ICCJ. Decizia nr. 2515/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2515/2004
Dosar nr. 4331/2003
Şedinţa publică din 7 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 730 din 12 decembrie 2002, Tribunalul Iaşi l-a condamnat pe inculpatul Ş.M. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
A aplicat inculpatului, dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive de la 26 septembrie 1999 şi până la 12 octombrie 1999.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să achite părţii civile I.E. suma de 27.500.000 lei cu titlu de daune materiale.
A respins cererea de acordare a daunelor morale.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat să achite părţii civile Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi suma de 1.833.933 lei cheltuieli de spitalizare.
A luat act că serviciul de Ambulanţă Iaşi nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a fost obligat să achite părţii civile şi statului cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Începând cu anul 1996, inculpatul trăia în relaţii de concubinaj cu martora G.R.
În ziua de 23 septembrie 1999, inculpatul a plecat în Piaţa Nicolina unde avea o tonetă la care vindea legume şi fructe, iar concubina sa a rămas la domiciliu. În jurul orelor 16.00, a coborât din apartament cu intenţia de a merge la toneta inculpatului. La ieşirea din scara blocului, martora a fost acostată de către victima I.V. care se afla în stare de ebrietate. Aceasta a prins-o pe martoră de braţul stâng, intenţionând să o determine să meargă cu el, după care a început să-i facă propuneri indecente. Martora a reuşit să se desprindă din strânsoarea agresorului şi a început să fugă spre piaţa Nicolina. Aici, martora a relatat inculpatului că a fost agresată fizic şi verbal de către un individ necunoscut. Inculpatul a sfătuit-o să se calmeze, după care au plecat la cumpărături. La întoarcerea spre casă, în dreptul magazinului D. cei doi s-au întâlnit cu numitul I.V. Recunoscându-l, martora a început să-i facă reproşuri cu privire la incidentul petrecut anterior. Deoarece acesta a început să-i adreseze injurii, martora i-a aplicat două palme, după care s-a retras. În acel moment a intervenit inculpatul care i-a aplicat victimei mai multe lovituri cu palmele şi pumnii, încetând doar în momentul în care aceasta a ajuns lângă peretele consignaţiei C.
Deoarece victima a continuat să înjure şi să ameninţe pe cei doi, inculpatul s-a întors şi i-a mai aplicat acesteia o singură lovitură cu podul palmei peste faţă. În urma acestei lovituri, victima s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Deşi i s-a acordat primul ajutor de către inculpat care a ridicat-o şi a stropit-o cu apă, victima nu şi-a mai revenit. Transportată la Spitalul de Neurochirurgie, aceasta a decedat la data de 24 septembrie 1999.
Din raportul de autopsie rezultă că moartea lui I.V. a fost violentă şi s-a datorat unui traumatism cranio-cerebral cu contuzie cerebrală gravă, dilacerării cerebrale urmate de comă şi agravate în evoluţie spre deces de bronho-pneumonie.
Tribunalul a reţinut că, fapta descrisă mai sus, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de „lovituri cauzatoare de moarte", prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea circumstanţei atenuante a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Interogat, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, dar a susţinut în apărarea sa, împrejurarea că agresiunea fizică exercitată asupra victimei a fost produsă în condiţiile legitimei apărări.
Analizând circumstanţele reale în care s-a comis infracţiunea, tribunalul a constatat că nu se poate aprecia că inculpatul a acţionat în stare de legitimă apărare, deoarece, pentru a se reţine existenţa acestei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei se cer întrunite, cumulativ, anumite condiţii referitoare la „atac" şi altele referitoare la „apărare". Ori, din analiza ansamblului probator administrat în cauză rezultă, fără echivoc, că nu a avut loc nici un atac din partea victimei, şi, în consecinţă, nu se poate vorbi de o apărare a inculpatului, ci de o ripostă a acestuia determinată de o stare de provocare din partea victimei.
Temerea inculpatului că victima ar putea fi înarmată cu un cuţit, priveşte un atac eventual şi nu unul iminent, astfel cum prevede în mod expres legiuitorul în art. 44 C. pen.
Cât priveşte starea de tulburare în care s-a aflat inculpatul în momentul agresării victimei, aceasta este o împrejurare dovedită, cu certitudine, prin mijloacele de probă testimoniale administrate în cauză şi care urmează a fi reţinută ca o circumstanţă atenuantă în favoarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, tribunalul a avut în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei şi urmările acesteia, dar şi circumstanţele personale ale făptuitorului care nu este cunoscut cu antecedente penale, este o persoană încadrată în muncă şi care pe parcursul procesului penal a manifestat o conduită sinceră şi cooperantă.
În baza art. 71 C. pen., se va interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reţinerii şi arestării preventive începând cu 26 septembrie 1999 şi până la 12 octombrie 1999.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., instanţa l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 27.500.000 lei daune materiale către partea civilă I.E., reprezentând cheltuieli cu înmormântarea victimei, în proporţie de ½, proporţional cu vinovăţia făptuitorului stabilită ca urmare a stării de provocare reţinută în favoarea sa.
