ICCJ. Decizia nr. 2509/2004. Penal. Art.197 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2509/2004
Dosar nr. 1491/2004
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Cluj, prin sentinţa penală nr. 414 din 12 august 2003, l-a condamnat pe inculpatul E.M. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) şi b1) şi alin. (3), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi la 5 ani interzicerea drepturilor părinteşti, prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.
De asemenea, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea unor drepturi, pentru infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 C. pen.
Urmare a aplicării regulilor privind concursul de infracţiuni, s-a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, şi anume:
- 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi. În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestul preventiv din 12 decembrie 2002, la zi şi s-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 43 din 13 februarie 2004, a admis apelul inculpatului, iar hotărârea instanţei de fond a fost desfiinţată, în privinţa modului de soluţionare a hotărârii penale.
Inculpatul E.M. a fost condamnat prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen, din infracţiunile de viol şi rele tratamente aplicate minorului în infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestul preventiv din 12 decembrie 2002, la zi.
Instanţele de judecată (de fond şi de apel) au reţinut integral starea de fapt din actul de sesizare a instanţei, însă, au făcut o interpretare diferită a laturii obiective a infracţiunii de viol.
Cercetarea penală în cauză a fost declanşată ca urmare a sesizării organelor de poliţie de către Direcţia Generală Judeţeană pentru Protecţia Drepturilor Copilului, din data de 24 octombrie 2002, existând indicii de abuz sexual asupra minorei E.L.M. Din actele de urmărire penală rezultă că inculpatul E.M. a fost căsătorit cu E.G., iar în timpul căsătoriei (din relaţiile extraconjugale ale mamei) s-a născut E.L.M. la data de 4 iulie 1999. Inculpatul E.M. nu a făcut tăgada paternităţii, iar în luna mai 2000, soţia sa a părăsit domiciliul conjugal, minora fiind încredinţată spre creştere şi educare tatălui (sentinţa civilă nr. 145/2002 a Judecătoriei Cluj-Napoca).
După arestarea inculpatului, în luna decembrie 2002, minora a fost internată într-un centru de plasament, apoi prin hotărârea judecătorească definitivă încredinţată mamei spre creştere şi educare (sentinţa civilă nr. 2434 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Cluj-Napoca).
Instanţa de judecată a fost sesizată cu fapta comisă în perioada martie – august 2002, când minora avea vârsta de 3 ani. S-a reţinut în baza declaraţiilor martorilor L.L., L.L., A.D.C., B.G., că inculpatul E.M. o săruta şi mângâia pe fiica sa în mod nefiresc (ca pe o femeie matură), inculpatul dormea cu aceasta, se îmbrăca şi dezbrăca în prezenţa ei, făceau baie împreună, o mângâia pe organele genitale, o determina să-l masturbeze. Din acest motiv, minora se manifesta erotic şi faţă de alţi bărbaţi, cărora le mângâia penisul.
Inculpatul E.M. a procedat la fel şi cu minora L.S., în vârstă de 3 ani şi 6 luni, inculpatul şi fiica sa locuind o perioadă împreună cu L.L. şi fiica acesteia.
Cu ocazia examinării psihologice a minorei E.L.M. s-a constatat că, aceasta trăieşte neplăcerea şi teama că „încalcă secretul dintre ea şi tatăl său". Prin păpuşile anatomice a arătat cum este dezbrăcată de tatăl său, cum i-a pus mâna la organele genitale, precum şi mişcarea de frecare. De asemenea, ea „atinge organul genital masculin cu gesturi fireşti, ca ceva cunoscut".
Concluzia acestei examinări a fost, în sensul că „minora E.L. a fost abuzată emoţional şi sexual".
Minora E.L. a fost internată la Clinica de psihiatrie Cluj, efectuându-se un raport de expertiză medico-legală psihiatrică, concluziile fiind aceleaşi: „Copil abuzat".
Pe parcursul internării şi examinării s-a constatat că „Spontan spunea că doarme în pat cu tatăl ei şi atunci îi dă jos pantalonii şi chiloţii", refuzând să arate sau să povestească ce se întâmplă mai departe.
În instanţa de judecată s-a efectuat un alt raport de constatare medico-legală, concluziile fiind că minora E.L. nu prezintă tulburări psihice evidente.
Minora L.S. a fost supusă aceloraşi examinări, rezultatul fiind „copil abuzat sexual" şi „posibil abuz sexual".
