ICCJ. Decizia nr. 340/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.340/2004
Dosar nr. 4708/2003
Şedinţa publică din 21 ianuarie 2004
Asupra recursului penal de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 670 din 10 iulie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în baza art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.D.C., la 12 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 4 ani.
S-a făcut aplicarea art. 67 C. pen.
S-a luat act că părţile vătămate R.F.N. şi R.A. nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 52.869 lei, plus dobânda legală către Spitalul Clinic de Urgenţă Universitar Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În seara zilei de 18 ianuarie 1997, inculpatul L.D.C., împreună cu A.D. şi I.S., au intrat în localul N.C.I. SRL, în care se aflau mai multe persoane, printre care şi R.M. în vârstă de 60 de ani, angajat în calitate de paznic şi care, pe timpul nopţii, îndeplinea şi funcţia de vânzător.
În jurul orei 23,30, consumatorii aflaţi la o masă din apropierea inculpatului au plecat, în local rămânând inculpatul şi cei doi martori, A.D., I.S., precum şi numitul R.M.
În jurul orei 24,00, inculpatul a mai comandat o bere, dar victima R.M., observând că inculpatul şi persoanele ce-l însoţeau se află sub influenţa băuturilor alcoolice i-a refuzat.
Răspunsul ferm primit din partea victimei, l-a determinat pe inculpat să se ridice de la masă şi să-i aplice o lovitură de cuţit în zona subcostală dreaptă, lovitură care a dus la decesul victimei în noaptea de 18 ianuarie 1997.
Din raportul de expertiză medico legală efectuat asupra victimei R.M. a reieşit că moartea acestuia a fost violentă şi s-a datorat şocului hemoragic, consecinţă unei plăgi înjunghiate abdominale, penetrante cu interesarea lobului stâng hepatic şi hemiperitoneu masiv, lovitură care a fost produsă cu un corp tăietor înţepător, care a acţionat în profunzimea parechimului hepatic pe circa 8 cm.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul L.D.C., criticând-o sub aspectul greşitei condamnări, solicitând a se constata că nu este autorul faptei de omor.
Prin Decizia penală nr. 547 din 16 septembrie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat reţinând că, instanţa de fond a stabilit o corectă stare de fapt şi încadrare juridică a faptei printr-o corectă apreciere a materialului probator administrat.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.
Prin motivele scrise, cât şi oral, recurentul inculpat a susţinut, în esenţă următoarele:
- restituirea cauzei la parchet, în conformitate cu art. 333 C. proc. pen., pe de o parte, pentru completarea probatoriului administrat, în ce priveşte concluziile neconcordante ale raportului medico – legal, privind arma crimei cu cuţitul corp delict prezentat în planşa fotografică, precum şi necesitatea completării probatoriului faţă de declaraţiile unor martori care nu au asistat la săvârşirea faptei, dar au relatat aspecte esenţiale, menţinute la urmărirea penală şi nici de instanţe şi care conduc la ipoteza săvârşirii faptei de alte persoane: pe de altă parte, completarea probatoriului şi refacerea urmăririi penale se impune, mai ales, pentru a face probe cu privire la condiţiile legitimei apărări, existând indicii că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 lit. e) C. proc. pen.;
- instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra cererii formulată de inculpat, privind reţinerea legitimei apărări, invocând în acest sens, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen.
- hotărârile atacate sunt nelegale şi netemeinice, cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., prin greşita condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de omor calificat în contextul în care din materialul probator nu rezultă că inculpatul este autorul infracţiunii.
- o ultimă critică, fondată pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., priveşte pedeapsa aplicată, solicitându-se a se acorda o eficienţă sporită art. 74 şi art. 76 C. pen.
Examinând hotărârile atacate, în raport de aceste critici, dar şi de dispoziţiile legale invocate se constată că recursul declarat de inculpat este nefondat, pentru cele ce urmează.
În cauză au fost administrate toate probele identificate cu ocazia cercetării penale şi judecătoreşti a cauzei.
Existenţa unor eventuale contradicţii nu se datorează lipsei rolului activ în administrarea unor probatorii, ci conduitei procesuale nesincere şi oscilante a inculpatului pe parcursul procesului penal, a modului în care a încercat să-şi construiască apărarea şi să influenţeze declaraţiile martorilor, care l-au însoţit în seara crimei.
Este evident în raport de declaraţiile inculpatului date în prezenţa apărătorului său că, este autorul crimei comisă împotriva părţii vătămate R.M., în noaptea de 18 ianuarie 1997; prin aceleaşi declaraţii, inculpatul descrie arma crimei, respectiv un cuţit pe care-l purta asupra sa din teribilism şi care a fost descris în felul următor: „cuţit greu (gen Fluturaş) a cărei lamă era de circa 8 – 10 cm., iar lăţimea lamei de maxim 1,5 cm, cu un singur tăiş şi un vârf ascuţit".
