ICCJ. Decizia nr. 2475/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2475/2004
Dosar nr. 1374/2004
Şedinţa publică din 6 mai 2004
Deliberând asupra recursului de faţă, constată:
Prin sentinţa penală nr. 269 din 22 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, au fost condamnaţi inculpaţii:
1. P.F.D. la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
2. L.Şt. la 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii condiţionate pentru pedeapsa de 1.500.000 lei amendă penală aplicată prin sentinţa penală nr. 265/2002 a Judecătoriei Năsăud şi s-a dispus executarea acestei pedepse alături de cea stabilită pentru infracţiunea de tâlhărie.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut măsura arestării preventive şi conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a scăzut din durata pedepselor, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 30 septembrie 2003 la zi pentru fiecare inculpat.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar, la plata sumei de 35.000.000 lei despăgubiri civile către partea civilă C.I. şi la 686.907 lei către Spitalul clinic de chirurgie B.M.F. Cluj.
Inculpaţii au fost obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt, s-au reţinut următoarele:
Partea vătămată C.I. s-a înţeles cu inculpatul P.F.D. să-i procure şi să-i vândă nişte cai. În acest scop, partea vătămată s-a deplasat în ziua de 24 septembrie 2003, la locuinţa inculpatului din satul Floreşti cu un autoturism condus de martorul T.V.
Partea vătămată a intrat singură în casă şi a constatat că acolo se afla şi inculpatul L.Şt.
După ce a băut o cafea, la invitaţia inculpatului P.F.D., partea vătămată a mers la grajd pentru a vedea caii. Aici se aflau două iepe şi un mânz, iar partea vătămată i-a spus inculpatului că va cumpăra numai iepele cu 6.000.000 lei.
Inculpatul P.F.D. a lăsat să se înţeleagă că este de acord şi au intrat în casă unde a fost invitat şi martorul T.V.
Partea vătămată a scos din buzunar 10.000.000 lei în bancnote de câte 100.000 lei şi a început să numere suma convenită pentru cumpărarea cailor. În acest timp, inculpatul P.F.D. a ieşit din casă, revenind cu un topor în mână.
Inculpatul i-a reproşat părţii vătămate că îşi bate joc de ei, întrucât a investit o sumă mai mare de bani pentru cumpărarea cailor, după care a lovit-o cu palma peste faţă şi a ameninţat-o cu toporul, smulgânu-i din mână teancul de bani după care a întrebat-o dacă mai are bani. La răspunsul afirmativ al acesteia, inculpatul P.F.D. a percheziţionat-o şi i-a luat din buzunarele exterioare ale vestei cu care era îmbrăcată, două teancuri a câte 10.000.000 lei.
La rândul său, inculpatul L.Şt., care ţinea o bâtă în mână a lovit şi el partea vătămată şi i-a luat două teancuri a câte 10.000.000 lei, pe care le-a dat inculpatului P.F.D.
După aceea, inculpaţii au condus-o pe partea vătămată pe un teren viran din apropiere unde i-au arătat un mânz mort, susţinând că îl cumpăraseră pentru ea şi ca atare, trebuie plătit.
La întoarcere, inculpaţii au aplicat părţii vătămate mai multe lovituri cu un bici şi cu bâta pentru a o determina să accepte să cumpere şi doi mânji. Când au ajuns la locuinţa inculpatului P.F.D., partea vătămată a constatat că în autocamion erau încărcate cele două iepe, precum şi cei doi mânji, pe care a refuzat să-i cumpere şi le-a cerut inculpaţilor să-i restituie banii, dar aceştia au refuzat obligând-o să plece cu cei patru cai.
Partea vătămată s-a dus direct la Postul de poliţie Nimigea unde a reclamat cele întâmplate.
S-a reţinut că partea vătămată C.I. a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale, fiind şi internată în Clinica de chirurgie B.M.F. Cluj-Napoca cu diagnosticul „fractură de unghi mandibular drept prin agresiuni".
Prin Decizia penală nr. 55 din 9 februarie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi şi a menţinut starea de arest, obligându-i pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa de apel a reţinut că este nefondată critica formulată de inculpaţi, în sensul că s-a dat faptei o greşită încadrare juridică, întrucât este cert dovedit că inculpaţii au exercitat violenţe asupra părţii vătămate cu scopul de a o deposeda de suma de bani pe care o avea asupra sa.
Aşa fiind, în speţă sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie.
S-a mai reţinut că nu este întemeiată nici critica referitoare la individualizarea pedepselor, având în vedere scopul urmărit de inculpaţi, modalitatea în care aceştia au acţionat şi urmările produse.
Inculpaţii au declarat recurs.
Printr-o cerere din 25 martie 2004, înaintată Curţii, inculpatul L.Şt. a solicitat să se ia act că îşi retrage recursul.
Potrivit art. 3854 alin. (2), raportat la art. 369 C. proc. pen., până la închiderea dezbaterilor oricare dintre părţi îşi poate retrage recursul declarat.
Legea nu prevede posibilitatea a se reveni asupra retragerii recursului aşa cum prevede în art. 3854 alin. (2), raportat la art. 368 C. proc. pen., în cazul renunţării la recurs, când părţile pot reveni asupra renunţării înăuntrul termenului de recurs.
În consecinţă, Curtea nu se poate pronunţa asupra recursului inculpatului L.Şt. ci va lua act de retragerea căii de atac.
Recursul declarat de inculpatul P.F.D. îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., dar este nefondat.
Susţinerea inculpatului, în sensul că suma de bani luată prin violenţă de la partea vătămată, reprezintă preţul cailor pe care se înţelesese să-i vândă nu poate fi avută în vedere.
Astfel, din probe nu rezultă că ar fi existat o înţelegere anterioară cu privire la numărul cailor şi nici cu privire la preţul pe care partea vătămată urma să-l plătească, iar dacă preţul oferit de aceasta ar fi fost necorespunzător, nimic nu-l obliga pe inculpat să-i vândă caii.
În condiţiile în care vânzarea-cumpărarea ca orice convenţie are la bază acordul de voinţă al părţilor, iar în speţă acest acord nu s-a realizat nici cu privire la preţ şi nici cu privire la obiectul vânzării, luarea banilor din posesia părţii vătămate s-a făcut fără drept şi deci constituie furt în înţelesul art. 208 C. pen.
Întrucât furtul a fost realizat prin violenţă, fapta întruneşte atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie şi nu ale infracţiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., violenţele fiind exercitate în scopul însuşirii banilor.
Este neîntemeiată şi critica vizând individualizarea pedepsei în condiţiile în care ea se situează aproape de limita minimă prevăzută de lege, iar fapta comisă prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere modalitatea în care a fost comisă, valoarea mare a pagubei şi numărul mare de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor produse prin violenţă.
Este de reţinut şi faptul că vârsta inculpatului şi faptul că acesta nu are antecedente penale, nu justifică reţinerea unor circumstanţe atenuante conform art. 74 C. pen.
Cum din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce la zi arestarea preventivă pentru inculpatul P.F.D.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F.D. împotriva deciziei penale nr. 55 din 19 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 30 septembrie 2003 la 6 mai 2004.
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul L.Şt. împotriva deciziei penale sus-menţionată.
Obligă pe recurenţi să plătească câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2474/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2477/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
