ICCJ. Decizia nr. 3621/2004. Penal. Legea nr.87/1994. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3621/2004
Dosar nr. 3464/2003
Şedinţa publică din 30 iunie 2004
Deliberând asupra recursului de faţă constată:
Prin rechizitoriul 185/P/2001 din 28 iunie 2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatei S.V. pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni:
- art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor constând în aceea că, în perioada anilor 2000-2001, prin aparenţa unui comerţ licit, a sprijinit un număr de 10 cetăţeni turci, administratori de societăţi „fantomă", în spălarea sumei de 14.705.000.000 lei;
- 3 infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, constând în aceea că, în perioada 2000-2001, prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, a produs un prejudiciu total bugetului de stat în valoare de 6.311.003.680 lei, reprezentând impozit pe profit şi taxa pe valoare adăugată.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatei, pentru infracţiunile prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990.
S-a dispus totodată disjungerea cauzei faţă de cetăţenii turci pentru faptele, prevăzute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 21/1999, cu referire la art. 12 din Legea nr. 87/1994 şi de art. 177 din Legea nr. 141/1997 şi continuarea cercetărilor pentru identificarea acestora.
Cauza a fost înregistrată iniţial la Tribunalul Vrancea sub nr. 907/P/2001.
Prin încheierea 4475 din 19 octombrie 2001, Curtea Supremă de Justiţie a dispus strămutarea cauzei la Tribunalul Bacău.
Prin sentinţa penală nr. 318 din 20 noiembrie 2001, Tribunalul Bacău a dispus, în temeiul art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, în vederea completării urmăririi penale, respectiv pentru îndeplinirea procedurii premergătoare cercetării penale, de către O.N.P.C.S.B.
Curtea de Apel Bacău prin Decizia penală nr. 275 din 25 aprilie 2002, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a casat sentinţa şi a trimis cauza la aceiaşi instanţă în vederea continuării judecăţii.
S-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpată.
A fost menţinută starea de arest.
S-a reţinut că soluţia pronunţată de instanţa de fond este greşită, deoarece aceasta fiind legal sesizată cu judecarea cauzei şi având obligaţia de a efectua cercetarea judecătorească, trebuia să administreze probatoriile necesare, inclusiv să solicite relaţiile, pe care le considera de cuviinţă cu privire la datele deţinute de O.N.P.C.S.B.
Tribunalul Bacău prin sentinţa penală nr. 444 din 27 noiembrie 2002, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatei S.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 şi 3 infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994.
În baza art. 350 alin. (2) C. proc. pen., s-a revocat măsura arestării preventive şi s-a dispus punerea inculpatei în libertate.
S-a mai dispus ridicarea măsurii asigurătorii luată prin Ordonanţa nr. 8257/2001.
Instanţa a reţinut următoarele:
La dosar nu există probe care să susţină situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu, în sensul că cei 10 cetăţeni turci, care au înfiinţat societăţi comerciale fantomă, importau din afara graniţelor României, produse alimentare gen piper, zahăr etc., dar de la punctul vamal acestea „se transformau" devenind tricot sau bumbac, produse ce erau transportate la depozitele societăţilor administrate de inculpată, unde li se fixa un preţ, fiind ulterior vândute unor alte societăţi comerciale, în special în Moldova.
Abia după vânzarea mărfurilor inculpata întocmea facturi de primire a acestora, în care la rubrica vânzător trecea una dintre societăţile cetăţenilor turci care nu au importat niciodată astfel de produse. Sumele de bani obţinute din vânzarea mărfurilor erau transformate în valută şi predate cetăţenilor turci Z.A.H. şi C.A. sau erau depuse în conturile societăţilor la B.T.R. şi B.I.R., de unde banii erau ridicaţi în numerar, prin împuternicire, de 3 cetăţeni turci.
