ICCJ. Decizia nr. 3190/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3190/2004
Dosar nr. 1265/2004
Şedinţa publică din 10 iunie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 653 din 18 noiembrie 2003, Tribunalul Cluj a condamnat pe următorii inculpaţi:
C.D. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (parte vătămată M.V.M.) prin schimbarea încadrării juridice în baza art. 334 C. proc. pen., dintr-o singură infracţiune de tâlhărie în două infracţiuni, una comisă în forma autoratului şi alta a complicităţii.
În temeiul art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie (parte vătămată D.M.) prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., dintr-o singură infracţiune de tâlhărie în două fapte penale comise una în forma autoratului şi alte a complicităţii.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen., s-a constatat că faptele sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen., a fost aplicată pedeapsa de 7 ani închisoare.
Conform art. 37 lit. a) C. pen., s-a constatat că aceste fapte au fost comise în condiţiile recidivei postcondamnatorii, raportată la pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 285 din 22 iunie 1999 a Tribunalului Cluj, pentru infracţiunea de tâlhărie, fiind liberat condiţionat la 31 iulie 2002, rămânând un rest neexecutat de 630 zile.
În temeiul art. 61 alin. (1) C. pen., a fost revocat beneficiul liberării condiţionate privind pedeapsa de mai sus şi în baza art. 33 alin. (2) C. pen., a fost contopit restul de 630 zile închisoare cu pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 7 ani şi 6 luni închisoare.
C.V. la 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (parte vătămată M.V.M.) prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de tâlhărie în două infracţiuni, una comisă sub forma autoratului şi alta a complicităţii.
În baza art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie (parte vătămată D.M.) prin schimbarea încadrării juridice conform art. 334 C. proc. pen., dintr-o singură infracţiune de tâlhărie în două infracţiuni comise, una în forma autoratului şi a complicităţii.
În baza art. 33 lit. a) C. pen., faptele fiind concurente, potrivit art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 7 ani închisoare.
Pentru ambii inculpaţi s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP) şi s-a computat din pedepsele aplicate, durata reţinerii şi arestării preventive.
C.R.C. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen. (parte vătămată D.M.) prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de tâlhărie în două infracţiuni comise, una sub forma autoratului şi alta a complicităţii.
În temeiul art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) şi art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a mai fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie (parte vătămată M.V.M.) prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de tâlhărie în două asemenea infracţiuni comise, una în forma autoratului şi cealaltă a complicităţii.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 1101 C. pen., raportat la art. 110 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare stabilit de instanţă la 4 ani.
Pe durata termenului de încercare dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, supravegherea minorului este încredinţată Serviciului de Reintegrare socială a infractorilor şi supraveghere a pedepselor neprivative de libertate de la lângă Tribunalul Vaslui.
În baza art. 103 alin. (2) C. pen., a pus în vedere instituţiei de mai-sus îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului până la majoratul acestuia în scopul îndreptării lui şi că are obligaţia de a înştiinţa instanţa deîndată dacă minorul se sustrage de la supraveghere, sau are purtări rele, ori a săvârşit din nou o infracţiune.
În temeiul art. 103 alin. (3) C. pen., i s-a impus minorului obligaţia de a nu intra în legătură până la împlinirea vârstei de 18 ani cu inculpaţii majori C.D. şi C.V.
După împlinirea vârstei de 18 ani minorul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 863 C. pen.
În baza art. 1101 alin. (3) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra cauzelor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
Inculpaţii au fost obligaţi solidar, cel minor solidar şi cu părţile responsabile civilmente să plătească unei părţi civile o sumă de bani cu titlu de despăgubiri.
Totodată, ei au fost obligaţi să restituie statului cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 31 august 2003, părţile vătămate şi cei trei inculpaţi se aflau pe terasa unei cofetării din municipiul Cluj Napoca, stând la mese diferite.
La un moment dat, părţile vătămate au plecat spre casă, mergând pe o stradă mai lăturalnică şi puţin circulată.
În urma unei înţelegeri prealabile între ei, cei trei inculpaţi le-au urmărit şi când le-au ajuns, C.D. şi C.V. au aplicat uneia din ele lovituri cu pumnii şi picioarele, primul luându-i de la mâna dreaptă un inel şi o brăţară, iar din buzunarul pantalonilor o sumă de bani. Concomitent, coinculpatul C.R.C. s-a apropiat de cealaltă victimă, a prins-o de păr în zona cefei, a trântit-o la pământ şi i-a luat de pe mână o brăţară din aur, iar de la gât i-a smuls un lănţişor tot de aur.
La strigătele de ajutor, inculpaţii au fugit de la locul faptei însă ulterior, au fost identificaţi la reşedinţa lor din municipiul Cluj-Napoca, unde se aflau şi bijuteriile sustrase, care au fost restituite păgubaşilor.
Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj şi inculpaţii C.D. şi C.V. au declarat apel.
