ICCJ. Decizia nr. 280/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.280/2004
Dosar nr. 5186/2003
Şedinţa publică din 16 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169/ F din 8 septembrie 2003, Tribunalul Bistriţa Năsăud, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen. şi art. 2841 C. proc. pen.:
A încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.I., la plângerea penală prealabilă a părţii vătămate L.D., pentru săvârşirea infracţiunii de lovire, prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., prin retragerea plângerii prealabile, ca urmare a lipsei nejustificate a părţii vătămate, la două termene consecutive, în faţa primei instanţe.
În temeiul dispoziţiilor art. 174 C. pen., raportat la art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), art. 53 pct. 2 lit. a) şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), a condamnat pe inculpatul L.I. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, la pedeapsa de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Conform dispoziţiilor art. 11 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, modificată prin Legea nr. 169/2002, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de port ilegal al cuţitului într-un loc public şi în împrejurări în care s-a primejduit viaţa unei persoane, la pedeapsa de 2 ani închisoare.
A constatat că faptele au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni, prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., iar în temeiul dispoziţiilor art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 20 ani închisoare şi 10 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., a dispus prelungirea arestării preventive a inculpatului cu o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 8 septembrie 2003 şi până la 7 octombrie 2003.
În temeiul dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv, începând cu data de 15 decembrie 2002, la zi.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Conform dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea specială de la inculpatul L.I. a cuţitului, corp-delict, care a servit la săvârşirea infracţiunilor.
În temeiul dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a dispus obligarea inculpatului L.I. la plata despăgubirilor civile către partea civilă P.L., astfel: 15.000.000 lei cu titlu de daune materiale şi 35.000.000 lei cu titlu de daune morale.
A dispus obligarea inculpatului L.I. la plata unei rente globale în favoarea minorului P.A.M., pe perioada decembrie 2002 – septembrie 2003 inclusiv, în sumă de 15.000.000 lei şi a unei rente lunare în cuantum de 1.500.000 lei, începând cu luna octombrie 2003 şi până la majoratul minorului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 14 decembrie 2002, după ce anterior mai consumase băuturi alcoolice, în timp ce se deplasau cântând prin mijlocul localităţii, urmat de fratele său L.A.E. şi soţia sa, pentru a-şi mai lua de băut, inculpatul L.I. s-a întâlnit cu victima P.M. şi cu partea vătămată L.D., paznici de noapte, iar la solicitarea primului de a înceta să tulbure liniştea publică, inculpatul a lovit cu pumnul pe partea vătămată, după care a lovit cu pumnii pe victima P.M. şi întrucât aceasta a ripostat, inculpatul a lovit-o cu cuţitul, iar după ce victima a căzut a lovit-o cu picioarele în zona capului şi a toracelui.
S-a mai reţinut de asemenea că, între timp, la faţa locului a sosit şi inculpatul L.A.E., care fără să fi sesizat lovitura de cuţit aplicată victimei de fratele său, a continuat să lovească victima în faţă, torace şi abdomen cu picioarele.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului L.I. au fost stabilite pa baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesul-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa fotografică întocmită cu acel prilej, procesul-verbal de depistare a inculpaţilor, raportul de autopsie medico-legală întocmit în cauză, procesul-verbal de percheziţie domiciliară, procesul-verbal de conducere în teren şi planşa fotografică întocmită cu acea ocazie, plângerea penală prealabilă a părţii vătămate L.D. şi declaraţiile acesteia, declaraţiile părţii civile P.L., certificatul de naştere al minorului P.A.M., declaraţiile martorilor L.C., C.T.M., L.S., L.M., referatul de evaluare privind pe inculpatul L.I., întocmit de Serviciul de reintegrare socială şi supraveghere de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procesul-verbal de reconstituire şi planşa fotografică întocmită cu acel prilej, toate coroborate cu depoziţiile martorilor audiaţi în faza cercetărilor judecătoreşti, dar şi cu declaraţiile de recunoaştere date de inculpaţi.
Apelul declarat de inculpatul L.I. împotriva sentinţei penale nr. 169/2003 a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, care prin Decizia penală nr. 256 din 30 octombrie 2003 a reţinut că instanţa de fond a stabilit corect, pe baza probelor administrate, situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului şi, pe cale de consecinţă a individualizat corespunzător pedeapsa aplicată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.I., solicitând în temeiul art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., redozarea pedepsei aplicate, considerând pedeapsa de 20 de ani mult prea mare, faţă de împrejurarea că a recunoscut şi regretat fapta comisă, care s-a petrecut pe fondul unui consum exagerat de alcool.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârile pronunţate, în raport de probele dosarului, Înalta Curte constată că la aplicarea pedepsei, instanţa de fond a luat în considerare şi a apreciat, în mod judicios, criteriile generale de individualizare a pedepselor, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), prin prisma modului şi a mijloacelor de săvârşire a faptei, de împrejurările în care a fost comisă, de gradul de pericol social, de persoana şi conduita inculpatului, precum şi de pedeapsa prevăzută de textul de lege incriminator.
Împrejurarea că inculpatul a recunoscut şi a regretat săvârşirea faptei nu este suficientă, pentru a reţine în favoarea acestuia circumstanţe atenuante, prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.
Totodată, este de menţionat faptul că inculpatul este recidivist, fiind cunoscut ca o fire violentă, cu înclinaţii pentru scandal pe fondul consumului de alcool şi ţinând seama de modul de săvârşire a faptei, respectiv atrocitatea cu care a acţionat inculpatul în vederea suprimării vieţii victimei, se justifică pe deplin pedeapsa aplicată.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Înalta Curte urmează a-l respinge, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce detenţia preventivă de la 15 decembrie 2002, la 16 ianuarie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.I., împotriva deciziei penale nr. 256 din 30 octombrie 2003 a Curţii de Apel Cluj.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 15 decembrie 2002, la 16 ianuarie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.400.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 ianuarie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2773/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 284/2004. Penal → |
---|