În declaraţie, inculpatul a precizat că a abandonat acest cuţit, pentru că i se rupsese una din lamele mânerului.
Aceste declaraţii au fost retractate ulterior, fără o justificare credibilă, dar se coroborează în totul cu susţinerile celor doi martori, care l-au însoţit pe inculpat.
Prin declaraţiile martorul I.S. afirmă că autorul infracţiunii de omor este inculpatul L.D.C.
În acelaşi sens, prin declaraţiile, martorul A.D. face aceleaşi afirmaţii privind autorul şi împrejurarea în care victima a fost lovită.
Referitor la arma crimei, cei doi martori care au observat în mod nemijlocit incidentul, au relatat, fără dubiu, că a aparţinut inculpatului şi acesta a intenţionat, după comiterea faptei, să o plaseze martorului A.D., care însă a refuzat primirea.
Martorii au descris cuţitul folosit de inculpat şi în acelaşi timp au făcut referiri şi la obiectul sau cuţitul, cu care victima a încercat să se apere de agresiunea inculpatului.
Oricum, cuţitul desenat şi descris, a fost ridicat de la locul faptei (aşa cum rezultă din procesul verbal de cercetarea locului faptei şi a fost identificat, ca aparţinând barului în care s-a comis infracţiunea de către martora P.S., directoarea firmei.
Atât actul medico – legal de autopsie, cât şi completarea la raportul de necropsie medico legal, stabileşte fără dubiu că, leziunea traumatică abdominală a putut fi produsă, cu un corp tăietor – înţepător. Menţiunea referitoare la posibilitatea producerii leziunii cu cuţitul desenat şi descris, are valoare de probabilitate, orientativă, având la bază o apreciere comparativă între lama acestui cuţit (în zona în care a fost acoperit cu pete de sânge) şi rupturile de la nivelul vestimentaţiei victimei.
Ori, în acest context probator este evident că autorul infracţiunii este numai inculpatul, nefiind indicate de apărare şi nici necesar pentru a fi probate alte împrejurări de natură a stabili o situaţie de fapt contrară celei reţinută, prin hotărârile atacate.
În consecinţă, nu se justifică nici achitarea inculpatului şi nici restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea urmăririi penale.
Tot astfel, nu se justifică nici reţinerea, în favoarea inculpatului, a legitimei apărări.
Mai întâi, pentru că inculpatul a respins orice agresionare a victimei, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 44 C. pen., potrivit cărora, este în legitimă apărare acela care săvârşeşte fapta, pentru a înlătura un atac material, direct, imediat şi injust îndreptat împotriva sa.
Dacă însă, în invocarea acestei apărări, se au în vedere declaraţiile prin care inculpatul a recunoscut lovirea victimei în abdomen cu un cuţit se impune, în aceiaşi măsură, a fi apreciată şi împrejurarea relatată de inculpat şi cei doi martori în aceiaşi ocazie, potrivit căreia, victima a apucat un cuţit de la bar, pentru a se apăra de inculpat, obiect cu care însă nu a lovit.
Examinată această conduită prin prisma dispoziţiilor art. 44 C. pen., se poate spune că nu întruneşte condiţiile unui atac injust şi imediat, în sensul legii, pentru ca fapta comisă în aceste condiţii să fie exoneratoare de răspundere penală.
Nefondată este şi critica vizând omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa asupra motivului, privind existenţa legitimei apărări.
Pe de o parte, instanţa de apel a motivat în considerente că, în cauză nu sunt incidente, prevederile art. 44 C. pen., deoarece nu sunt îndeplinite condiţiile legii, atâta timp cât, inculpatul nu s-a apărat de un atac material, direct, injust din partea victimei, care numai a refuzat celor doi martori şi inculpatului consumul de băuturi alcoolice; pe de altă parte, instanţa de apel a examinat şi din oficiu hotărârea atacată şi nu a constatat motive de desfiinţare.
În ce priveşte greşita individualizare a pedepsei nu se constată motive, care să justifice o altă coborâre a pedepsei aplicate inculpatului sub limita legală, având în vedere atitudinea procesuală nesinceră a inculpatului, gravitatea faptei comisă, împrejurările concrete în care a fost comisă.
În consecinţă, fiind respectate dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cât şi ale art. 52 C. pen., critica formulată este nefondată.
Pentru totalitatea considerentelor expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat va fi respins, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.D.C. împotriva deciziei penale nr. 547 din 16 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive a inculpatului de la 2 august 2001, la 21 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 34/2004. Penal. Art.174, 176 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3402/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