Instanţa a reţinut că la dosar nu există nici o dovadă că inculpata a primit în fapt produse alimentare, pe care să le valorifice, iar cu ocazia percheziţiilor în depozitele societăţilor administrate de inculpată au fost găsite numai produse din bumbac şi tricot.
S-a reţinut de asemenea că din relaţiile primite de la O.N.P.C.S.B., Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, rezultă că cercetările cu privire la cei 10 cetăţeni turci, pentru care s-a disjuns cauza prin rechizitoriu, continuă şi vor mai dura, întrucât aceştia au părăsit România după înscrierea la registru a societăţilor comerciale pe care le-au înfiinţat.
Faţă de cele mai sus reţinute instanţa a constatat că infracţiunea, prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999 nu există, că nu s-a făcut dovada că cetăţenii turci au obţinut venituri ilicite în urma săvârşirii infracţiunii de contrabandă.
Referitor la cele trei infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1997, având în vedere şi concluziile expertizei contabile efectuate în faza de cercetare judecătorească instanţa a reţinut că înregistrarea cheltuielilor societăţilor comerciale SC D.E. SRL, SC L.P. SRL şi SC L.I. SRL au avut la bază operaţiuni reale astfel, încât s-a concluzionat că se impune achitarea inculpatei, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. şi pentru aceste fapte.
Prin Decizia penală nr. 287 din 15 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bacău au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi de Ministerul Finanţelor Publice şi s-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală nr. 441/2002.
Rejudecând instanţa de apel a dispus condamnarea inculpatei S.V. după cum urmează:
- în baza art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, corespondent în art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003, la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pentru infracţiunea de spălare de bani;
- pentru 3 infracţiuni de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, corespondent în art. 11 lit. c) din aceeaşi lege, modificată prin Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 17 lit. g) din Legea nr. 78/2000, modificată prin aceeaşi lege cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) la:
- 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (SC D.E. SRL);
- 2 ani închisoare şi un an interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. (SC L.I. SRL);
- un an închisoare (SC L.P. SRL).
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., sporită cu un an închisoare, în total 9 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 aprilie 2001 la 28 noiembrie 2002.
Inculpata a fost obligată să plătească D.G.F.P.:
- 102.892.980 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.P. SRL Focşani;
- 5.261.110.141 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente D.E. SRL Focşani;
- 947.000.541 lei în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L.I. SRL Focşani, cu toate majorările de întârziere şi penalităţile aferente, la data executării.
În baza art. 25 din Legea nr. 21/1999, corespondent în art. 25 din Legea nr. 656/2002 şi art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială a sumei de 8.394.196.320 lei, reprezentând diferenţa de venit nelegal dobândit, prin obligarea inculpatei la plata acestei sume către stat.
A fost menţinută măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanţa 8257/2001.
Conform art. 191 C. proc. pen., inculpata a fost obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente la 4 milioane lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut următoarele:
Inculpata a fost administrator al SC L.I. SRL Focşani, SC L.P. SRL Focşani şi SC D.E. SRL Focşani, toate având sediul în str. Bujor şi ca obiect principal de activitate comercializarea de tricot şi articole din bumbac.
Rezultatul acestei activităţi fiind modeste, inculpata a acceptat la începutul anului 2000, ca prin aceste societăţi să sprijine mai mulţi cetăţeni turci, care au înfiinţat societăţi fantomă pe raza municipiului Bucureşti, le-au înregistrat fictiv la Registrul Comerţului, şi-au procurat acte cu aparenţă de legalitate şi apoi au părăsit ţara, de activităţile producătoare de venituri ocupându-se cetăţenii turci C.A. şi Z.A.H., cu care inculpata avea legături directe.
Instanţa a apreciat că înfiinţarea de societăţi fictive rezultă cu certitudine din rapoartele de investigaţie ale poliţiei Vrancea, prin care s-a constatat că cei 10 cetăţeni turci au închiriat locuinţe în Bucureşti, numai pentru a putea declara că au sediu asigurat pentru aceste societăţi, dar în fapt la acele sedii nu s-au desfăşurat activităţi comerciale. Mai mult decât atât după întocmirea contractelor de închiriere cetăţenii turci nu au mai fost văzuţi, fiind evident că actele au fost întocmite doar pentru a se putea înregistra societăţile la organele fiscale şi la registrul comerţului.
