ICCJ. Decizia nr. 3664/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3664/2004
Dosar nr. 2798/2004
Şedinţa publică din 1 iulie 2004
Examinând recursurile de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 19 din 16 ianuarie 2004, pronunţată de Tribunalul Teleorman s-a dispus, în baza art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnarea inculpatului B.A. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 81/2002 a Judecătoriei Roşiori de Vede, urmând ca inculpatul să execute în final 8 ani şi 2 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 10 iunie 2003 la zi.
S-a menţinut arestarea preventivă.
A fost admisă în parte acţiunea civilă şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 30 milioane lei daune materiale şi a sumei de 50 milioane lei daune morale către partea civilă B.O.
S-a respins cererea părţii civile B.O. privind obligarea inculpatului la plata unei prestaţii periodice.
Au fost admise acţiunile civile promovate de unităţile sanitare şi a fost obligat inculpatul să plătească suma de 12.916.316 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca şi suma de 443.050 lei către partea civilă Spitalul Clinic de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Bucureşti.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea toporului folosit la săvârşirea faptei.
Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt instanţa a reţinut următoarele:
Inculpatul B.A. este rudă apropiată cu partea vătămată B.O., fiind unchiul acesteia. Cei doi locuiesc în aceiaşi curte, dar în imobile diferite.
De mai mult timp între inculpat şi rudele sale există neînţelegeri generate de un teren intravilan, fapt pentru care s-au judecat de mai mulţi ani.
Pe fondul acestor relaţii, inculpatul avea un comportament agresiv şi a fost şi condamnat prin sentinţa penală nr. 81/1992 a Judecătoriei Roşiori de Vede la o pedeapsă de 8 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1818 C. pen., comisă asupra nepotului său.
La data de 29 iulie 2003, partea vătămată B.O. a venit acasă, în jurul orei 18,00.
Inculpatul l-a văzut pe nepotul său, a mers în casă de unde a luat o secure şi când partea vătămată s-a apropiat, fără să aibă loc vreo discuţie inculpatul i-a aplicat, din spate, o lovitură cu securea în zona capului.
Partea vătămată a căzut, iar inculpatul a lovit-o din nou în aceiaşi zonă.
Martora G.E., concubina părţii vătămate, i-a solicitat inculpatului să înceteze violenţele, împrejurare în care inculpatul a alergat după aceasta cu securea în mână.
Apoi martora şi mama părţii vătămate l-au dus pe B.O. pe o prispă şi au anunţat medicul. Acesta i-a solicitat martorului N.N. să urce pe partea vătămată în maşină şi să o transporte la spital.
Inculpatul a intervenit, a aruncat cu un topor în direcţia martorului cerându-i să părăsească curtea.
Partea vătămată a fost transportată în cele din urmă la Spitalul de Urgenţă Floreasca unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale fiind internat în perioada 29 iulie – 13 august 2002.
În perioada 14 – 20 august 2002, partea vătămată a fost internată la Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. Bagdasar Bucureşti.
Din actele medico – legale s-a reţinut că leziunile suferite de partea vătămată au putut fi produse prin lovire cu corp tăietor, despicător, topor, şi i-au pus viaţa în primejdie.
Instanţa a reţinut că în drept fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen.
Cât priveşte latura civilă a cauzei s-a reţinut că sunt întemeiate cererile de despăgubiri formulate de cele două spitale care au acordat asistenţă medicală părţii vătămate.
Referitor la cererea de despăgubiri formulată de partea civilă B.O. instanţa a reţinut că este întemeiată numai în parte, respectiv în limita sumei de 30 milioane lei daune materiale şi 50 milioane lei daune morale, iar cererea de obligare a inculpatului la plata unei prestaţii periodice lunare este nefondată, întrucât raportul de expertiză medico – legală a concluzionat că aceasta are capacitatea de muncă prestată integral.
Prin Decizia penală nr. 310 din 29 aprilie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă.
