iar fapta a fost încadrată în textul de lege corespunzător, pentru care i-a aplicat o pedeapsă, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În ce priveşte motivul de recurs invocat de inculpat, prin care se solicită a se constata că fapta comisă de el nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, nu poate fi primită.
Fapta acestuia de a elibera o scrisoare prin care atestă o situaţie de fapt neconformă cu realitatea, respectiv faptul că societatea administrată de inculpatul J.M. are o situaţie financiară bună, mai mult chiar făcând precizarea că aceasta are o rată a profitului acceptabilă, scrisoare pe baza căreia ulterior au fost obţinute autorizaţii de la organele centrale ale administraţiei şi pe baza cărora inculpaţii J.M. şi A.P. au desfăşurat activităţi de inducere în eroare a unui număr mare de persoane, de la care au primit sume, în medie de câte 400 dolari, cu promisiunea de a le oferi locuri de muncă în străinătate, nu poate fi considerată ca fiind lipsită de pericolul social al unei infracţiuni şi prin urmare condamnarea sa, pentru infracţiunea de fals intelectual, este corectă.
De datele ce caracterizează persoana inculpatului, instanţele au ţinut seama la individualizarea pedepsei, care a fost stabilită la limita minimă a textului de lege incriminator, iar în ce priveşte executarea, s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 81 C. pen., fără ca însă acestea să poată duce la concluzia că fapta în sine, prin modul în care a fost comisă şi consecinţele produse, nu prezenta pericolul social al infracţiunii.
Pentru considerentele arătate, având în vedere şi faptul că verificând Decizia atacată în raport şi de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existenţa şi a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul C.S. este nefondat şi a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.S. împotriva deciziei penale nr. 433/ A din 26 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 4 februarie 2002, la 9 februarie 2002.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 225/2004. Penal. Art.215 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2251/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