Ministerul Public a criticat sentinţa sub aspectul legalităţii şi temeiniciei ei în ceea ce priveşte greşita încadrare juridică a faptei, a individualizării pedepselor şi a soluţionării laturii civile.
Procurorul a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii şi condamnarea fiecărui inculpat în calitate de coautori pentru comiterea a câte două infracţiuni de tâlhărie în forma concursului ideal cu doi subiecţi pasivi, prin schimbarea încadrării juridice potrivit art. 334 C. proc. pen., majorarea pedepselor aplicate celor doi inculpaţi majori şi înlăturarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen., precum şi cele ale art. 1101 C. pen., de suspendare a executării pedepsei sub supraveghere în cazul inculpatului minor C.R.C.
În ce priveşte modul de rezolvare a laturii civile, procurorul a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor în suma cerută de partea civilă.
Apărătorii apelanţilor au solicitat reducerea pedepselor.
Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. 57 din 24 februarie 2004 a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, a casat sentinţa atacată şi a condamnat pe inculpaţi după cum urmează:
C.D., prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., în două infracţiuni de tâlhărie, astfel:
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată D.M.) la 9 ani închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) C. pen. (parte vătămată M.V.M.) la 9 ani închisoare.
Conform art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa de 9 ani închisoare sporită cu un an închisoare, deci în total 10 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., a revocat beneficiul liberării condiţionate pentru restul de pedeapsă de 630 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa nr. 281 din 22 iunie 1999 a Tribunalului Cluj, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa de 10 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute 10 ani închisoare.
C.V., prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., în două infracţiuni de tâlhărie, astfel:
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (parte vătămată D.M.) l-a condamnat la 8 ani închisoare.
Conform art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. (parte vătămată M.V.M.) la 8 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., va executa 8 ani închisoare sporită cu 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute 8 ani şi 6 luni închisoare.
C.R.C., prin schimbarea încadrării juridice dintr-o singură infracţiune de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 alin. (3) C. pen., în două infracţiuni de tâlhărie, astfel:
Conform art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 93 alin. (3) şi urm. C. pen. (parte vătămată D.M.) l-a condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) C. pen., cu aplicarea art. 93 alin. (3) şi urm. C. pen. (parte vătămată M.V.M.) acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. b) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit aceste pedepse, urmând ca inculpatul să execute 3 ani şi 6 luni închisoare.
Conform art. 71 C. pen., a fost interzisă acestui inculpat exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Au fost menţinute restul dispoziţiilor hotărârii atacate.
Au fost respinse apelurile declarate de inculpaţii C.D. şi C.V., ca nefondate.
Împotriva acestei decizii, inculpaţii au declarat recurs.
Apărătorul inculpatului C.V. a criticat Decizia, susţinând că nu este legală şi temeinică.
Sub primul aspect a menţionat că încadrarea juridică dată faptei de către instanţa de control judiciar nu este corectă.
În acest sens a arătat că inculpaţii nu au comis două infracţiuni de tâlhărie în forma autoratului, deoarece din probele administrate a rezultat că numai inculpatul C.D. a săvârşit acte de constrângere în timp ce recurentul pe cere-l asistă a exercitat o acţiune de deposedare şi ca atare cei trei inculpaţi au participat diferit la realizarea laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie; fiecare a acţionat ca autor doar asupra unei singure părţi vătămate, iar cealaltă faptă penală a fost consumată în forma complicităţii morale, deoarece doar unul a exercitat acte de violenţă, ceilalţi prezenţi la faţa locului întărindu-i convingerea reuşitei acţiunii lui.
Totodată, apărătorul a susţinut că din declaraţia inculpatului C.D. a rezultat că numai el a lovit victima, ceilalţi doi necunoscând intenţia sa, şi în momentul când au sesizat ce se întâmplă au fugit.
Referitor la temeinicia hotărârii, apărătorul a susţinut că pedepsele aplicate sunt exagerate, instanţa neţinând seama de împrejurările favorabile inculpatului şi anume: lipsa antecedentelor penale, comportarea corespunzătoare pe care a avut-o în familie şi societate, înainte de comiterea faptei, aşa cum rezultă din actele depuse la dosar, tinereţea acestuia (la data comiterii faptei avea 19 ani), precum şi faptul că a recunoscut şi regretat comiterea faptei.
Pentru toate aceste motive apărătorul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi în principal menţinerea hotărârii pronunţate de prima instanţă, iar în subsidiar reducerea pedepsei ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Concluzii de admitere a recursurilor, casarea deciziei şi în principal menţinerea hotărârii primei instanţe, iar în subsidiar reducerea pedepselor au pus şi apărătorii inculpaţilor C.D. şi C.R.C., pentru motivele invocate de apărătorul inculpatului C.V., primul menţionând că nu s-a dovedit existenţa unei înţelegeri între făptuitori.
Recursurile nu sunt fondate.
