ICCJ. Decizia nr. 2477/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2477/2004
Dosar nr. 1494/2004
Şedinţa publică din 6 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 67 din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, în rejudecare după desfiinţarea primei sentinţe, inculpatul G.F.I. a fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 din acelaşi cod.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate pentru restul rămas neexecutat de 301 zile închisoare, din pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 1282/1999 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi s-a contopit acest rest de pedeapsă cu pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 9 mai 2002, la zi, iar conform art. 350 alin. (1), cu referire la art. 160b C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile I.I., suma de 10.000.000 lei, despăgubiri civile şi statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, la data de 16 iulie 2001, în timp ce se deplasa cu trenul de persoane nr. 7035, pe linia Bucureşti - Urziceni, inculpatul G.F.I. împreună cu numiţii D.N. şi B.M. (trimişi în judecată printr-un rechizitoriu separat) au jefuit pe partea vătămată I.I., subofiţer la poliţia transporturi, care nu se afla în interes de serviciu.
Astfel, prin exercitarea de violenţe fizice, asupra părţii vătămate, deşi aceasta arătase ce funcţie avea şi prezentase legitimaţia M.I., aceştia i-au sustras suma de 4.400.000 lei, care o avea asupra sa.
Împotriva sus-menţionatei sentinţe, inculpatul G.F.I. a declarat apel, criticând-o pentru neîncuviinţarea probei cu martori în apărare, pentru greşita reţinere a infracţiunii de tâlhărie în sarcina sa şi pentru greşita individualizare a pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 145 din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul G.F.I.
Se motivează că inculpatul nu a solicitat proba cu martori în apărare, iar martorii de la urmărirea penală au fost audiaţi şi au menţinut declaraţiile.
În continuarea motivării, se arată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, menţionând că inculpatul a avut iniţiativa tâlhăriei şi că el a lovit partea vătămată.
În fine, s-a mai motivat, că nu este cazul a se reduce pedeapsa, avându-se în vedere gravitatea faptei şi pericolul social sporit al persoanei inculpatului, recidivist, manifestând rea credinţă pe parcursul procesului penal.
Împotriva deciziei instanţei de apel, inculpatul a declarat recurs, criticând-o cu privire la greşita individualizare a pedepsei în raport cu prevederile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), solicitând a se reduce cuantumul acesteia.
Din examinarea dosarului, se constată că instanţele de judecată au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate şi au încadrat fapta în textul de lege corespunzător.
Pedeapsa aplicată, în limitele legale, este, de asemenea, corespunzătoare, în raport cu gravitatea faptei comise, cu împrejurările concrete în care a fost săvârşită, cu contribuţia efectivă a inculpatului şi cu pericolul social sporit al persoanei inculpatului, acesta fiind recidivist şi a manifestat nesinceritate pe parcursul procesului penal.
De altfel, pedeapsa aplicată fiind orientată spre minimul special, nu poate fi criticată ca prea mare, injust individualizată şi nu se impune a fi redusă.
Dimpotrivă, se impune a se menţine la cuantumul fixat, pentru a se putea asigura realizarea scopului educativ-preventiv.
Neconstatându-se nici motive care nu se pot lua în considerare din oficiu, recursul este nefondat, urmând ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca atare.
Din durata pedepsei aplicate, se va deduce perioada arestării preventive, de la 9 mai 2002, la data prezentei decizii.
Recurentul inculpat va fi obligat să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.F.I. împotriva deciziei penale nr. 145 din 27 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 9 mai 2002 la 6 mai 2004.
Obligă pe recurent să plătească 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2475/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 2483/2004. Penal. Art.215 alin.2 c.pen.... → |
|---|