S-a reţinut că majoritatea acestor firme aveau în obiectul lor de activitate comerţ cu ridicata de cafea, ceai, cacao şi condimente, singura societate înmatriculată, pentru intermediere în comerţul cu materii prime textile fiind SC O.I. SRL, aparţinând lui O.L.
De asemenea s-a reţinut că din relaţiile primite de la Poliţia de frontieră rezultă că unii dintre cetăţenii turci figurează plecaţi din ţară din 1999 şi 2000, iar alţii nici nu apar în evidenţe.
S-a mai reţinut că este cert dovedit că inculpata a acceptat prezenţa cetăţeanului turc C.A. la sediul societăţii sale şi i-a facilitat obţinerea unei locuinţe cu chirie în Focşani, prin martora C.A. Cetăţeanul turc şi-a dus în societatea inculpatei aparatură de calcul ţinând practic evidenţa sumelor încasate de la inculpată, de el sau de alţi cetăţeni turci, verificându-i inculpatei activitatea comercială, modul de evidenţă a tricotului şi plata transportatorilor, împrejurări ce rezultă din agendele cu însemnări personale găsite la sediul firmei.
S-a precizat că tot tricotul era adus cu maşini înmatriculate în Turcia şi practic prin şoferii acestora se primeau documentele însoţitoare, eliberate pe numele acelor societăţi fictive, care nu aveau în obiectul de activitate importul de tricot şi deci nu-l puteau introduce legal prin organele vamale. Aşa fiind practic, sub controlul cetăţenilor turci C.A. şi Z.A.H., inculpata primea de la şoferii turci tricotul fără documente legale de provenienţă, fiind în posesia unor facturi care la rubrica furnizor menţionau societăţi fantomă din Bucureşti, ştampilate şi purtând semnături indescifrabile. Mărfurile erau depozitate la societăţile inculpatei şi ulterior erau vândute. Plata se efectua direct, conform însemnărilor din agende ori prin bancă, de unde banii se ridicau pe bază de procură, conform actelor notariale încheiate de cetăţenii turci plecaţi din ţară.
S-a reţinut că la controlul efectuat s-au găsit facturi în alb de la aceleaşi societăţi cu numere consecutive celor prezentate, pentru justificare, precum şi mari cantităţi de tricot, pentru care nu existau acte de provenienţă.
Verificările efectuate la sediul societăţilor inculpatei evidenţiază existenţa relaţiilor cu societăţile formal înfiinţate, pe bază de facturi fictive, constatându-se că aceste societăţi nu figurează la administraţiile financiare cu declaraţii, privind obligaţiile de plată la bugetul statului sau decontări T.V.A.
Instanţa de apel a reţinut că există dovezi evidente de asociere a inculpatei la grupul cetăţenilor turci, pe care i-a sprijinit în desfăşurarea activităţii lor infracţionale de spălare de bani, prin contrabandă ori sustragerea de la plata datoriilor către stat.
S-a concluzionat că este dovedită săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, în modalitatea prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, al cărei corespondent este art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, raportat la art. 17 lit. e) din Legea nr. 78/2000, modificată prin Legea nr. 161/2003.
Instanţa de apel a mai reţinut că inculpata se face vinovată şi de comiterea a trei infracţiuni de evaziune fiscală, deoarece a înscris în evidenţele celor trei societăţi cheltuieli pe baza unor acte justificative false, care nu au avut la bază operaţiuni reale.
Inculpata a declarat recurs, împotriva deciziei susţinând că la data judecării apelului infracţiunea, prevăzută de art. 23 alin. (2) din Legea nr. 21/1999, era dezincriminată urmare a apariţiei Legii nr. 39/2003, intrată în vigoare la 28 februarie 2003.
