ICCJ. Decizia nr. 2973/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2973/2004
Dosar nr. 1376/2004
Şedinţa publică din 2 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 4 din 6 ianuarie 2004, Tribunalul Teleorman a condamnat pe inculpatul C.N.A. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen.
S-au aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată M.G. a fost despăgubită de inculpat cu suma de 30.000.000 lei.
S-a luat act că Spitalul Judeţean Alexandria nu s-a constituit parte civilă.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi dedusă arestarea preventivă de la 19 octombrie 2003 la zi.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În noaptea de 18 octombrie 2003, în jurul orelor 23,30, pe şoseaua de lângă localităţile Paroschia şi Calomfireşti, inculpatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice observând pe partea vătămată M.G. care se întorcea de la serviciu, a luat hotărârea să o deposedeze de poşeta pe care o avea asupra sa.
În realizarea hotărârii sale, inculpatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri în zona feţei, şi cu piciorul peste braţul drept reuşind astfel să o deposedeze de poşetă, obiect cu care a părăsit zona.
Raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală a Judeţului Teleorman, a reţinut că leziunile traumatice produse părţii vătămate M.G. pot data din 18 octombrie 2003, necesită pentru vindecare circa 35 de zile îngrijiri medicale.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiilor părţii vătămate M.G., a actelor medicale arătate, a declaraţiilor martorilor B.N., N.T.M., G.M., probe coroborate cu declaraţiile inculpatului de recunoaştere a săvârşirii faptei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 129/ A din 24 februarie 2004 a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei primei instanţe, considerând neîntemeiată critica formulată privind individualizarea pedepsei.
S-a apreciat că la individualizarea pedepsei au fost avute în vedere persoana şi conduita inculpatului fiind reţinute în favoarea sa circumstanţele atenuante cărora le-a fost dată eficienţa corespunzătoare, prin aplicarea unei pedepse în cuantum redus sub minimul special prevăzut de lege.
Nemulţumit de hotărâre, inculpatul a declarat recurs şi de această dată el criticând modul în care instanţa a individualizat pedeapsa.
Recursul declarat nu este fondat.
Conform art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), text de lege care stipulează criteriile generale de individualizare, la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pe de altă parte, art. 52 C. pen., privind pedeapsa şi scopul ei prevede că aceasta este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Raportând cauzei aceste dispoziţii legale, se reţine că în procesul individualizării pedepsei, instanţele au acordat semnificaţie juridică tuturor criteriilor generale, în cadrul acestora reliefându-se gradul concret de pericol social, dar şi împrejurările săvârşirii faptei în timpul nopţii, acţionând cu violenţă asupra părţii vătămate, cât şi persoana inculpatului, tânăr, fără antecedente penale şi sincer pe parcursul desfăşurării procesului penal.
Pedeapsa de 3 ani închisoare, fiind judicios individualizată, ea corespunde şi scopului astfel cum este prevăzut în art. 52 C. pen.
Întrucât motivul de casare invocat nu este întemeiat, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, cu obligarea lui la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsă perioada arestării preventive a inculpatului de la 19 octombrie 2003 la 2 iunie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N.A. împotriva deciziei penale nr. 129/ A din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 19 octombrie 2003 la 2 iunie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 2 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2963/2004. Penal. Revizuire. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2983/2004. Penal. Art.215 alin.3; 4 pen. Recurs → |
|---|