Totodată, instanţa a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a daunelor morale, apreciind că singura satisfacţie morală pe care o pot obţine părţile civile nu poate rezulta decât din condamnarea făptuitorului pentru fapta reţinută în sarcina sa.
Faţă de împrejurarea că unul din copii victimei devenise major la data comiterii faptei, iar celălalt a beneficiat de pensie de urmaş stabilită la un nivel superior veniturilor pe care le realiza victima, instanţa a constatat că în cauză nu se impune acordarea unei prestaţii periodice în favoarea copiilor victimei, care de altfel, la momentul pronunţării sentinţei erau majori şi nu se aflau în continuarea studiilor.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpatul Ş.M., partea vătămată I.E. şi curatorul I.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul în apel a solicitat achitarea sa, întrucât a acţionat în stare de legitimă apărare, prevăzută de art. 44 C. pen. A acţionat în momentul în care a văzut că este atacată concubina sa, de către victimă, pe care a lovit-o cu palma, aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut, lovindu-se cu capul de asfalt. Acţiunea sa a fost de a intimida victima pentru a se îndepărta de concubina sa.
Părţile civile nu au formulat critici.
Curtea de Apel Iaşi analizând din oficiu cauza, a apreciat întemeiat apelul declarat de curatorul B.I., pentru minorii I.S.V. şi I.M.C., şi a pronunţat următoarea decizie.
Astfel, prin Decizia penală nr. 331 din 4 septembrie 2004, instanţa de control judiciar a desfiinţat în parte latura civilă a cauzei şi rejudecând, în temeiul dispoziţiilor art. 14 şi art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., l-a obligat pe inculpatul Ş.M. să achite, în favoarea părţilor civile mai sus menţionate, suma de 10.000.000 lei, reprezentând echivalentul bănesc al daunelor morale.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul Ş.M. şi de partea civilă I.E.
Instanţa de control judiciar şi-a motivat în esenţă Decizia, prin aceea că, prin decesul tatălui lor, minorii, constituiţi părţi civile prin curatorul lor, li s-a creat un prejudiciu moral însemnat, având în vedere legăturile strânse de afecţiune cu victima, care era întreţinătoarea lor, copii fiind încredinţaţi prin hotărâre judecătorească acesteia, iar prin moartea sa, copii au rămas lipsiţi de îngrijiri şi afecţiune paternă, aşa încât, instanţa a apreciat ca întemeiate pretenţiile de acordare a daunelor morale, în raport de culpa stabilită.
Referitor la criticile formulate de inculpat şi partea civilă, instanţa de apel a apreciat hotărârea pronunţată de tribunal, ca fiind legală şi temeinică, respingându-le ca atare.
Împotriva acestei decizii, ca şi a hotărârii pronunţată de prima instanţă, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ş.M., care, fără să critice hotărârile atacate în raport de motivele de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen., a reiterat criticile învederate şi în faţa instanţei de apel, solicitând în esenţă, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., coroborat cu art. 44 alin. (1) şi (2) C. pen., întrucât a acţionat în stare de legitimă apărare.
Examinând actele şi lucrările dosarului în raport de critica formulată şi prevederile legale, Curtea constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt în baza probelor administrate la dosarul cauzei, în speţă nefiind aplicabile dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) C. pen.
Astfel, potrivit acestui text de lege, este în legitimă apărare, acela care săvârşeşte fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obştesc, şi care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obştesc.
Or, în speţa de faţă, este adevărat că, victima a avut un comportament provocator, prin agresare fizică şi verbală a concubinei inculpatului atât în dimineaţa acelei zile, cât şi în momentul în care cei trei s-au întâlnit, precum şi prin insultarea inculpatului, însă acest comportament al victimei, în limitele arătate, poate să atragă doar aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., referitoare la starea de provocare, aşa cum în mod corect au reţinut instanţele, în sensul că, inculpatul a acţionat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii determinată de provocarea din partea victimei, fără însă a se putea reţine exercitarea din partea victimei a vreunui atac material, direct, imediat şi injust şi care ar fi pus în pericol grav persoana inculpatului sau a concubinei sale, aşa încât, această critică este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Totuşi, având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă fapta, atitudinea inculpatului după săvârşirea faptei, de a-i acorda primul ajutor victimei, în momentul în care a văzut-o căzută la pământ, precum şi elementele ce circumstanţiază favorabil persoana acestuia, respectiv lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală cooperantă, dar şi stăruinţa depusă pentru înlăturarea rezultatului infracţiunii, sunt elemente ce îndreptăţesc Curtea să aprecieze că acordarea unei eficienţe sporite circumstanţelor reţinute, prin reducerea într-o măsură şi mai mare a cuantumului pedepsei aplicate, este de natură să contribuie la atingerea scopului preventiv-educativ al sancţiunii penale.
Aşa fiind, pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va admite recursul declarat de inculpatul Ş.M. numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care o va reduce conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Ş.M. împotriva deciziei penale nr. 331 din 4 septembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Casează Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 730 din 12 decembrie 2002 a Tribunalului Iaşi, numai cu privire la individualizarea pedepsei pe care o reduce de la 3 ani închisoare la un an şi 8 luni închisoare.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2512/2004. Penal. Art.248 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2519/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