Instanţa de apel a reţinut că este nefondată susţinerea inculpatului că nu a intenţionat să ucidă pe partea vătămată şi că s-a apărat fiind provocat de acesta.
S-a mai reţinut că şi acţiunea civilă formulată de B.O. a fost corect soluţionată sub acest aspect ambele apeluri fiind nefondate.
Inculpatul şi partea civilă au declarat recurs.
Recursul declarat de inculpat îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen.
Astfel în motivarea recursului s-a arătat că inculpatul nu a intenţionat să omoare pe partea vătămată, astfel încât fapta sa nu constituie tentativă la infracţiunea de omor calificat ci infracţiunea de vătămate corporală, prevăzută de art. 181 sau de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen.
S-a mai susţinut că inculpatul a fost provocat de partea vătămată care a încercat să-l lovească cu toporul, astfel încât în cauză trebuie reţinută circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.
Partea civilă a susţinut în recurs că daunele morale sunt insuficiente şi a solicitat majorarea acestora cu 4 - 5 milioane de lei.
Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate dar şi din oficiu, Curtea reţine că ambele recursuri sunt nefondate.
Astfel din probele administrate rezultă fără dubiu că inculpatul a aplicat părţii vătămate cu un topor (secure), din spate, o lovitură în regiunea capului, şi după ce partea vătămată a căzut la pământ, a lovit-o din nou cu acelaşi obiect în aceiaşi zonă.
Atâta timp cât obiectul vulnerant folosit, respectiv un obiect tăietor despicător, este apt să producă moartea, iar loviturile au fost aplicate într-o regiune vitală, este evident că inculpatul chiar dacă nu a urmărit uciderea părţii vătămate a acceptat posibilitatea producerii acestui rezultat. Aşa fiind, inculpatul a acţionat cel puţin cu intenţie indirectă de a suprima viaţa părţii vătămate, astfel încât încadrarea juridică a faptei în tentativă la infracţiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., este corectă.
Fapta în nici un caz nu poate constitui infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., întrucât leziunile produse, chiar dacă au necesitat pentru vindecare 50 – 55 de zile de îngrijiri medicale, au pus în primejdie viaţa părţii vătămate, fapt ce rezultă din raportul de constatare medico – legală nr. 67/B/2003 al Serviciului de Medicină Legală Teleorman al cărui concluzii au fost aprobate la 14 mai 2003 de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă I.M.L.
Având în vedere poziţia subiectivă a inculpatului faţă de rezultatul faptei sale nu poate fi primită nici susţinerea că fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 182 C. pen., în cazul căreia urmarea produsă este rezultatul culpei făptuitorului şi nu al intenţiei acestuia.
Se constată, de asemenea, că nu este întemeiată susţinerea că inculpatul a comis fapta fiind provocat de partea vătămată.
Declaraţiile martorilor G.E. şi B.F. infirmă susţinerea inculpatului că partea vătămată avea un topor cu care a vrut să-l lovească.
De asemenea, din raportul de constatare medico – legală rezultă că victima era în picioare când a fost lovită, concluzie care înlătură susţinerea inculpatului că atunci când a lovit pe partea vătămată erau amândoi căzuţi la pământ ca urmare a agresiunii declanşate de partea vătămată.
Critica formulată în recursul părţii civile vizând cuantumul daunelor morale nu se încadrează în nici unul din cazurile de casare prevăzute expres şi limitativ de art. 3859 alin. (1) C. proc. pen.
Reţinând că din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare din oficiu în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce în continuare la zi arestarea preventivă.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de inculpatul B.A. şi de către partea civilă B.O., împotriva deciziei nr. 310 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 10 iunie 2003, la zi.
Obligă pe recurenţi să plătească statului cheltuieli judiciare, partea civilă 1.200.000 lei, iar inculpatul 1.600.000 lei în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3662/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3673/2004. Penal. Art.189, 329 alin.2 c.pen.... → |
|---|