Toate acţiunile şi manifestările descrise au fost considerate de procuror şi de instanţa de fond ca fiind acte sexuale nefireşti, prin care se urmăreşte satisfacererea sexuală a persoanei, indiferent dacă apetitul sexual este sau nu satisfăcut, fiind folosite organele sexuale. Conform modificărilor aduse textului de lege, art. 197 C. pen., acestea întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de viol.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia penală nr. 43 din 13 februarie 2004, a dispus schimbarea încadrării juridice din infracţiunile de viol şi rele tratamente aplicate minorului în infracţiunea de corupţie sexuală, deoarece infracţiunea de viol presupune acte sexuale de orice natură, ceea ce înseamnă raportul sexual între bărbat şi femeie, precum şi acte sexuale nefireşti între persoane de acelaşi sex.
În schimb, infracţiunea de corupţie sexuală se realizează prin acte cu caracter obscen, care sugerează aspecte intime ale vieţii sexuale, de natura celor comise de inculpat asupra minorelor.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi inculpatul E.M.
În recursul său, parchetul a susţinut, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 pct. 17 că faptelor li s-a dat o greşită încadrare juridică şi pe dispoziţiile art. 3859 pct. 15 C. proc. pen., că pedeapsa era graţiată, motivând după cum urmează:
Violul este una din cele mai grave infracţiuni contra persoanei, fiind cea mai brutală atingere adusă libertăţii sexuale. În cazul de faţă, infracţiunile s-au comis profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra, vârsta acestora de 3 ani fiind o stare psiho-fiziologică ce nu permite să-şi dea seama ce se petrece cu ele.
Cuprinsul art. 197 C. pen., a fost reformat succesiv prin Legea nr. 197/2000 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal şi prin OG nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii C. pen., referitoare la dispoziţiile privind viaţa sexuală. Potrivit acestor modificări, infracţiunea de viol constă în „actul sexual de orice natură cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa."
Deoarece legiuitorul a folosit expresia „act sexual de orice natură" înseamnă că, în prezent, strict formal, ar cuprinde acte sexuale fireşti şi nefireşti.
Aceste modificări exprimă noua concepţie despre viol în caracterizarea căruia se foloseşte noţiunea de act sexual în locul celei de raport sexual pentru a se incrimina şi actele la care sunt supuse persoanele, până la săvârşirea actului sexual propriu-zis.
Actele comise de inculpat asupra minorelor au provocat excitaţia sexuală, precum şi satisfacererea instinctelor sexuale prin procedee care ar putea fi denumite artificiale. Pentru aceasta, au fost folosite organele sexuale, fiind astfel acte sexuale, aşa cum au fost explicate şi în literatura de specialitate.
Întrebându-se dacă în conţinutul noţiunii de acte sexuale de orice natură intră şi actele de corupţie sexuală, atunci când sunt comise asupra unui minor, în recurs se afirmă că actele cu caracter obscen care constituie latura obiectivă a infracţiunii de corupţie sexuală pot fi acte de dezgolire, palpare, exhibare a organelor sexuale, însă, în cazul de faţă a fost mai mult decât o simplă atingere sau apropiere a organelor sexuale. Expresia de acte cu caracter obscen este folosită, în sensul obişnuit al cuvântului, adică a tot ce aduce atingere pudoarei.
Infracţiunile de viol şi corupţie sexuală se deosebesc nu numai prin elementul material, dar şi prin intenţia (directă în cazul violului, indirectă în cazul corupţiei sexuale), precum şi prin urmare (încălcarea libertăţii sexuale, în cazul violului, încălcarea eticii în domeniul vieţii sexuale, în cazul corupţiei sexuale).
În concepţia parchetului însă, cea mai mare diferenţiere vine din modalitatea în care se comit cele două infracţiuni.
Deşi legiuitorul nu prevede expres, din conţinutul art. 202 C. pen., rezultă că infracţiunea de corupţie sexuală poate avea loc şi cu consimţământul minorului, profitând de vârsta sa, consimţământ care juridic nu este valabil. Dar, obţinut în felul acesta, consimţământul echivalează cu lipsa lui (în cazul violului) sau obţinut în mod abuziv (în cazul corupţiei sexuale).
Faţă de cele arătate, în recursul parchetului se apreciază că schimbarea încadrării juridice este greşită, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de viol, pentru care pedeapsa a fost stabilită de Tribunalul Cluj, la minimul special prevăzut de lege.
Referitor la infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, prevăzută de art. 306 C. pen., Curtea de Apel Cluj a apreciat greşit că aceasta se resoarbe în infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen. Motivarea instanţei este în sensul că, actele cu caracter obscen afectează, în mod grav dezvoltarea morală a minorului.
Această infracţiune face parte din categoria celor care aduc atingere unor relaţii privind convieţuirea socială, fiind infracţiuni contra familiei. În schimb, infracţiunea de viol sau corupţie sexuală, sunt infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, ceea ce înseamnă ca acestea au obiecte juridice diferite, care sunt ocrotite.