S-a mai susţinut că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt prin condamnarea inculpatei, pentru infracţiunea de spălare de bani şi de evaziune fiscală, întrucât faptele nu există.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 13, 171 şi 18 C. proc. pen.
Primul motiv de recurs nu este fondat.
Este adevărat că potrivit art. 12 alin. (1) C. pen., legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute în legea nouă.
În speţă însă deşi prin art. 34 din Legea nr. 39/2003, au fost abrogate dispoziţiile art. 23 alin. (2) din Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, fapta de asociere, iniţierea unei asocieri, aderarea ori sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de asocieri, în scopul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani, nu a fost dezincriminată, fiind prevăzută ca infracţiune de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003. Astfel, potrivit acestor dispoziţii legale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi, iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, astfel cum este definit prin art. 2 din acelaşi act normativ, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup.
Curtea constată însă existenţa celui de-al doilea caz de casare invocat de recurentă, hotărârea instanţei de apel fiind contrară legii, dar din alte considerente decât cele invocate de inculpată.
Astfel, potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele pe bază de probe.
Din analiza actelor dosarului rezultă însă că în speţă, nu au fost lămurite aspecte esenţiale.
Se impune precizarea că, în raport de succesiunea în timp a unor legi penale ce incriminează fapta de spălare a banilor de care a fost acuzată inculpata, instanţele au stabilit corect, în conformitate cu dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), că legea penală aplicabilă în cauză, ca lege mai favorabilă, este Legea nr. 21/1999, pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
Potrivit art. 23 din actul normativ susmenţionat obiectul infracţiunii de spălare a banilor îl constituie valorile, care provin numai din săvârşirea anumitor infracţiuni care sunt menţionate expres şi limitativ la lit. a) a alineatului 1 din acest articol.
Printre aceste infracţiuni nu se regăseşte evaziunea fiscală, astfel încât în cauza ce o priveşte pe inculpată era lipsit de relevanţă să se stabilească dacă cetăţenii turci s-au sustras obligaţiilor de plată a impozitelor şi celorlalte taxe datorate statului român.
Infracţiunea de contrabandă este însă prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1999.
Aşa fiind în cauză era esenţial să se stabilească dacă cei 10 cetăţeni turci, pe care se pretinde că inculpata i-a sprijinit în scopul comiterii infracţiunii de spălare de bani, au comis infracţiunea de contrabandă, respectiv că au trecut peste frontieră, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal bunurile (art. 175 din Legea nr. 141/1997, privind C. vam.), primite şi valorificate de societăţi administrate de inculpată.
Ori, acest aspect nu a fost lămurit pe bază de probe nici în faza de urmărire penală, nici în primă instanţă şi nici în apel.
Se apreciază de asemenea că nu s-a lămurit pe bază de probe dacă, prin înregistrarea în evidenţele celor trei societăţi a cheltuielilor efectuate cu aprovizionarea cu tricot şi produse din bumbac de la societăţile cetăţenilor turci, a fost prejudiciat statul şi care este cuantumul acestui prejudiciu.
În consecinţă constatând existenţa cazului de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., Curtea va admite recursul şi va casa hotărârile pronunţate în cauză.
Întrucât pentru lămurirea tuturor aspectelor necesare aflării adevărului este necesară administrarea unor probe şi aceasta nu s-ar putea face în faţa instanţei decât cu mare întârziere, Curtea va restitui cauza procurorului, conform art. 333 C. proc. pen., urmând să se stabilească dacă mărfurile cu care s-au aprovizionat SC L.P. SRL, SC D.E. SRL Focşani şi SC L.I., de la societăţile cetăţenilor turci provin din contrabandă.
Pe de o parte este de reţinut că potrivit relaţiilor primite de la Direcţia Generală a Vămilor, societăţile comerciale S.G. SRL, S. SRL, O.I. SRL, T.I. SRL, M. SRL şi T. SRL, nu au avut realizări la export sau import, în perioada ianuarie 2000 – februarie 2001.
