ICCJ. Decizia nr. 3635/2004. Penal. Revizuire. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3635/2004

Dosar nr. 2684/2004

Şedinţa publică din 30 iunie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, prin sentinţa penală nr. 44 din 3 martie 2004, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul N.V., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 700.000 lei din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

S-a reţinut că revizuentul se află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 203 din 20 decembrie 2000 a Tribunalului Suceava pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Din considerentele hotărârii judecătoreşti de condamnare rezultă că în seara zilei de 14 mai 1999, inculpatul N.V. l-a lovit în mod repetat, cu pumnii şi picioarele pe D.D., acesta decedând.

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin respingerea apelului şi recursului declarate de inculpat (Decizia penală nr. 95 din 19 martie 2001 a Curţii de Apel Suceava şi, respectiv, Decizia penală nr. 4479 din 23 octombrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie).

În motivarea cererii sale des revizuire, condamnatul N.V. a învederat că este nevinovat şi solicită administrarea de probe în acest sens, indicându-l pe martorul E.C. pentru a dovedi că moartea victimei se datorează agresiunii la care a fost supusă de către o altă persoană, anterior incidentului dintre părţi.

Soluţionând cererea de revizuire, Tribunalul Suceava a constatat că această probă a fost solicitată de inculpat şi încuviinţată de instanţa de fond, dar nu a putut fi administrată, martorul indicat neputând fi identificat. Martorul a fost înlocuit, la cererea inculpatului, cu alte persoane, D.G. şi I.C. care au fost audiaţi.

Deoarece proba solicitată nu se referă la o faptă sau împrejurare care să nu fi fost cunoscută de instanţă la soluţionarea cauzei, potrivit dispoziţiilor art. 394 lit. a) C. proc. pen., cererea de revizuire a fost respinsă ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia penală nr. 116 din 19 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul revizuentului şi a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.200.000 lei, din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul N.V., solicitând admiterea acestuia şi revizuirea hotărârii judecătoreşti de condamnare, decesul victimei fiind provocat de o altă persoană.

Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat.

Motivul de revizuire invocat nu se încadrează în cerinţele articolului 394 lit. a) C. proc. pen.

Potrivit acestui text de lege, revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

Or, proba invocată de condamnat ca motiv de revizuire a fost solicitată şi admisă de către instanţa de fond, iar în situaţia imposibilităţii audierii martorului indicat iniţial, inculpatul a solicitat audierea a alţi doi martori, probă administrată de instanţă.

Prin urmare, cerinţa necunoaşterii împrejurărilor sau faptelor invocate, de către instanţă, cu ocazia soluţionării cauzei, nu este îndeplinită în această situaţie, motiv pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că în mod temeinic şi legal a fost respinsă cererea de revizuire formulată de condamnat.

Pentru aceste motive, recursul declarat de condamnatul-revizuent N.V. urmează să fie respins ca nefondat.

Recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Văzând dispoziţiile art. 3859 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul N.V. împotriva deciziei penale nr. 116 din 19 aprilie 2004 a Curţii de Apel Suceava.

Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3635/2004. Penal. Revizuire. Recurs