ICCJ. Decizia nr. 337/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.337/2004
Dosar nr. 3656/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 257 din 11 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică din art. 2 alin. (2) şi art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, în art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru inculpaţii O.Y., S.O. şi A.H. şi din art. 2 alin. (2), în art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pentru inculpaţii K.M.N., C.D. şi K.H.I.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.Y., cetăţean turc, la 14 ani închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul O.Y. la 17 ani închisoare, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.
În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul O.Y. la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul O.Y. să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.O., cetăţean turc, la 14 ani închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.O. la 17 ani închisoare.
În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul S.O. la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul S.O. să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.H., cetăţean turc, la 14 ani închisoare.
În baza art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.H. la 17 ani închisoare.
În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.H. la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A.H. să execute pedeapsa cea mai grea de 17 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.M.N., cetăţean turc, la 14 ani închisoare.
În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.M.N. la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul K.M.N. să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen. şi art. 16 din Legea nr. 143/2000 a fost condamnat inculpatul C.D., cetăţean turc, la 7 ani închisoare.
În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.D. la 3 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul C.D. să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, a fost condamnat inculpatul K.H.I., cetăţean turc, la 14 ani închisoare.
În baza art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul K.H.I. la 6 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul K.H.I. să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor, deducându-se prevenţia conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), după cum urmează: de la data de 29 august 2001 la zi, pentru inculpatul A.H.; de la data de 29 august 2001 la 3 septembrie 2001 şi de la data de 6 septembrie 2001 la zi, pentru inculpatul S.O.; de la data de 29 august 2001 la zi, pentru inculpatul O.Y.; de la data de 29 august 2001 la data de 3 septembrie 2001 şi de la data de 6 septembrie 2001 la zi, pentru inculpatul K.M.N.; de la data de 29 august 2001 la zi, pentru inculpatul C.D. şi de la data de 31 august 2001 la zi, pentru inculpatul K.H.I.
În baza art. 117 C. pen., s-a dispus expulzarea inculpaţilor O.Y., S.O., A.H., K.M.N. şi C.D. de pe teritoriul României.
S-a respins cererea de expulzare a inculpatului K.H.I., solicitată de parchet.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.D. matriţa, de la inculpatul K.H.I. un cântar electronic cu masa de 600 g, cântar electronic cu masa de 30 kg, un cântar cu masa de 100 g, o râşniţă, precum şi bunurile ridicate.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul C.D. 11,580 kg amfetamină, 6,84 g, 11,42 g, 4,38 g, 43,52 g amfetamină de la inculpatul K.H.I.
S-a dispus restituirea către SC E.T. SRL a autocamionului ridicat conform procesului verbal de predare-primire nr. 1029303 din 28 septembrie 2001.
Au fost obligaţi inculpaţii la câte 15.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300.000 lei pentru inculpatul S.O. se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Instanţa de judecată a reţinut că, în perioada anilor 2000-2001, inculpaţii au introdus în ţară droguri de mare risc, echipamente necesare fabricării drogurilor, au transportat asemenea substanţe, au efectuat şi alte operaţiuni cu droguri de mare risc.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza proceselor-verbale de flagrant, a celor de percheziţie şi de constatare, a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică, declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii K.H.I., C.D., K.M.N., A.H., O.Y. şi S.O.
În apelul parchetului s-a criticat soluţia pronunţată pentru greşita individualizare a pedepselor, care sunt prea blânde, faţă de pericolul deosebit de grav al infracţiunilor comise.
Al doilea motiv de apel al parchetului se referă la omisiunea instanţei de a dispune interzicerea de a rămâne pe teritoriul României a inculpatului K.H.I.
Inculpatul S.O. a solicitat redozarea pedepsei, în sensul reducerii ei, avându-se în vedere că a recunoscut comiterea faptei, pentru care a fost trimis în judecată.