De asemenea din actele vamale aflate la dosar urmărire penală, rezultă că societăţile F.I. SRL, SC K. SRL, SC M.E. SRL, L.I. SRL, A.V. SRL şi C. SRL, au introdus în România şi mărfuri, care nu aveau legătură cu obiectul de activitate cu care sunt înregistrate la registrul comerţului, declaraţiile vamale atestând introducerea în România de obiecte casnice şi electrocasnice, materiale de construcţii, ambalaje şi mai ales, în cazul a 5 societăţi, chiar de ţesături şi tricotaje.
Astfel din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că SC F.I. a importat ţesături albile, ţesături tip B.B.C., lenjerie de pat, prosoape buclate.
Tot astfel din înscrisurile de la dosar urmărire penală, rezultă că şi SC K. SRL a introdus în România pe la punctele vamale ţesături tip B.B.C., rezultă că SC M.E. SRL a importat prosoape şi cearceafuri.
La dosar există documente vamale pentru introducerea în România de ţesături B.B.C., pantaloni tip colant din bumbac, tricoturi din bumbac, prosoape, lenjerie de pat, halate B.B.C. de către SC L.I. SRL, acte care atestă că şi SC A.V. a importat astfel de bunuri.
Aşa fiind este evident că se impune a se stabili dacă mărfurile achiziţionate de societăţile inculpatei provin sau nu din aceste importuri.
Acest aspect urmează a fi lămurit prin efectuarea unei expertize tehnico-contabile, care să stabilească dacă mărfurile menţionate în facturile prezentate de inculpată, sunt cele care apar în declaraţiile vamale.
În acelaşi scop urmează a fi identificate cel puţin persoanele cărora le aparţin mijloacele de transport înmatriculate în România, menţionate în declaraţiile vamale, urmărire penală şi persoanele care au condus aceste mijloace de transport, pentru a fi audiate ca martori în scopul de a se stabili unde au dus mărfurile respective şi cui le-au predat şi pe baza căror documente.
În acelaşi scop vor fi verificate şi foile de parcurs pentru aceste transporturi.
Nu ar fi lipsit de relevanţă să se identifice şi alte mijloace de transport înmatriculate în România, care apar în declaraţiile vamale la dosarul de urmărire penală, cu care au fost introduse în ţară, potrivit actelor vamale şi alt gen de mărfuri pentru a se stabili realitatea celor menţionate în actele vamale.
Pentru stabilirea provenienţei bunurilor se impune identificarea şi audierea ca martor a lui G.T., care figurează ca delegat în facturile de la dosar.
Se impune de asemenea efectuarea unei noi expertize financiar contabile, care să stabilească, având în vedere şi concluziile expertizei tehnico-contabile, precum şi obiecţiunile formulate de M.F.P.D.F.P.B., pentru a se stabili dacă inculpata a cauzat un prejudiciu bugetului de stat prin modalitatea în care a înregistrat cheltuielile de aprovizionare de la societăţile cetăţenilor turci, în ce constă acest prejudiciu şi care este cuantumul său.
Vor fi de asemenea administrate, orice alte probe necesare aflării adevărului.
Având în vedere necesitatea completării materialului probator, fapt ce a impus soluţia de restituire a cauzei la procuror, este inutilă examinarea motivului de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., referitor la comiterea de către instanţă a unei grave erori de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpata S.V., împotriva deciziei penale nr. 287 din 15 iulie 2003 a Curţii de Apel Bacău.
Casează Decizia sus-menţionată, precum şi sentinţa penală nr. 441 din 27 noiembrie 2002 a Tribunalului Bacău.
În baza art. 333 C. proc. pen., dispune restituirea dosarului privind pe inculpata S.V. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2699/2004. Penal. Art.197 alin.3 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3675/2004. Penal. Art.215 alin.3; 5 c.pen.... → |
|---|