Verificând Decizia instanţei de apel se constată că este legală şi temeinică sub toate aspectele pe baza probelor care au fost complet administrate şi bine interpretate, reţinându-se o corectă situaţie de fapt şi o corespunzătoare încadrare juridică a faptelor comise de către inculpaţi.
Astfel, potrivit art. 211 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de tâlhărie, furtul săvârşit, între altele, prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări.
Această infracţiune complexă este caracterizată printr-o acţiune principală, furtul, şi una adiacentă întrebuinţarea de violenţe, de ameninţări sau alte constrângeri. Fiecare dintre aceste acţiuni realizează latura obiectivă a infracţiunii de tâlhărie, astfel că în situaţia în care sunt doi sau mai mulţi participanţi ei sunt coautori la infracţiunea de tâlhărie indiferent dacă unul sau unii au comis mai multe acte de constrângere, iar celălalt sau ceilalţi au deposedat victima de bunuri.
În cauza dedusă judecăţii, obiectul acesteia l-a constituit faptele comise de cei trei inculpaţi asupra a două victime, violenţele fizice şi furtul bunurilor fiind exercitate direct de către doi dintre recurenţi, C.D. şi C.V., asupra unei părţi civile, M.V.M., iar alte violenţe fizice şi o sustragere de bunuri fiind întreprinse de inculpatul C.R.C. asupra celeilalte părţi vătămate, D.M.
Din modul cum au decurs faptele, rezultă că între inculpaţi a existat o înţelegere, ei premeditând furtul bunurilor de la cele două persoane prin folosirea violenţei. În urma acestei înţelegeri, recurenţii au luat hotărârea infracţională încă în timp ce se aflau pe terasa respectivă unde erau şi victimele pe care le-au văzut că aveau asupra lor bijuterii din aur: ulterior le-au urmărit, şi-au împărţit rolurile şi au trecut la punerea în aplicare a planului când au ajuns pe o stradă lăturalnică şi mai puţin circulată, inculpatul minor acţionând asupra femeii a cărei rezistenţă era mai uşor de înfrânt, iar ceilalţi doi asupra bărbatului, în ideea că acesta ar putea opune o rezistenţă mai mare.
Agresiunile fizice ale inculpatului minor şi cele ale inculpaţilor majori, chiar dacă au fost distincte, fiind exercitate nemijlocit asupra uneia dintre victime, ele au dobândit şi caracterul unei violenţe psihice pe care inculpaţii au exercitat-o în acelaşi timp şi loc. Agresiune exercitată concomitent de făptuitori asupra victimelor constituie pentru fiecare în parte coautorat la tâlhăria comisă asupra persoanelor atacate.
Nu are eficienţă juridică împrejurarea că cei trei recurenţi au participat în mod diferit la realizarea laturii obiective a tâlhăriei, unul comiţând numai violenţe, iar ceilalţi atât acte de violenţă cât şi de însuşire, din moment de ei au desfăşurat în mod concordant activităţile materiale prin care s-a realizat infracţiunea în baza unui plan conceput în comun pentru deposedarea victimelor de bunuri, ceea ce duce la concluzia că toţi inculpaţii sunt coautori.
Pedepsele aplicate de instanţa de apel au fost bine individualizate, ele reflectând corect gradul de pericol social al faptei şi făptuitorilor.
Astfel, la stabilirea lor s-a avut în vedere pericolul social concret al faptei comise, determinat de natura şi de caracterul calificat al ei, de valoarea bunurilor furate, precum şi de caracterul premeditat al acţiunilor întreprinse prin împărţirea rolurilor în vederea realizării scopului propus. Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că unul din ei este recidivist, ceea ce denotă perseverenţa infracţională şi că scopul educativ al pedepsei anterioare nu a fost atins.
Ca atare, nu este cazul ca în favoarea inculpaţilor să fie recunoscute circumstanţe atenuante şi pe cale de consecinţă, prin aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., pedepsele să fie reduse şi să se dispună un alt mod de executare, decât cel stabilit de instanţa de control judiciar.
Pentru aceste motive recursurile urmează să fie respinse.
Întrucât recurenţii C.D. şi C.V. au fost judecaţi în stare de arest, urmează ca din pedepsele aplicate să se compute durata reţinerii şi arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu care l-a asistat pe inculpatul C.D. ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei vor fi restituite de către recurenţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpaţii C.D., C.V. şi C.R.C. împotriva deciziei penale nr. 57 din 24 februarie 2004 a Curţii de Apel Cluj, ca nefondate.
Compută din pedepsele aplicate inculpaţilor C.D. şi C.V. durata reţinerii şi arestării preventive de la 31 august 2003 la zi.
Obligă pe recurenţi să plătească statului cu titlu de cheltuieli judiciare: C.V. şi C.R.C. câte 1.200.000 lei, iar pe C.D.: 1.600.000 lei, în care se include şi suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 iunie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 3185/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3192/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs... → |
---|