Ceilalţi inculpaţi au pus concluzii de achitare, avându-se în vedere că nu au participat la comiterea infracţiunilor.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală prin Decizia penală nr. 373/ A din 1 iulie 2003 a respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi de inculpaţii K.H.I., C.D., K.M.N., A.H., O.Y. şi S.O., împotriva sentinţei penale nr. 257 din 11 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală.
Compută prevenţia inculpaţilor după cum urmează: de la 31 august 2001, pentru inculpatul K.H.I.; de la 29 august 2001, pentru inculpaţii O.Y., A.H. şi C.D.; de la 29 august 2001 la 3 septembrie 2001 şi de la 6 septembrie 2001 la zi, pentru S.O. şi K.M.N.
Nemulţumiţi şi de această hotărâre, în termenul legal, atât parchetul precum şi cei şase inculpaţi au declarat recurs.
Prin recursul declarat de parchet se solicită, majorarea pedepselor aplicate fiecărui inculpat, în raport de gravitatea şi consecinţele deosebite ale faptelor comise, precum şi pentru neaplicarea măsurii de siguranţă a expulzării şi faţă de inculpatul K.H.I.
Recursul este fondat doar în limita considerentelor ce urmează.
În perioada anilor 2000-2001, inculpaţii, având roluri bine determinate şi făcând parte şi dintr-o reţea internaţională, iar inculpatul K.M.N. fiind şi reprezentantul acesteia în România, în mod repetat au introdus în ţară şi au deţinut droguri de mare risc (amfetamină), dar şi echipamente pe care le-au folosit la fabricarea ilicită a drogurilor (cuptor, presă, malaxorul şi matriţa), de tipul „captagonului".
Astfel, pe baza probatoriului administrat, justificat s-a mai reţinut că inculpatul K.M.N. a efectuat şi alte operaţii cu droguri de mare risc (amfetamină) pe lângă cele de mai sus, iar inculpaţii C.D. şi K.H.I. au deţinut şi fabricat un alt drog de mare risc, captagon, precum şi echipamentele folosite la producerea acestuia şi anume cuptor, malaxor, presă şi matriţă.
Acestea fiind faptele săvârşite şi cum, faţă de 5 dintre inculpaţi s-a luat şi măsura de siguranţă a expulzării, nu apare justificată, neaplicarea aceleiaşi măsuri de siguranţă, a expulzării şi faţă de cel de al şaselea inculpat K.H.I., conform art. 117 C. pen.
În acest context trebuie de reţinut că, acest inculpat, este în evidenţele poliţiei şi în cazurile privind capturarea a 8 kg heroină la 1 octombrie 1998 în Iugoslavia şi a cantităţii de 1,100 kg heroină în Austria la 14 mai 1987, deci implicat în traficul de droguri şi pe teritoriile altor state.
Tot inculpatul K.H.I. este cel care în prezenta cauză, a închiriat inculpatului C.D., atelierul auto proprietatea sa din comuna Bragadiru, pentru fabricarea drogurilor sintetice, i-a mărit şi cuantumul chiriei, tocmai pentru că ştia caracterul ilicit al acestei activităţi şi a şi acceptat să primească, ca mostre, pentru testarea pieţei de traficare, 20 tablete de „captagon".
Au fost evidenţiate toate aceste date, în raport de poziţia nesinceră a acestui inculpat, a pericolului social pe care-l reprezintă, cu atât mai mult cu cât, urmările faptelor sale, alături de altfel şi de a faptelor săvârşite şi de ceilalţi inculpaţi judecaţi în acest dosar, se răsfrâng şi asupra tinerilor, în rândul cărora e semănată moartea albă.
Nu poate fi omisă nici comportarea inculpatului K.H.I. şi care în momentul în care, a aflat că inculpatul C.D. şi ceilalţi au fost reţinuţi de poliţie, imediat a mers la atelierul auto, proprietatea sa, din comuna Bragadiru, închiriat acestora, a luat şi a transportat o parte din substanţele şi echipamentele folosite la fabricarea drogurilor sintetice cu simbolul „captagon", pentru a le ascunde, în comuna Chiajna.