În parte, motivarea instanţei este adevărată, deoarece prin comportamentul său abuziv, inculpatul a afectat în mod grav dezvoltarea morală a minorei care i-a fost încredinţată spre creştere şi educare. Dar, aceasta înseamnă tocmai urmarea imediată cerută în cazul infracţiunii prevăzută de art. 306 C. pen. şi anume, urmarea unei stări de pericol grav, ştiut fiind că vindecarea după un abuz sexual este un proces lent şi anevoios.
Există dispoziţiile art. 33 lit. b) C. pen., privind concursul de infracţiuni când o acţiune săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni.
Această infracţiune trebuie reţinută în concurs cu cealaltă infracţiune ce este viol sau corupţie sexuală.
Infracţiunea de viol se consumă în momentul în care este încălcată libertatea ori inviolabilitatea sexuală a persoanei, pe când infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului, se consumă în momentul în care se creează o stare de pericol pentru dezvoltarea ulterioară a acestuia.
Prin recursul parchetului se cere ca în cazul în care se va constata că schimbarea încadrării juridice din viol în corupţie sexuală este corectă, să se observe că Decizia Curţii de Apel Cluj este nelegală în ce priveşte neaplicarea graţierii condiţionate a restului de pedeapsă.
Conform art. 1 din Legea nr. 543/2002 se graţiază în întregime pedeapsa cu închisoare până la 5 ani, inclusiv, iar infracţiunea de corupţie sexuală nu face parte din infracţiunile exceptate, conform art. 4 din aceeaşi lege.
Parchetul a conchis, în sensul admiterii recursului, casării deciziei atacate şi prin rejudecare, a menţinerii sentinţei Tribunalului Cluj.
În recursul inculpatului se solicită, în principal, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, constatarea aplicabilităţii OUG nr. 18/1003 pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 543/2002, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni.
Recurentul a arătat că, în dosar nu există nici o cerere împotriva sa şi că, probatoriul administrat nu confirmă ceea ce i se impută, întregul proces nefiind altceva decât o răzbunare a celor patru martori incriminatori, a căror declaraţii sunt identice şi nefondate. Că, cele patru persoane care le-a făcut sunt certate cu legea şi nu prezintă încrederea cerută pentru condamnarea pe baza lor. De altfel, declaraţiile lor sunt contrazise de declaraţiile altor martori, cum este cea a numitei P.L. În sprijinul ideii că este nevinovat, recurentul a invocat faptul că raportul de constatare medico-legală emis de I.M.L. Cluj a arătat „că minora E.L. a fost virgină, din punct de vedere anatomic, la data comiterii", precum şi declaraţia directoarei Grădiniţei şi ale educatoarelor care au afirmat că „minora se comportă în general normal, doar avea un grad de afectivitate mai ridicat ca şi ceilalţi copii şi nu s-au observat semnele unei agresivităţi sexuale."
Recurentul a susţinut că întregul dosar constituie o răzbunare a martorelor care-l incriminează, pentru faptul că n-a mai dorit să le ţină pe ele şi copiii lor în casa sa.
Examinând recursurile declarate în speţă, Curtea constată că acestea sunt întemeiate, numai cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002, omisiune ce a dus la neconstatarea graţierii integrale şi condiţionate a pedepsei de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Este ceea ce va face ca această Curte să admită recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 13 februarie 2004 pe care, o va casa numai cu privire la omisiunea menţionată.
Se va constata graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), dispunându-se pe cale de consecinţă, punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Totodată, Curtea va trebui să constate că inculpatul a executat arestarea preventivă de la 12 decembrie 2002 până la data punerii sale efective în libertate.
Pronunţând această soluţie, Curtea consideră că schimbarea încadrării juridice din viol în corupţie sexuală este corectă, în speţă nefiind vorba de comiterea infracţiunii de viol, ale cărei elemente constitutive nu se regăsesc şi nici de infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului. Simplele mângâieri, palpări, actele cu caracter obscen şi cu iz sexual faţă de un copil de 3 ani nu poate avea semnificaţia unui „act sexual, chiar nefiresc" încât, în mod corect instanţa de apel a reţinut infracţiunea de corupţie sexuală, prevăzută de art. 202 C. pen.
În raport de cele arătate, nefondată apare şi cererea recurentului inculpat de a fi achitat, probatoriul administrat confirmând existenţa faptei.
În atare situaţie, admiterea celor două recursuri se va face în baza art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., în limitele deja arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi de inculpatul E.M. împotriva deciziei penale nr. 43 din 13 februarie 2004.
Casează Decizia penală atacată numai cu privire la omisiunea aplicării art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Constată graţiată integral şi condiţionat pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, aplicată inculpatului în baza art. 202 alin. (1) şi (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Constată că inculpatul a executat arestarea preventivă de la 12 decembrie 2002 până la data punerii efective în libertate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2506/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2510/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
