ICCJ. Decizia nr. 3627/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 3627/2004

Dosar nr. 2735/2004

Şedinţa publică din 30 iunie 2004

Asupra recursului în anulare de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 664 din 30 septembrie 2003, Tribunalul Iaşi a condamnat pe inculpatul A.C.A. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 40 C. pen.

S-a reţinut că, la 17 martie 2003, în timpul nopţii, aflându-se într-un loc public, prin violenţă, inculpatul a sustras geanta părţii vătămate C.M.

Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de inculpat.

Împotriva hotărârilor pronunţate, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 teza I C. proc. pen., procurorul general a declarat recurs în anulare, considerând că hotărârile pronunţate au fost nelegale sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei.

Recursul în anulare este fondat.

În cazul săvârşirii unei infracţiuni intenţionate, pedepsită de lege cu mai mult de un an închisoare, în timpul întreruperii executării unei pedepse mai mari de 6 luni, sunt aplicabile dispoziţiile art. 39 alin. (1) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 37 alin. (1) lit. a) C. pen.

Potrivit art. 83 C. pen., dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat săvârşeşte din nou o infracţiune pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În cauză se constată că prin sentinţa penală nr. 739 din 29 mai 2002 a Judecătoriei Paşcani, definitivă prin neapelare la 11 iunie 2002, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere, pedeapsă graţiată conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 543/2002 (fapta săvârşită la data de 21 decembrie 2001).

Ulterior, la data de 17 martie 2003, în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 7 din Legea nr. 543/2002, inculpatul a săvârşit o nouă infracţiune de furt, pentru care a fost condamnat la 5 ani închisoare.

În acest scop instanţa trebuia să stabilească că pedeapsa ce a mai rămas de executat în urma întreruperii executării pedepsei de 3 ani, ce constituie primul termen al recidivei, să o contopească cu pedeapsa de 5 ani, stabilită pentru infracţiunea săvârşită ulterior, cu posibilitatea aplicării unui spor.

Din probele administrate reiese că inculpatul a săvârşit infracţiunea de tâlhărie într-un loc public, prin violenţă, şi ca atare sunt incidente dispoziţiile art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

În consecinţă, se va admite recursul în anulare, dispunându-se conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 664 din 30 septembrie 2003 a Tribunalului Iaşi şi deciziei penale nr. 418 din 18 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe inculpatul A.C.A.

Casează hotărârile atacate cu privire la greşita încadrare juridică dată faptei şi omisiunea reţinerii stării de recidivă.

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., în art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., text în baza căruia îl condamnă pe inculpat la 5 ani închisoare.

În baza art. 864 alin. (1) C. pen. şi art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi graţierea condiţionată a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 739 din 29 mai 2002 a Judecătoriei Paşcani şi dispune executarea acesteia pe lângă pedeapsa stabilită în cauză, urmând ca inculpatul să execute în total 8 ani închisoare în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 iunie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3627/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs în anulare