În acest mod, se răspunde şi apărării total nesincere, pe care şi-a făcut-o inculpatul K.H.I. şi în faţa instanţei de recurs, susţinând că, .."odată ce a închiriat atelierul auto proprietatea sa, celorlalţi coinculpaţi şi i se achită o chirie, nu putea să cunoască în ce scopuri era folosit acest spaţiu şi nici nu putea să-i controleze".
În consecinţă, aceste apărări ale inculpatului K.H.I., vor fi înlăturate, ca nefondate, infirmate de activitatea infracţională efectiv desfăşurată de el.
În raport de toate cele analizate, recursul declarat de parchet, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va fi admis, casate ambele hotărâri, numai cu privire la neaplicarea art. 117 C. pen. şi faţă de inculpatul K.H.I. şi rejudecând, se va dispune şi expulzarea acestui inculpat, în baza textului de lege menţionat.
Toate celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, vor fi menţinute, ca temeinice şi legale.
Astfel, pedepsele aplicate se constată a fi orientate, fie, spre limita maximă fie spre cea medie, a sancţiunilor penale prevăzute de textele ce incriminează faptele corect reţinute şi încadrate juridic pentru fiecare făptuitor, neimpunându-se majorarea acestora.
Probatoriul administrat a fost evaluat corect şi cu privire la vinovăţia fiecărui inculpat, astfel după cum în mod detaliat se analizează în hotărârea instanţei de fond, motive pentru care judicios şi legal a fost confirmată şi de către instanţa de apel.
În aceste condiţii şi trecându-se la verificarea recursurilor declarate de cei şase inculpaţi, acestea vor fi respinse, ca nefondate, pentru considerentele ce urmează, dar şi pentru cele examinate, în analiza recursului parchetului.
Inculpatul O.Y. prin recursul declarat a cerut reaprecierea probelor şi drept urmare, să fie achitat pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., aceasta, fiind absorbită de infracţiunea prevăzută de art. 3 din aceeaşi lege.
De asemeni, s-a solicitat achitarea aceluiaşi inculpat, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000, acesteia lipsindu-i latura subiectivă, ca element constitutiv, el necunoscând destinaţia echipamentelor introduse în România.
În subsidiar, pentru inculpatul O.Y. s-a cerut a se vedea că, amfetamina, e doar un precursor, folosit la fabricarea drogurilor de mare risc, cum e „captagonul", motiv pentru care s-a solicitat a se aplica Legea nr. 300 din 13 august 2002, ca lege mai favorabilă, conform art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), faţă de Legea nr. 143/2000 şi aşa în final să se reducă şi pedeapsa aplicată.
Recursul este nefondat.
Verificându-se anexa II la Legea nr. 143/2000, se constată că, „amfetamina" este drog de mare risc şi în consecinţă susţinerea că această substanţă, ar fi doar „precursor" şi astfel fapta comisă ar fi prevăzută şi pedepsită de Legea nr. 300 din 13 august 2002, se va înlătura, ca nefondată. În acelaşi sens, vor fi avute în vedere şi constatările raportului de expertiză tehnico-ştiinţifică şi caracteristicile „captagonului".
Ca drept urmare şi schimbarea încadrării juridice solicitată se va respinge, ca de altfel şi aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Se mai constată că, cele două infracţiuni reţinute în sarcina recurentului şi prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2), precum şi cea prevăzută de art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, pot fi săvârşite în concurs real, activitatea de introducere în ţară a drogurilor, nefiind absorbită de infracţiunea de deţinere şi traficarea acestora.
În speţă, după fabricarea sintetică a drogului de mare risc, cu simbolul de „captagon", în ţara noastră şi testarea pieţei, acesta urma a fi traficat pe piaţa din Arabia-Saudită.
Tor din actele şi probele dosarului rezultă fără dubii că, inculpatul O.Y. alături de ceilalţi, cunoştea toate aceste date şi deci şi destinaţia echipamentului introdus (matriţă, presă, cuptor şi malaxor), aşa încât sunt întrunite toate elementele constitutive şi ale infracţiunii, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 143/2000.
Pedeapsa rezultantă, aplicată inculpatului O.Y., de 17 ani închisoare fără a cuprinde vreun spor deşi era posibil dar nu obligatoriu, se constată a fi stabilită cu respectarea cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi deci nu apare excesivă.
Prin recursul declarat de inculpatul K.M.N. (proprietarul autocarului special confecţionat, pentru ascunderea drogurilor) hotărârile atacate, au fost criticate pentru netemeinicie, sub aspectul aprecierii probelor şi pe baza cărora a solicitat, fie, a fi achitat în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., fie, a se schimba încadrarea juridică din cele două infracţiuni reţinute în sarcina sa şi prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 9 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a), în art. 32 din Legea nr. 300/2002; Aceasta din urmă fiind lege mai favorabilă, potrivit art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), a mai cerut să i se reducă pedeapsa aplicată, deoarece amfetamina este doar precursor pentru producerea drogurilor şi nu drog de mare risc.
Acelaşi inculpat a mai solicitat a se vedea că arestarea sa preventivă a avut loc, fără a fi începută urmărirea penală şi deci s-a luat nelegal.
Recursul este nefondat.
Examinându-se actele dosarului, în raport de criticile aduse de acest inculpat, precum şi faţă de datele comiterii faptelor (2000-2001) şi a începerii urmăririi penale se reţine că arestarea preventivă a inculpatului s-a luat în deplină legalitate şi cu respectarea cerinţelor legii de procedură penală, respectiv ale art. 228 alin. (3) în vigoare, la data de 29 august 2001 şi respectiv la 6 septembrie 2001, când s-a luat această măsură. Astfel organul de urmărire penală s-a sesizat din oficiu, care act constituie actul de începerea urmăririi penale şi care e prealabil luării măsurii preventive, prevăzută de art. 136 şi urm. C. proc. pen.
Apoi, după cum am enunţat cu ocazia examinării recursului declarat de inculpatul O.Y., nici susţinerea sau apărarea privitoare la aprecierea amfetaminei, „ca precursor" şi nu ca drog de mare risc, nu poate fi primită, atâta vreme cât în anexa II la Legea nr. 143/2000, este trecută ca drog de mare risc.
În consecinţă şi încadrarea juridică dată faptelor săvârşite şi de acest recurent este legală şi temeinică, iar pedeapsa de 14 ani închisoare, ca rezultantă, se constată a fi individualizată cu respectarea tuturor cerinţelor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), necuprinzând nici un spor de sancţiune. Acest inculpat K.M.N. a fost şi „omul de încredere" al numitului H. din Bulgaria, în vederea fabricării drogurilor în România.
Aşa fiind, pedeapsa nu apare excesivă, inculpatul K.M.N. având şi condamnări în Turcia, pentru trafic ilicit de droguri.
Apoi, recursurile declarate de inculpaţii A.H. şi K.H.I., în principal, vizează reaprecierea probelor şi potrivit cărora au susţinut că trebuiau a fi achitaţi, în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen. şi numai dacă acest motiv nu va fi primit, au solicitat reducerea pedepselor aplicate. În plus inculpatul K.H.I. a mai cerut a nu fi expulzat, fiind căsătorit şi având un copil minor.
În final, recursurile declarate de ultimii doi inculpaţi, S.O. şi C.D., privesc reducerea pedepselor aplicate, cu atât mai mult cu cât, ultimul inculpat, a arătat că a colaborat şi cu organele de cercetare, în descoperirea inculpaţilor şi a faptelor lor, iar pentru acest motiv i s-a aplicat şi art. 16 din Legea nr. 143/2000, dar nu i s-a dat prea mare eficienţă.
Înalta Curte, constată că şi recursurile acestor inculpaţi sunt nefondate.
Întreg probatoriul administrat precum şi activitatea infracţională efectiv dusă de fiecare în parte, pe teritoriul românesc, neomiţându-se însă şi împrejurarea că fac parte şi dintr-o reţea internaţională, nu numai de deţinere şi traficare a drogurilor de mare risc ci şi de fabricarea acestora, (dezvăluite şi cu ajutorul unuia dintre inculpaţi) dovedeşte, fără dubii, vinovăţia lor, după cum s-a arătat şi cu ocazia examinării recursului declarat de parchet. Ca atare, cererile de achitare sunt total nefondate.
Apoi, pedepsele aplicate, pentru aceste infracţiuni ce sunt deosebit de grave, iar făptuitorii constituie un pericol sporit pentru societate, se constată că au fost corect individualizate dar şi bine diferenţiate, în raport de caracterizările personale ale fiecăruia.
Astfel doar recurenţii S.O. (şofer la SC E., înmatriculată în România şi care a dispus de autocarul special construit, cu ascunzători, pentru introducerea drogurilor în ţară) şi A.H., (de asemenea conducător auto dar şi cu antecedente penale în Turcia, unde a mai fost condamnat pentru trafic ilicit de droguri, ambii fiind şi împuterniciţi de acea persoană H. din Bulgaria, cu introducerea în România a cantităţii de 11,500 kg amfetamină, la data de 29 august 2001), au fost condamnaţi la câte 17 ani închisoare fiecare, în timp ce recurentul K.H.I. (cu antecedente penale pentru trafic ilicit de droguri în Iugoslavia şi Austria) a fost condamnat la 14 ani închisoare, iar ultimul recurent inculpat C.D. (care de asemeni are antecedente penale, fiind condamnat în Turcia, pentru trafic ilicit de droguri) ce a beneficiat şi de aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a colaborării cu organele de cercetare, a fost condamnat la 7 ani închisoare.
Faţă de toate cele analizate, pedepsele aplicate nu pot fi socotite excesive şi în consecinţă, recursurile acestora ca de altfel şi a celorlalţi inculpaţi urmează a fi respinse, ca nefondate, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Pentru fiecare recurent, se va deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive la zi, potrivit art. 381 C. proc. pen. şi totodată vor fi obligaţi şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 C. proc. pen., dată fiind culpa procesuală a acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, împotriva deciziei penale nr. 3737 din 1 iulie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, privind pe inculpaţii O.Y., S.O., A.H., K.M.N., C.D. şi K.H.I.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 257 din 11 martie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la neaplicarea dispoziţiilor art. 117 C. pen., faţă de inculpatul K.H.I. şi, rejudecând, în baza art. 117 C. pen., dispune expulzarea inculpatului K.H.I.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate, împotriva aceleiaşi decizii penale, de către inculpaţii O.Y., S.O., A.H., K.M.N., C.D. şi K.H.I.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive după cum urmează:
- pentru O.Y. şi S.O. de la 29 august 2001 la 3 septembrie 2001 şi de la 6 septembrie 2001 la 21 ianuarie 2004.
- pentru A.H., K.M.N. şi C.D. de la 29 august 2001 la 21 ianuarie 2004.
- pentru K.H.I. de la 31 august 2001 la 21 ianuarie 2004.
Obligă recurenţii inculpaţi O.Y. şi K.M.N. să plătească statului suma de câte 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă recurenţii inculpaţi S.O., A.H., C.D. şi K.H.I. să plătească statului suma de câte 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care câte 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3364/2004. Penal. Strămutare. Strămutare | ICCJ. Decizia nr. 3381/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
